„Revelația trupului”, spectacolul de dans contemporan pus în scenă la Opera Maghiară, este cu adevărat o revelație, pentru că reușește să depășească așteptările și să surprindă în mod cathartic participanții din sală printr-o armonie desăvârșită între mișcare, muzică, zgomot, poezie și dans, printr-un sincretism vizual și auditiv, o ontogeneză artistică ce ilustrează în aproximativ o oră filogeneza, procesul de dezvoltare a vieții pe Pământ.
Transformările ființei, de la stadiul embrionar, până la cel de om robotizat prin tehnologie, sunt revelate prin dans, la modul grandios, pe fragmente de Rahmaninov (Dansuri simfonice, Insula morților, Concert pentru pian și orchestră nr. 2) și Prokofiev (Cantata ,,Alexander Nevsky”), tensiunea lirică primind note paroxistice prin intervențiile de la balcon ale corului Operei Maghiare din Cluj.
Nici muzica orchestrei dirijate de Jankó Zsolt, nici fragmentele corale nu epatează mai mult decât e necesar în acest spectacol, nu umbresc dansatorii (cum se mai întâmplă în cazul altor „opere”), ci le ilustrează și le potențează mișcările, le pun în context și le ridică vibrația în sufletele spectatorilor.
De altfel, nici coregrafia nu caută în această reprezentație să se întreacă pe sine, elementele coregrafice fiind dozate „farmaceutic” de către Jakab Melinda, cea care semnează și regia. Dansatorii din distribuție nu execută mișcări de o dificultate extremă, din contra, însă sunt perfect închegați și sincronizați scenic, senzația în sală fiind de armonie desăvârșită în desele momente în care balerinii evoluează în ansamblu. Momentele de solo artistic reprezintă însă cireașa de pe tortul revelației trupului, transformând întreaga scenă într-o lume aparte, modelată de corpurile care prin dans devin spirit. Mișcările ansamblului de balet sunt relativ simple, însă cele ale soliștilor îngemănează dansul contemporan cu gimnastica artistică, fiind de-a dreptul spectaculoase!
Dacă reprezentația începe ca un concert de pian, devenind mai apoi, auditiv, una de muzică simfonică, de la jumătate, până spre final, se renunță la pretențiile artisticității sonore și totul se transformă într-o poetică, într-o poezie a zgomotului, a urâtului tehnologiei care preface omul spiritual într-un robot fără ființă și emoție. „Urâtul” formelor repetitive, fără fond, este sublimat însă printr-o robotică a dansului, ruptă frecvent prin elemente corale și simfonice.
Scenografia, costumele și machiajul sunt la fel de puțin extravagante ca și restul mijloacelor artistice, cadrul de desfășurare a istoriei ființei și ființării fiind desenat scenic doar prin câteva triunghiuri pictate ca o cale a universului care se pliază mișcărilor sufletului ce își dansează devenirea.
„Revelația trupului” e, per ansamblu, un spectacol lipsit de excentricități, perfect dozat, e o îmbinare fericită de stimuli scenici, care reușesc să prindă spectatorul în mrejele mai multor arte ce ne arată o nouă interpretare a devenirii, a avatarurilor ființei, de la începuturi și până în prezent.
„Revelația trupului” e o poezie dansată ce merită lecturată cu fiecare ocazie pentru că, la fel ca orice poem, poate trezi de fiecare dată alte sensuri și semnificații în mintea celui care se lasă cotropit de mișcarea și muzica „versurilor”. Nu știm când, dar sperăm că va mai urma!
Sursa foto: Facebook Kolozsvári Magyar Opera; Video: YouTube
-