Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Horaţiu Damian reuşeşte să argumenteze, în modul cel mai firesc, calea de ales pentru dezvoltarea Transilvaniei şi salvarea României. Abordarea sa anulează temerile celor ce „s-au îngrozit” după ce l-au auzit pe Cristian Tudor Popescu spunând că „Transilvania ar fi putut să devină o Elveție a Balcanilor. Nu de ungurii din Ardeal mi-e frică, ci de ce vor zice românii din Ardeal”.
«„Dacă Transilvania rămânea independentă, ar fi ajuns ca Austria.”
Așa scrie un post pe o pagină de Facebook. Eroare totală.
Ce ar fi ajuns Transilvania dacă rămânea independentă în 1918 ține deja de domeniul SF sau al lui Dumnezeu. Un lucru e sigur: Transilvania nu putea ajunge ca Austria decât dacă ar fi continuat să facă parte din Austria. Adică dacă se menținea Imperiul. Da, atunci Transilvania ar fi făcut parte din al patrulea stat ca importanță și dezvoltare economică din Europa. Dar tot n-ar fi ajuns ca Austria.
Transilvania a fost una dintre provinciile cele mai puțin dezvoltate din Imperiu, în rând cu Galiția sau Bosnia. Evident, avea un nivel de dezvoltare peste statele balcanice. Când a intrat în România (și mult timp după aceea, la unele capitole până azi) Transilvania era net superioară României Mici (Moldova, Muntenia, București) la dezvoltare industrială, producție agricolă, finanțe și circulație monetară, alfabetizare și pregătire școlară, rețea medicală, rețea de căi ferate, parc feroviar, standard de viață mediu (istoricii occidentali râd și cu dosul de pretențiile suprematiste dîmbovițene!). Dar tot nu era Austria și, probabil, n-ar fi ajuns-o din urmă pentru că pornea cu un decalaj prea mare.
E adevărat, dacă Transilvania ar fi rămas parte a unui Imperiu Austro-Ungar ca prefigurare a viitoarei Uniuni Europene (și proiecte de confederații dunărene s-au tot făcut, până prin 1989) ar fi avut un standard de viață superior. La urma urmei, Austria e un membru de frunte al UE, Viena e de ani de zile pe locul I la calitatea vieții pe acest continent (titlu deloc ușor de obținut). Categoric, Transilvania ca parte a Austriei sau a Imperiului de binecuvântată amintire ar fi avut o soartă infinit mai bună decât sub stăpânirea românească, fie și numai pentru că ar fi fost scutită de multele guvernări bucureșteano-regățene de o incompetență monstruoasă- de la Averescu la Dragnea.
Însă istoria nu se scrie nici cu „dacă”, nici cu „parcă”. Trăim azi, în secolul XXI. Între timp, pe continentul european și nu numai a avut loc o schimbare de paradigmă care face din independență doar idealul aberant al unor primitivi de lumea a III-a. Fac caz de independență și de neamestecul în treburile interne primitivi ca Maduro în Venezuela, unde oamenii vânează șobolani pentru micul dejun, sau Kim Jong Un în Coreea de Nord, unde nu mai trebuie să adăugăm nimic. Cât au fost la putere, erau la fel de setoși de independență Ceaușescu sau Mugabe, satrapul bijuteriei care a fost odată Zimbabwe.
Integrarea în structuri suprastatale, cooperarea transnațională, societatea deschisă, inovarea, piața liberă, abolirea granițelor reprezintă azi elemente mult mai importante pentru dezvoltarea unei societăți, pentru o viață mai bună pentru toții cetățenii ei decât un steag și-un imn național în plus. Ce să zic, cu ce ne-ar încălzi defilarea gărzii de onoare la coborârea din avion a satrapului șef ardelean? Cel mai important lucru pentru viitorul Transilvaniei și al României noastre multiubite este abandonarea acestui sistem centralist păgubos, care a condamnat provinciile la sărăcie și nici Bucureștiului nu i-a permis să se dezvolte frumos și organic, Autonomie economico-financiară, descentralizare, federalizare – cu un guvern federal puternic, și cu indispensabilele condiții numite democrație, domnia legii, controlul reciproc și echilibrarea puterilor în stat (checks & balances) – astea sunt ingredientele unei dezvoltări armonioase, eficiente, vizibile și relevante. O dezvoltare care ar cuprinde în acest mod nu doar Banatul sau Ardealul, ci și Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, ba chiar și Bucureștiul cu viitorul district federal al Ilfovului (pentru că e oricum cel mai important pol de dezvoltare al țării, cel puțin scriptic).
Am lăsat la urmă, deși cu el ar fi trebuit să încep, cel mai important fapt: suntem membri ai NATO și ai Uniunii Europene. Practic, dintre multitudinile de posibilități care ne stăteau în față, pentru prima oară în istorie chiar trăim în cea mai favorabilă conjunctură, și singura opțiune corectă. Independența înseamnă visul meschin care a dus la sărăcia cruntă și corupția aberantă din vremea lui Ceaușescu. E idealul spre care vrea să ne coboare Liviu Dragnea. În loc să trăim în coșmarul subdezvoltării visate de cei doi, avem în față toate posibilitățile de a ne dezvolta. Totul e să ni le jucăm corect.
Independența e o etapă valabilă până alaltăieri. La scară istorică, alaltăieri se măsoară în vreo câteva decenii.»
Horaţiu Damian
