Recrutările pentru învățământul universitar, postliceal și liceal militar sunt deschise până la 1 martie 209. În acest an sunt alocate 2.570 de locuri repartizate astfel: ofiţeri – 893 locuri, maiştrii militari – 678 locuri, subofiţeri- 399 de locuri, colegii naţionale militare MILITARE – 600 locuri.
Pentru admiterea în învățământul universitar militar de formare a ofițerilor (cu durata între 3 și 6 ani) se pot înscrie elevii din clasele a XII-a, precum și tinerii care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat și care vor împlini cel mult 30 de ani (24 pentru piloți) în anul 2019.
Pentru admiterea în învățământul postliceal militar de formare a maiștrilor militari (cu durata de 2 ani) se pot înscrie elevii din clasele a XII-a, precum și tinerii care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat și care vor împlini cel mult 30 de ani în anul 2019.
Pentru admiterea în învățământul postliceal militar de formare a subofițerilor (cu durata de 1 an) se pot înscrie:
– soldații/gradații profesioniști care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat (sau care vor face dovada obținerii diplomei până la concursul de admitere) și care vor împlini cel mult 35 de ani în anul 2019, cu o vechime în serviciu de cel puțin 2 ani până la data organizării concursului de admitere și calificativul cel puțin ”Bun” în aprecierea de serviciu din ultimii 2 ani;
– elevii din clasele a XII-a și tinerii care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat și care vor împlini cel mult 35 de ani în anul 2019.
Pentru colegiile naționale militare (licee militare cu specializare matematică-informatică și durata de 4 ani) se pot înscrie elevii din clasele a VIII-a sau absolvenții care nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ liceal sau profesional, cu vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul 2019.
Selecționarea candidaților recrutați constă în susținerea unor probe psihologice și fizice. Fiecare candidat recrutat va fi planificat pentru parcurgerea probelor de selecție și va fi anunțat cu privire la data prezentării la centrul zonal de selecție și orientare de care aparține. Detalii obțineți de la personalul recrutor, la înscriere.
Candidații admiși (selecționați) vor participa la concursul de admitere (examen scris).
Mai multe informații și consiliere puteți găsi la biroul informare-recrutare din cadrul centrului militare județean Cluj situat pe Calea Dorobanţilor nr 8-10, telefon: 0264 43 29 18, unde trebuie să vă prezentați cu cartea de identitate. Pentru liceul militar, mergeți cu unul dintre părinți sau tutorele legal.
Lista detaliată a unităţilor de învăţământ şi locurile alocate poate fi consultată aici.