Cu lentila și cu pixu’ prin zona centrală
Lunile trecute cândva, am dat peste o postare de pe Facebook. Era pe contul binecunoscutului arhitect clujean Dan Clinci, „în civil” fiind organizator de evenimente de excepție, la un sediu la fel de excepție – H33 – un loc foaaarte interesant, ce fusese sediul firmei Prodvinalco din Cluj, dar a rămas în paragină, așteptându-și noul proprietar, răstimp în care câțiva oameni cu idei au primit aprobarea pentru a organiza expoziții, conferințe, întâlniri de diferite tipuri cu toate grupurile posibile de locuitori ai Clujului.
A fost o perioadă de vreo patru ani, dacă bine țin minte, în care aceste evenimente se întâmplau săptămânal, fiindu-ți greu să lipsești la vreunul dintre ele, la concurență, din punctul meu de vedere, cu muzeele, cu sălile de expoziție, librăriile, cluburile și cu centrele culturale. Din păcate, până la urmă, grupul de clădiri a fost cumpărat, noi rămânând doar cu amintirea H33-ului…
Dar nu despre asta vroiam să vorbesc de fapt, ci despre un lucru total diferit, zaua de legătură între cele două teme fiind prietenul Dan Clinci.
Se pusese întrebarea denumirii acelor pietre mari rotunjite, ce mai pot fi văzute pe alocuri la porțile vechi, încastrate în tocul porții, ele având rolul de apărătoare împotriva lovirii accidentale a tocului și a clădirilor de către axul căruțelor și caleștilor. Ungurește purtând denumirea de „kerékvető„, adică „aruncătoare de roți„, în discuție intrând și prof. Radu Mârza, s-a ajuns la concluzia că pot fi amintite chiar sub această denumire sau pot fi numite și „apărătoare de roți” („guard stone” e unul din termenii folosiţi în limba engleză – n.red.). Desigur, a apărut și interesul pentru a localiza câte o „piatră” mai interesantă, ajungându-se la a se căuta prin memoria comună variantele acestora turnate din metal.
Am un prieten din liceu, care locuiește chiar într-una dintre clădirile clujene, ce au în dotare asemenea variante metalice ale aruncătoarelor de roți, nu mi-a fost greu să caut pe Google maps în două clipe și trei mișcări și să postez victorios imaginea lor. Da, dar după aceea am vrut să plusez, iar gândul mi-a zburat, unde altundeva ar fi putut, decât în acel centru cultural al vremurilor trecute: Viena. Nu mi-a fost greu să dau de o stradă cu clădiri având acești mici stâlpi îndoiți, să fac câte un print screen și să postez triumfător în comentariu, primind felicitări de la Dan pentru rapiditate.
Dar nu mi-a fost suficientă gloria de moment, cuiul a rămas bătut, nu l-am putut scoate. Și am ajuns până la urmă să-mi aduc aminte de aruncătoarele de roți într-o zi, când eram mai liber și m-am pus pe harta goagălului și am căutat și am căutat și am tot căutat prin zonele mai vechi ale orașului, stradă după stradă, clădire după clădire, până am găsit, sper, toate exemplarele încă existente în orașul nostru. Mi-am notat adresele de vizitat, după care a trebuit doar să am răbdare să-mi sosească e-trotineta din China, să mă deplasez comod, să le fotografiez și să vi le pot prezenta.
Aici pot fi văzute unele dintre realele pietre aruncătoare de roți: str. Georges Clemenceau (fosta Marcel Cachin) /Izabella u., nr. 7:
Vă puteți pune întrebarea „Da’ ce caută un asemenea articol într-un ziar de cartier, în Buletin de Mănăștur?”. Răspunsul e foarte simplu, dragilor, sunt mănășturean prin adopție. Ne mutaserăm în ’73, aveam şapte ani și am locuit în acest cartier până când am fost răpit prin căsătorie. Stăteam, deci, în Mănăștur, dar, școala am făcut-o în centru, la liceul de muzică, ocazie cu care de multe ori a trebuit să mă deplasez pe diferite străzi din zonă, clădirea „de bază” a școlii fiind cea „împrumutată” prin naționalizare de la franciscani, clasele I-IV, însă, crescând în grupul de clădiri parțial ilegal construite de pe str. Avram Iancu, iar „Casa Pionierilor” – azi Palatul Copiilor – de pe str. Republicii permițându-ne să le folosim terenul de fotbal în orele de educație fizică, astfel observând în drumul meu oameni și clădiri.
Unele dintre acele clădiri nu mai există azi, mă doare, dar mă consolez cu faptul că o parte dintre ele au lăsat loc unor clădiri cu gust. Și uite-aici avem lista promisă a „pietrelor” aruncătoare de roți reconfigurate sub o interesantă formă de stâlp gârbov:
- Octavian Petrovici (fosta Poștei) / Báthory u. – intrarea din spate a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei;
- Napoca /Jókai u., nr. 5;
- Universității /Egyetem u., nr. 8;
- Victor Babeș /Trefort u., nr. 4, intrarea laterală a clinicilor;
- gen. Traian Moșoiu (fosta Dostoievski) /Zápolya u., Nr. 14;
- b-dul. 21 Decembrie 1989 (fosta Lenin) /(Kül-) Magyar u., nr. 60;
- b-dul. 21 Decembrie 1989 (fosta Lenin) /(Kül-) Magyar u., nr. 74.
str. Octavian Petrovici (fosta Poștei) / Báthory u. – intrarea din spate a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei
str. Napoca /Jókai u., nr. 5
str. Universității /Egyetem u., nr. 8
str. Victor Babeș /Trefort u., nr. 4, intrarea laterală a clinicilor
str. gen. Traian Moșoiu (fosta Dostoievski) /Zápolya u., Nr. 14
B-dul. 21 Decembrie 1989 (fosta Lenin) /(Kül-) Magyar u., nr. 60
B-dul. 21 Decembrie 1989 (fosta Lenin) /(Kül-) Magyar u., nr. 74
