Biroul Mass-media din cadrul Primărie Cluj-Napoca ne transmite că, în cursul zilei de joi, 25 ianuarie 2017, poliţiştii locali au desfăşurat o acţiune comună cu lucrătorii din cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public în vederea degajării locurilor de parcare de pe domeniul public de diverse obiecte amplasate de cetățeni.
Poliția Locală reamintește cetățenilor că ocuparea locurilor de parcare cu diverse obiecte sau inscripții constituie contravenție și se sancționează, conform HCL nr. 191/2009, cu amenda de la 1000 la 2500 de lei.
Au fost ridicate 48 de astfel de obiecte din parcări, care au fost predate către RADP Cluj-Napoca. Acțiunea a avut loc în cartierul Mănăștur, pe străzile principale: Câmpului, Izlazului, Primăverii, Calea Mănăștur, Calea Florești, Mehedinți, dar și în zonele adiacente.