Comunitatea Alfa Grup, o familie de suflet

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin

Pe soții Alina și Corneliu Goia i-am cunoscut acum câțiva ani, când îm­preună cu colegii lor de la Asociația Alfa Grup ini­ția­seră, în colaborare cu DGASPC Cluj, un proiect so­cial curajos, „Familii de suflet”, de pe urma căruia be­ne­ficiază astăzi zeci de copii din centrele de plasament clujene. Scopul proiectului era să aducă cât mai mulți copii din internate în fa­mi­liile voluntare.

Alina este din Suceava, Cornel e clujean, s-au căsătorit în urmă cu 10 ani, au doi copii ai lor şi alți trei copii de suflet. Au fost printre primii care și-au asumat rolul de părinți de suflet.
Totul a început de la un vis al Alinei, care, în timp ce-și ținea în brațe bebelușul de câteva luni, i-au răsărit în minte ima­gini cu copii mici, singuri, în pătuțuri. “Aveam momente când vedeam cu ochii minții bebeluși singuri, în pătuțuri de spital. Sentimentul era cople­șitor și nu îmi dădea pace. Până atunci, nici nu aveam habar de copiii abandonaţi, unde sunt, câți sunt…”.
Urma să se întoarcă la serviciu, după concediul de în­grijire a copilului. Lucrase ca asistent manager, îi plăcea mult locul de muncă, avea un salariu bun și colegi “super faini”, dar ceva a oprit-o. După o discuție cu Cornel, apoi cu mătușa și unchiul ei – Dana și Lucian Voloșen, care, spune Alina, mereu aveau casa plină de copii, unii din familie, alții de la orfelinate sau aduși de la țară, au decis să acționeze. Și astfel a luat ființă, în luna mai 2013, Asociația Alfa Grup.

«Aproape 10.000 de copii au fost aban­do­naţi de părinţi în ultimul an, prin­ci­pala cauză a acestui fenomen fiind să­răcia. Majoritatea copiilor din sistemul de protecţie specială provin din familii sărace sau la risc de sărăcie care stau în condiţii de locuire precare», potrivit unei statistici transmisă de Autoritatea Naţională pen­tru Protecţia Drepturilor Copi­lului şi Adopţie.

“Porneam pe un drum necu­noscut și totuși cu mult entu­ziasm și dorință de a face ceva pentru aceşti copii. Și deja în iunie am văzut primii bebeluși abandonați. În acel mo­ment am avut primul șoc. Cel mai copleșitor a fost sen­ti­mentul de neputință: «Acum ce pot să fac pentru ei? Cum să îi ajut?». Dacă până atunci erau doar cifre, copii invizibili, acum le‑am văzut fețele, nu­mele scrise pe pătuțuri, am știut că dacă nu fac ceva pentru ei, o să mă bântuie toată viața.”

În demersul ei, Alina a avut parte de mult sprijin din partea soţului, din partea Danei Voloșen, împreună cu care vizita bebeluşii, şi a Ancăi Beu, prietena ei cea mai bună, care este şi unul dintre membrii fondatori.

Au început prin a sta cu copiii zilnic la spital, câte 3-4 ore pe zi. Au numit acest proiect Nu eşti singur. A fost foarte greu, spune Alina, dar în aceşti patru ani a văzut sute de miracole. „Am reuşit cu ajutorul oame­nilor din comunitatea clujeană să transformăm viaţa copiilor, secţia de Pediatrie IV, saloanele, tot. Am făcut eforturi uriaşe să plătim kinetoterapie, încă din 2013, şi să le acoperim necesarul lunar de produse de igienă personală. Rezultatele sunt spectaculoase. Nici nu ştiu cum am reuşit, dacă mă uit în urmă aveam doar bani de bilet. Am început cu drag şi pasiune şi credinţă… Credinţa că Dumnezeu lucrează prin oameni, credinţa că merită ce facem, credinţa că toate sunt posibile cu muncă, dedicare, sacrificii.”

Nu după mult timp li s-a alăturat şi Adela Baghiu, a şasea membră a echipei Alfa Grup. „Am cunoscut-o de pe facebook şi iată-ne îm­preu­nă după 4 ani.” Cornel lucra de luni până vineri şi sâmbătă de sâmbătă avea activităţi sportive destinate ado­lescenţilor. Aşa a început să lucreze cu tinerii din cen­trele de plasament. Dacă în au­gust 2013 au vizitat un cen­tru, azi au ajuns la toate centrele de stat din judeţul Cluj. „Am semănat constant în viaţa copiilor, an după an, lună de luna, zi de zi seminţe bune, udate constant, îngrijite mereu. Şi tot treptat am început să culegem roadele. Miracolele continuă, aproape zilnic. Nici o zi nu seamănă una cu alta, ne extindem tot mai mult. Tot mai multă lume ni se alătură. Doar prin implicarea colectivă putem schimba vieţi”.

Proietele asociaţiei nu se rezumă doar la copiii aflaţi în sistemul de asistenţă socială, ci se adresează şi celor care părăsesc, la împlinirea vârstei de 18 ani, acest sistem. Pentru ei, Alfa Grup a gândit proiectul RAZĂ. „Pentru Rozi, Zoli şi Andrei, noi suntem familie de suflet. Toţi lucrează, fac şcoală în continuare, Andrei deja e pe cont propriu cu chiria şi cheltuielile. El a beneficiat de ajutor de la Alfa pentru un an de zile, ceilalţi au rămas în proiect”, ne explică Alina.

„Cu cei trei a fost o relaţie spe­cială cam de doi ani de zile. S-a creat o relaţie de ataşament aparte, suntem ca şi părinţi pentru ei. Îi iubim, îi ocrotim, îi sprijinim şi credem în ei că vor reuşi să devină adulţi responsabili şi independenţi, şi părinţi la un moment dat”. Asociaţia Afla Grup îşi propune extinderea acestui proiect destinat tinerilor care ies din sistemul de protecţie socială oferit de stat.

În acest moment, asociaţia se adresează prin proiectele sale la mai mult de 200 de copii cu vârste între 4-18 ani din tot judeţul Cluj. „Sunt copiii „invizibili” pentru multă lume, dată fiind legea protecţiei copiilor, care nu ne permite să-i scoatem în faţă, iar abandonul este una din cele mai cumplite trau­me care-i afectează puter­nic, pe termen lung. Ce putem să vă spunem este că în cei 4 ani de zile de când lucrăm cu ei am văzut schimbări incredibile, vieţi schimbate în adevăratul sens al cuvântului şi asta ne da puterea să mergem mai departe. Ne bucurăm să constatăm că avem alături de noi tot mai mulţi oameni implicaţi. Vorbim de părinţi de suflet, voluntari, donatori, sponsori, de cei ce oferă servicii şi bunuri. S-a creat o comunitate foarte frumoasă în jurul nostru”, încheie zâmbind încrezătoare Alina Goia.

Pentru eforturile lor, Asociaţia Alfa Grup a fost răsplătită cu Premiul de Excelenţă oferit de către „Ştiri de Cluj” în cadrul Galei Premiilor Media de Excelenţă 2017.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin