Prin Cluj-Mănăștur, pe urmele unei istorii multimilenare

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin

Continuăm incursiunea istorică pe tărâmurile mănășturene avându-l ca ghid pe istoricul Vasile Lechințan, autorul studiului monografic care stă la baza acestui serial.

Istoria unei comunităţi “încheiate”, cu un destin “disipat’ prin contopirea cu o altă comunitate istorică este cu atât mai interesantă cu cât acel spaţiu de locuire iradiază mereu lumini ale unui trecut încă viu în memoria “ultimilor mohicani” locali dar şi a comunităţii celei mari prin faptele de odinioară ale locuitorilor respectivei vetre, fapte unele de-a dreptul legendare, rămase şi în literatură chiar, prin memoriile unor personalităţi. Cluj-Mănăşturul este o astfel de aşezare cu un trecut istoric interesant, “pierdut” astăzi în marele conglomerat al municipiului Cluj-Napoca, transformat într-un cartier modern, cu blocuri şi cu locuinţe “fără istorie”, dar “şezând” pe o istorie veche, a cărei aură atrage prin inedit, prin forţa celor vechi de a răzbate prin furtunile veacurilor. (foto Szabo Tamas)

Calvaria_foto Szabo Tamas

Mănăștur, în lucrările istorice mai ales Cluj-Mănăștur, (în maghiară Kolozsmonostor, în dialectul săsesc Appesdorf, în germană Abtsdorf, în trad. „Satul Abatelui”) este din 1895 parte a municipiului Cluj. Localitatea Cluj-Mănăștur s-a format în jurul Abației Benedictine de aici, de unde-i provine și numele (atât în română, cât și în maghiară și germană).


DE CÂND ESTE LOCUIT MĂNĂȘTURUL?


În spirit anecdotic, am putea spune că străbunii noștrii au populat zona Mănășturului de peste șapte milenii! Apelând la surse istorice demne de încredere, aflăm că pe teritoriul Cluj-Mănăşturului a fost semnalată o aşezare de tip “Criş” şi două aşezări aparţinând culturii “Coţofeni” de la începutul mileniului al doilea î.Hr. Tot în acest spaţiu au fost descoperite urme ale culturii “Basarabi” din prima epocă a fierului. Locuirea în acest areal a continuat cu intermitențe în epoca bronzului și a fierului, de atunci existând urme ale traco-dacilor și celților. Au fost descoperite şi două cuptoare pentru ars ceramică, mai multe vase şi un pieptene de os fragmentat cu dinţi bilaterali din secolul al IV-lea d. Hr., ceea ce denotă faptul că exista o populaţie autohtonă şi după retragerea romană din Dacia. Din epoca migraţiilor au fost descoperite vestigii celtice ale culturii “Latene”.

Cea mai veche aşezare umană din zona Clujului datează din neolitic, fiind descoperită la Gura Baciului, lângă Suceag, în valea unui pârâu afluent al Nadăşului şi în apropierea dealului Hoia. Aşezarea este datată pe la 6.000-5.500 I.Hr., fiind de altfel cea mai veche aşezare umană descoperită în Transilvania. Descoperirea arheologică face parte din cultura Starčevo-Criş, din care s-au mai găsit urme în zona Clujului: în cartierul Mănăştur s-a descoperit un mormânt din aceeaşi cultură, iar pe actuala stradă a Memorandumului a fost găsită o aşezare similară.

Pe măsura dezvoltării unei economii bazate pe creșterea vitelor mari în Câmpia Pannoniei, a sporit importanța comerțului cu sare dinspre Câmpia Transilvaniei. Două căi majore, una nord-sud și alta est-vest se încrucișau în dreptul vadului de sub promontoriul de deal, numit azi Cetățuie. Totodată mănoasa vale a Someșului Mic și dealurile înconjurătoare au creat bune oportunități pentru producția agricolă. Colonizarea romană a acoperit întreaga suprafață a județului Cluj de astăzi, fapt atestat de numeroase vestigii (Bologa, Cășeiu, etc). După retragerea administrației și armatei romane la sud de Dunăre (275 d.Hr.), regiunea a continuat să fie locuită (mărturie stau descoperirile din regiunea Mănăștur) și populația rămasă a supraviețuit perioadei de migrație a barbarilor dinspre estul și sudul Europei. La acel timp au fost puse bazele primei organizari statale, Voievodatul lui Gelu, având ca puncte de apărare cetățile de la Dăbâca și Gilău, amintit în cronica lui Anonymus cu ocazia luptei cu triburile maghiare de curând așezate în Panonia.

La începutul secolului al IX-lea exista o cetate în Cluj-Mănăştur. De altfel, Cluj-Mănăşturul era situat în zona voievodatului lui Gelu Românul, care îşi avea reşedinţa într-o cetate “de lângă râul Someş”, spune Anonymus, cronicarul regelui Ungariei Bela al III-lea. Cetatea din Cluj-Mănăştur din epoca feudală era situată în locul numit “Calvaria” sau “Coştei”, pe terasa înaltă din dreapta Someşului Mic. Prima atestare documentară a Cluj-Mănăşturului este cea din anul 1063.

fortificație Mănăștur Fortificația de la Cluj-Mănăștur a fost parte a sistemului de fortificații ale populației românești sau româno-slave din zonă. Castrul sau cetatea din Cluj-Mănăştur a suferit mai multe distrugeri în Evul Mediu timpuriu, datorită trecerii suscesive a popoarelor migratoare. Fortificațiile din zona Cluj-Mănăștur au fost grav avariate, suferind de pe urma unor incendieri și atacuri cum au fost cele din 1068 (probabil ale pecenegilor), şi mai ales a trecerii “prin foc şi sabie” făcută de tătari în anul 1241.

Voievodatul lui Gelu nu a rezistat presiunii ungurilor stabiliți în Câmpia Panoniei, fiind cucerit de către aceștia și inclus în Voievodatul Transilvaniei, parte a regatului ungar, împreună cu porțiuni din vestul Transilvaniei. Zona este reorganizată administrativ, iar în 1173 apare menționat în documentele vremii Comitatul Cluj (Thomas comes Clusiensis). În 1213 Clujul împreună cu dealurile din împrejurimi este menționat drept Cetatea Regală Castrum Cluj (Castrenses de Clus).

În istoricul Cluj-Mănăşturului, pe treptele secolelor se disting mai multe aspecte importante:

  • istoricul Abaţiei Benedictine, respectiv iezuite din Cluj-Mănăştur,
  • istoricul domeniului din Cluj-Mănăştur,
  • istoricul fundaţiilor instituite de împărăteasa Maria Tereza din fostele averi ale iezuiţilor,
  • istoricul Academiei Agricole din Cluj-Mănăştur,
  • istoricul târgului, respectiv satului Cluj-Mănăştur.

Urmând aceste jaloane trasate de librarianul Vasile Lechințan vom face un popas la actual Biserică Calvaria, nucleul fondării și dezvoltării ulterioare a așezării Cluj-Mănăștur. Aici Mănășturul a fost atestat documentar încă din anul 1063.

calvaria_azi

Biserica Calvaria de la Cluj-Mănăştur, cu hramul Sf. Maria, este cel mai vechi monument istoric şi de arhitectură păstrat în fostul sat Cluj-Mănăştur. Începând cu a doua jumătate a secolului al XI-lea a funcţionat aici, în interiorul fortificaţiei regale-comitatense, Abația benedictină Monasterium Beatae Mariae de Clus, înconjurată cu un zid de apărare. Din vechile construcţii se mai păstrează astăzi doar corul bisericii, prevăzut cu o navă mai simplă, construită în secolul al XIX-lea pe vechile fundaţii. Biserica este înconjurată de un val înalt de pământ, urmă a fortificaţiilor elipsoidale din evul mediu, când întregul areal dispunea de şanţuri de apărare spre sud, est şi vest, spre nord existând o pantă naturală abruptă.


ABAŢIA BENEDICTINĂ


Așezarea Mănăștur a început să se înfiripe în secolul al IX-lea, în jurul ridicăturii de pământ pe care ulterior, în secolul al XI-lea, s-a ridicat mănăstirea benedictină care a funcționat aici.

ABAŢIA BENEDICTINĂ

bjc_ABAŢIA BENEDICTINĂ

Abaţia din Cluj-Mănăştur cu hramul Fericitei Fecioare Maria a fost fondată în Evul Mediu timpuriu de călugării benedictini germani, aşezaţi aici între anii 1077-1095, cei care au fondat mănăstiri în toată Europa. Etnia lor germană se distinge clar inclusiv din numele lor, cum era de exemplu abatele Otto al acestei mănăstiri, deseori în conflict cu oraşul Cluj pentru stabilirea hotarelor dintre Abaţie şi oraş. Mănăstirea a obţinut privilegii de la Papă şi de la regele Ungariei şi a dăinuit aproape un secol cu prosperitate, datorită belşugului roadelor pământeşti, având terenuri arabile, fâneţe, păşuni, păduri şi ape, ceea ce presupune şi existenţa satului de lângă mănăstire şi a ţăranilor care lucrau pământurile acesteia.

Biserica_Calvaria_-_Fecioara_Maria_cu_Pruncul_Isus

Mănăstirea era deseori în conflict cu Episcopia Catolică de Alba Iulia de care aparţinea satul, respectiv oraşul Cluj. Papa Honoriu al III-lea a emis, la 21 iunie 1222, o bulă care aminteşte de mănăstirea benedictină din Cluj-Mănăştur. Regina Elisabeta a Ungariei scrie într-o diplomă că “mănăstirea Fericitei Fecioara Maria din Cluj-Mănăştur este ctitoria sfântului rege Ladislav şi din această pricină ţine nemijlocit de ocrotirea regească” şi caracterizează purtarea episcopului Adrian de Alba Iulia drept “tiranică” faţă de mănăstire, deoarece a “dărâmat mănăstirea, a luat în prinsoare pe abate şi pe alţi călugări, a ars privilegiul papal şi l-a nimicit prin apă pe cel regal”, astfel că mănăstirea, “din starea îmbelşugată dinainte, a ajuns la mare sărăcie”.  

La fel de tiranică a fost şi purtarea slujitorilor episcopului următor, Wilhelm, faţă de mănăstire. (Se observă numele germane ale episcopilor de Alba Iulia). Papa Honoriu al III-lea reînoieşte privilegiile Mănăstirii din Cluj-Mănăştur în anul 1225. Tot atunci, la cererea regelui Ungariei, Papa de la Roma acordă abatelui de Cluj-Mănăştur privilegiul de a purta mitra episcopală şi inelul, ceea ce însemna că avea rang aproape episcopal, faptul a stârnit continuarea conflictului cu episcopul de Alba Iulia. Dar Papa Grigore al IX-lea, prin diploma papală din 1232 anulează autonomia abaţiei din Cluj-Mănăştur şi o supune jurisdicţiei Episcopiei de Alba Iulia, astfel că procesele şi conflictele au continuat până la invazia tătaro mongolă din 1241. Invadatorii au distrus mănăstirea şi cetatea şi au ucis şi mulţi călugări. Este apoi reconstruită de benedictini, adăugându-i şi o fortificaţie proprie din ziduri de piatră. O altă invazie tătaro-mongolă distruge Abaţia în 1285 şi abia în 1296 revin călugării pentru a reconstrui mănăstirea.


CAPITLUL DIN CLUJ-MĂNĂŞTUR, UN PREDECESOR AL CĂRŢILOR FUNCIARE


Din anul 1296, mănăstirea devine şi loc de adeverire a diplomelor, înfiinţându-se instituţia Conventului Mănăstirii Fericitei Fecioare Maria din Cluj-Mănăştur. Aşadar, aici era şi sediul Capitlului din Cluj-Mănăştur, loc de adeverire a importantelor documente medievale privind proprietăţile deţinute de marea şi mica nobilime din Transilvania, inclusiv de mici nobili români din zona Călatei.

Locurile de adeverire îşi desfăşurau activitatea pentru două mari sfere de solicitanţi. Una dintre ele era sfera persoanelor particulare, care solicitau serviciile acestor locuri pentru soluţionarea diverselor afaceri juridice (comerciale, de amanetare, diverse schimburi, testamentare, de certificare a vârstei etc. Afacerile juridice, odată desfăşurate pe baza declaraţiilor proprii, erau apoi certificate de înscrisuri şi documente doveditoare general acceptate, sub pecete autentică.

Aici a fost încheiată şi pacea după răscoala de la Bobâlna, la 6 iulie 1437, când Conventul din Cluj-Mănăştur adevereşte înţelegerea dintre nobili şi reprezentanţii răsculaţilor. Printre prevederile acelei înţelegeri dintre nobili şi ţărani figurează şi următoatrele: 1. nimeni nu va mai bate sau ucide vreun ţăran, fără judecată; 2. se va îngădui mutarea iobagilor de pe o moşie pe alta, după ce-şi vor fi plătit datoriile; 3. nu se va mai lua dijma din produse, nici din animale; 4. iobagii vor avea libertatea de a-şi lăsa moştenire averea etc; 5. censul va fi numai de 10 dinari, pe lângă darurile de Crăciun şi Paşti şi lucru de o singură zi pe an la coasă sau la secere; se va da numai un pui, o câblă de ovăz şi câteva turte etc. Documentul rămâne pentru eternitate un vis de libertate al locuitorilor români şî maghiari din Transilvania acelor secole întunecate ale Evului Mediu. Cam astfel de deziderate erau stabilite şi în actul de împăcare dintre ţăranii răsculaţi şi nobilime din 6 octombrie 1437 din comuna Apatiu, document transcris, şî acesta, la mănăstirea din Cluj-Mănăştur, peste 4 zile, la 10 octombrie din acel an.

Conflictul dintre Abaţie şi Episcopia de Alba Iulia se încheie în anul 1316, când Clujul devine oraş liber regesc şi nu mai aparţine Episcopiei. Abaţia va avea în continuare pricini de judecată şi conflicte privind hotărnicirile cu oraşul Cluj. În anul 1429, de exemplu, clujenii se plângeau împotriva lui Antoniu, abatele mănăstirii din Cluj-Mănăştur deoarece iobagii săi treceau cu vitele mănăstirii pente viile şi ogoarele clujenilor. Odată cu acordarea statutului de oraş satului Cluj, acesta se va dezvolta mai mult şi o va lua înaintea Cluj-Mănăşturului.

Aproape două secole, benedictinii vieţuiesc în această mănăstire cu fortificaţia din jur, dar în 1466 regele Matei Corvinul, pentru că abatele s-a aliat cu răsculaţii împotriva sa în anul 1459, dispune distrugerea fortificaţiilor ce înconjurau mănăstirea. Abaţia benedictină din Cluj-Mănăştur îşi găseşte sfârşitul în anul 1556, când Dieta ţinută în Cluj a hotărât secularizarea averilor bisericii romano-catolice, astfel că a fost alungaţi călugării benedictini din Abaţie iar averile lor trec în administrarea statului.

Citeşte şi despre

DOMENIUL CLUJ-MĂNĂŞTUR

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin

-