”Festival Fără Hotare”, două zile în care culorile toamnei se împletesc cu arta și activitățile  în aer liber

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin

Lucrările artistului plastic Ernő Bartha pot fi admirate în cadrul mirific al Parcului de Sculpturi Arkhai, în mod special în acest weekend la Vlaha, la cea de a II-a ediţie a Festivalului Fără Hotare.

Desfășurat pe parcursul a două zile, evenimentul ne oferă posibilitatea de a participa la activități dedicate copiilor, la ateliere de pictură pentru adulți sau să pozăm pentru o fotografie de familie, realizată și listată pe loc (se ocupă Rita Fazakas și Zoltán Márton de acest moment special).  Vă vor face cu ochiul pogăcelele cu jumări de casă, pe care le veți găsi la festival.

Pe lângă aceste activități, sâmbătă a avut loc și premierea concursului de desene pentru copii, ce a avut ca temă  costumul tradiţional. Singura cerinţă a acestui demers a fost ca desenul să fie o creaţie proprie a copilului.

Programul zilei de duminică, 7 octombrie (între orele 13:00-18:00):

  • Activităţi pentru copii
  • Echitaţie cu Clubul de Echitaţie Tatarka (8 lei/5 minute)
  • Ateliere de pictură pentru adulţi (organizatorii asigură materialele necesare)
  • Fotografie de familie şi listare pe loc
  • Pictură pe faţă
  • Gastro-ofertă: pogăcele cu jumări de casă, specialitate poloneză Zapiekanka
  • ora 15:00Matia Corvin merge la furat (teatru de păpuşi în limba maghiară, pus în scenă de Ferencz Demeter şi Orsolya Gál, regizor László Vadas)
  • orele 16:00-18:00 Proiecţii de filme de animaţie şi documentare.

Taxă de participare:  adulţi: 10 lei/1 zi; Copiii sub 14 ani au intrare liberă!

Festivalul Fără Hotare se desfășoară în Parcul de Sculpturi Arkhai, la Vlaha, Str. Principala nr. 442.

 

 

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin