Asociaţia de Presă şi Educaţie Eco-Civică ECO-MEDIA ne lansează o provocare:
„Aveam sau nu o identitate comunitară noi cei ce locuim, trăim, învățăm, activăm sau ne bucurăm de pensii în cartierul Mănăștur? Avem nevoie de o asemenea definire a arealului nostru locativ și/sau de activitate socio-economică? Suntem noi, mănășturenii, mai deosebiți sau mai obidiți decât restul clujenilor? Am reușit să îndepărtăm celebra “barieră identitară” postată în 1946 la Fabrica de Bere – “Până aici democrație, de aici încolo Mănăștur”? Trăim în continuare sub anatema etichetei de “cartier-dormitor” sau am dobândit între timp valențele unei comunități locale cu o proprie identitate socio-culturală?
„CARTIÉR- Parte a unui oraș, deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) și care formează o unitate organică”
N-am inventat noi roata și nici nu ne propunem s-o reinventăm. Identitatea comunitară, mai ales pentru micile comunități rurale sau urbane, este o permanentă temă de casă pentru sociologi, politologi, psihologi dar și pentru activiștii și facilitatorii comunitari. Concretizând această căutare și translatând-o la arealul nostru cotidian – cartierul Mănăștur, supunem atenției publice un set de interogații menite a ne lămuri asupra acestui subiect: are Mănășturul o identitate comunitară aparte în raport cu celelalte cartiere ale Clujului sau nu? Deschidem oare cu această ocazie o nedorită cutie a Pandorei din care se vor revărsa toate relelele acumulate de-a lungul vremii sub o egidă peiorativă “Mănăștur”? Este un risc asumat tocmai din dorința de a redefini o comunitate acum eterogenă, de a rafina viața comunitară tumultoasă a ultimei jumătăți de veac marcată nu numai de supra-aglomerarea urbanistică, cu toate tarele ei, ci și de plusurile calitative adăugate pe plan social, cultural, educativ, religios, sportiv etc.
Ca atare, vă invităm pe toți, mănăștureni băștinași sau “vinituri”, să dați curs provocării noastre și să participați onest la conturarea identității noastre comunitare, a celor care credem că într-adevăr avem și afișăm cu mândrie o carte de identitate deosebită – Buletin de Mănăștur.
Mircea Olaru-Zăinescu,
Preşedinte, Asociaţia de Presă şi Educaţie Eco-Civică ECO-MEDIA”
Accesaţi butonul „Sondaj” SONDAJ pentru a răspunde la primul sondaj iniţiat de către Eco Media dedicat identităţii comunitare. Rezultatele sondajului vor fi date publicității la finele lunii martie 2016.