Ziua Victoriei în Europa este 8 mai 1945, data la care Germania nazistă s-a predat aliaților în cel de-al doilea război mondial.
În 8 mai 2022, președintele rus conduce un război brutal de agresiune împotriva Ucrainei. În al Doilea Război Mondial, etnicii ucrainieni au luptat în Armata Roșie alături de soldații ruși. Uniunea Sovietică care încorpora Rusia, Ucraina și alte regiuni a luptat de la un moment dat alături de SUA, Marea Britanie și alte națiuni. Aruncarea vinei pe neacceptarea nazismului pentru a justifica invadarea Ucrainei a fost condamnată în toată lumea, iar folosirea unor stereotipuri și a unei realități distorsionate a fost rapid sancționată și demascată.
Nu putem să nu reamintim în acest context semnarea pactului de neagresiune – practic de coabitare – între Germania nazistă și Uniunea Sovietică în 1939. Câteva zile mai târziu, naziștii și apoi sovieticii au invadat Polonia, împărțind țara între ei, apoi și o mare parte din Europa de Est. Abia după câțiva ani, după atacul din iunie 1941 asupra URSS, aceștia din urmă s-au văzut nevoiți să lupte împotriva naziștilor.
Culmea, salvarea sovieticilor a venit în urma sprijinului masiv acordat de viitorii ”inamici” – americanii. Din 1941 până în 1945, SUA au trimis 180 de miliarde de dolari (la valoarea actuală) în bunuri și servicii către sovietici.
America a trimis aliatului său rus următorul echipament militar:
- 400.000 de jeep-uri și camioane
- 14.000 de avioane
- 8.000 de tractoare
- 13.000 de tancuri
și
- peste 1,5 milioane de pături
- 15 milioane de perechi de cizme militare
- 107.000 de tone de bumbac
- 2,7 milioane de tone de produse petroliere (pentru a alimenta avioane, camioane și alte echipamente)
- 4,5 milioane de tone de alimente.
Americanii au trimis arme, muniție, explozibili, cupru, oțel, aluminiu, medicamente, radiouri de câmp, instrumente radar, cărți și alte articole. SUA au transportat chiar și o întreagă fabrică de anvelope Ford Company, care producea anvelope pentru vehicule militare, în Uniunea Sovietică, conform share.america.gov.
Chiar dacă armatele americane și sovietice s-au intâlnit la Berlin, modul în care au tratat țările prin care au trecut spune totul despre felul în care și astăzi e văzut dreptul și statutul națiunilor. Sovieticii și-au impus sistemul economic și politic comunist în Europa de Est. Mai mult, au intervenit militar în Polonia, Ungaria și Cehoslovacia, după ce nazismul era de domeniul istoriei, refuzându-le dreptul de a-și alege modul de viață, refuzându-le libertatea. Mai mult, Moscova a interzis națiunilor comuniste să primească ajutorul economic oferit prin Planul Marshall, lansat de SUA în 1948, un program masiv de ajutor economic care a ajutat la reconstruirea continentului european după război.
Astăzi se împlinesc 77 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Să nu uităm ce înseamnă Ziua Victoriei în Europa şi să rămânem uniţi în viitor! – e mesajul Ambasadei Americane la București: