Mănășturul unit

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin

Vechiul sat Mănăștur de lângă orașul Cluj este considerat a fi una dintre cele mai vechi loca­lități din regiune, care apare undeva în jurul secolului al IX-lea. Așezarea mai este cunoscută și sub numele de Cluj-Mănăștur. Aceasta s-a format în apropierea ridi­căturii de pământ, unde în secolul al XI-lea s-a ridicat abația benedictină, în timpul domniei regelui Ladislau I al Ungariei, astăzi fiind cunoscută și sub nu­mele de biserica Calvaria.

Mănășturul a fost atestat documentar încă din anul 1063. În maghiară i se mai spune Kolozsmo­nostor, adică “mănăstirea de la Cluj”, iar în dialectul săsesc, Appesdorf sau în germană Abtsdorf, în tradu­cere însemnând “Satul Abatelui”. Din perioa­da colonizării germane a Clujului, secolul XIII, în regiune se așează țărani liberi (din rândul acelor hospites germa­nicum) care ajung să deservească aba­ția benedictină. Pe lângă aceștia vin și păstorii români, care cu timpul se stabilesc aici.

Istoria ulterioară spune că la Cluj-Mănăștur a existat o mănăs­tire de rit grecesc (bizantin), zidită de „quondam Paulus a Macedonia”, un negus­tor în Cluj, împreună cu ginerele său, „Georgius Literátus Christophor”. Aces­tora, episcopul Teofil Seremi, primul episcop român care a semnat Unirea cu Biserica Romei a valahilor ardeleni, le-a dat din soborul ținut în Alba Iulia la 17 iunie 1696, lor și urmașilor lor, dreptul de patronat asupra respectivei mănăstiri (astăzi dispărută). Românii din sat, din aceas­tă perioadă, devin, din punct de vede­re confesional, “uniți cu Roma” (adică, cu rit ortodox-bizantin, dar sub con­du­cerea canonică a Bisericii Catolice). Noul lor statut va fi întărit de preotul locu­lui și de mirenii delegați la marele sinod din 1701, convocat de următorul mitro­polit de la Alba-Iulia (Bălgrad), Athanasiu Anghel, cel care a definitivat uni­rea religioasă a românilor ardeleni cu Biserica romană. Satul locuit în marea lui majoritate de români devine astfel, confesional, greco-catolic. Cert este că în șemtismele Bisericii Române Unite (greco-catolică), din secolele ce au urmat, satul ajunge să fie sediul arhidiconatului (protopopiat) din regiune, parohul Mănășturului fiind astfel și protopop peste satele din jurul Clujului. Actuala bise­rică din vechiul cimitir mănășturean a fost o lungă perioadă sediul protopopial, cu casă parohială și lăcaș de cult con­struite din piatră (biserică de zid). Pe o veche cruce de mormânt din jurul bise­ricii este pomenit numele Anetei Bodea, fiica preotului din 1721, unul din­tre primii preoți ai mănășturenilor greco-catolici. În 1723 este menţionat ca protopop de Mănăştur, Părintele Toma (Szvidovias?), care apare în documente în calitate de martor al donaţiei unei cărți de cult, și-anume al unui Minei. În 1733, în urma conscripţiei confesionale făcute din dispoziţia episcopului de la Blaj Inochentie Micu Klein, Mănăşturul apărea ca sediul protopopesc, cu biserică şi casă parohială. Biserica era deservită de doi clerici, protopopul Vasile şi preotul Precup. În anul 1756 îl găsim protopop al Mănăşturului pe Teodor Meheşi. În anul 1848, în casa parohului greco-catolic de aici s-a ținut o inâlnire a fruntaşilor români revoluționari, con­dusă de Florian Micaş şi Iosif Hodoş. Între anii 1813-1845 sunt consemnaţi aici ca preoți Grigore Lobonţ, căruia i-a urmat Nicolae Pop (1845-1893), iar între anii 1893-1948, Valeriu Pop şi Clemente Pandrea, înmor­mântați în vecinătatea bisericii.

Mănăstirea iezuiților de pe Calea Mănăștur, azi capela greco-catolică „Buna Vestire”

În perioda interbelică, odată cu refuzul călugărilor franciscani din Transilvania de a prelua biserica Calvaria, rămasă fără enoriași, lăcașul de cult este preluat de Biserica greco-catolică, printr-un contract de închiriere pe 99 de ani, încheiat de către episcopul unit de atunci, dr. Iuliu Hossu, cu ierarhia romano-ctolică de la Alba Iulia. Astfel, pe lângă vechea biserică protopopială de pe dealul cimitirului (biserică cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”), Mănășturul mai avea un lă­caș de cult greco-catolic pe care călu­gării bazilieni greco-catolici aveau să-l întrețină până în 1948, când statul comunist a scos Biserica Română Unită în afara legii, iar patrimoniul acesteia fiind dat Bisericii Ortodoxe Române. Astăzi, după aproape o jumătate de secol de „catacombe”, Biserica Greco-Cato­lică are două parohii în acest cartier clu­jean.

Biserica nouă greco-catolică din Mănăștur, parohia I Vest

Una dintre ele, parohia I vest, are o biserică nou constrită cu hramul “Coborârea Spiritului Sfânt” (sărbătoarea de Rusalii). Celalaltă parohie își are sediul în vechea mănăstire a iezuiților de pe Calea Mănăștur, capela cu hramul “Buna Vestire” fiind locul unde se adună comunitatea unită pentru celebrarea sfin­telor slujbe. Biserica Calvaria, după 1990, a fost cerută înapoi de către Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla, conform con­tractului de închiriere pe care îl avea cu Episcopia romano-catolică de la Alba-Iulia, pentru reluarea activității religioase după perioada de interdicție, Biserica ortodoxă, care oficia de ani de zile serviciile religioase aici, a refuzat orice demers în acest sens. Astfel, Biserica romano-catolică, impunându-și dreptul de proprietate asupra lăcașului de cult, a câștigat în instanță vechea mănăstire benedictină, obținînd astfel evacuarea parohiei ortodoxe de aici.
Pe de altă parte, vechea biserică proto­po­pială unită din cimitir, care a suferit o serie de modificări arhitecturale după 1948, a rămas în continuare, și după 1990, or­todoxă, în ciuda eforturilor legale ale Bisericii greco-catolice, de altfel îndrep­tățite, de a-și recupera vechiul lăcaș de cult și de a continua viața religioasă aici așa cum a fost până în 1948. De remarcat este faptul că iconostastul din biserică a fost adus de la sediul Episcopiei unite de Cluj-Gherla, aflat pe Calea Moților nr. 26.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin