„Happy Onlife” – Un joc educativ destinat siguranței în mediul digital

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin

Happy Onlife este un joc pentru copii și adulți ce aduce în prim plan riscurile și oportunitățile mediului digital, dar și popularizarea unor bune practici on-line. Acesta face parte din aplicaţiile dezvoltate şi oferite gratuit de către Uniunea Europeană şi poate fi descărcat de pe site-ul oficial (link descărcare).

Inspirat din jocul tradiţional “Şerpi și Scări”,  aplicaţia are o serie de întrebări test cu privire la utilizarea internetului, a rețelelor sociale și a jocurilor on-line – 155 de întrebări împărțite în 8 categorii selectabile. Acestea pot fi folosite pentru a genera discuţii şi pentru a permite moderatorului să conducă jucătorii spre un mod responsabil și echilibrat în ceea ce priveşte folosirea mediilor digitale. Jocul digital este disponibil pentru unul sau doi jucători. Jucătorii pot fi singuri sau în echipe formate din mai mulți jucători.

În timpul cercetării pentru dezvoltarea aplicaţiei, jocul a fost testat în diferite şcoli, inclusiv în România, folosindu-se proiectorul şi împărţind copiii din  clasă în două echipe.

Traducerea și editarea românească a jocului digital (prima versiune) provine de la Anca Velicu (Institutul de Sociologie la Academia Română, București) și Monica Mitarca (Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității Creștine Dimitrie Cantemir, București).

În plus, jocul este disponibil şi offline ca tabla de joc în limba engleză și italiană şi poate fi descărcat și printat de pe pagina web JRC Science Hub.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin