Cu Dragoș Pătraru – realizatorul emisiunii „Starea Nației” și autorul cărții „Unde nu-i cap, vai de popoare!”, ne-am întâlnit în octombrie, atât în momentul lansării volumului la Cluj, cât şi seara la Cinema Florin Piersic, într-una din obişnuitele sale întâlniri cu publicul. Dialogul nostru, publicat iniţial în numărul 4 al ediţiei tipărite Buletin de Mănăştur, vi-l redăm în continuare.
Reporter: Cum se vede Clujul de la Bucureşti? Cum v-aţi întâlnit cu oraşul nostru?
Dragoş Pătraru: Din București, Clujul se vede foarte bine. Înțeleg că Bucureștiul nu se vede foarte bine din Cluj. Oricum, eu nu văd Clujul de la București, ci de la Ploiești. Iar din Ploiești se vede foarte frumos. Prima dată m-am întâlnit cu Clujul după ce-am terminat liceul. Prietena mea de atunci intrase la facultate aici și am venit cu trenul, în vizită. Mi s-a părut foarte departe. Mă rog, orice pare departe, în România, când mergi cu trenul. De câțiva ani, vin des aici împreună cu familia, nu doar când sunt invitat la evenimente, ci și să vizităm prieteni sau pur și simplu să ne plimbăm, să ne relaxăm. Clujul este unul dintre orașele mele preferate. Cam aglomerat în ultimul timp și destul de scump în comparație cu Ploieștiul meu, dar frumos.
Era o vreme în care se spunea că dacă la TVR nu apare ştirea, poate Iliescu să moară de două ori, că tot el e preşedintele ţării. S-au schimbat lucrurile?
Dragoş Pătraru: S-au schimbat multe la noi, la TVR. Din păcate, nu în bine. Audiențele spun cât de gravă e situația. Influența TVR e aproape de zero, deci acum am putea spune că dacă TVR dă știrea că a murit Iliescu – sper să nu se întâmple înainte de sentința aia în dosarul mineriadei – e posibil să nu afle prea multă lume. Cred cu tărie că lucrurile se pot schimba în bine, dar trebuie făcute multe schimbări și e nevoie să scăpăm de o anumită mentalitate, care a dus TVR de la cel mai important post românesc, în anii 90, la unul dintre ultimele, în preferințele publicului.
Avem o mare parte a populaţiei active în exil. Unde e viitorul tinerilor? În ţară sau în altă ţară?
Dragoş Pătraru: Da, oamenii pleacă, mai ales cei buni. Și asta pentru că afară sunt plătiți mult mai bine, pentru aceeași muncă pe care ar face-o aici. Suntem doar piață de muncă ieftină, pentru cei de afară, iar asta e, în principal, vina noastră. Dintr-o mentalitate de slugă, ne-am construit țara nu pentru noi, ci pentru alții. Care vin aici și vor să ne plătească foarte prost, având pretenția ca noi să muncim pe salariul minim. Cred că viitorul tinerilor poate fi aici, dacă se școlesc foarte bine – ceea ce e destul de greu în România, cu un sistem educațional care le distruge copiilor motivația, creativitatea și spiritul critic încă din clasele primare – și dacă vom avea conducători care să înțeleagă că nu de locuri de muncă avem nevoie, ci de locuri de muncă bine plătite, ceea ce e cu totul altceva. Dar cât timp vom exista doar ca să servim interesele altora și să-i ajutăm să facă profituri babane, exploatându‑ne ca pe niște sclavi, nu vom putea avea altă soartă.
Abundă Internetul de cei care „se laudă” că nu se mai uită la TV. Cum se explică fenomenul? Cine pierde?
Dragoş Pătraru: E vorba de lipsă de educație aici. Un om neinformat e un om slab. Nu-și poate forma opinii corecte, nu poate decide ce este adevărat și ce este fals. Sigur că putem discuta zile întregi despre cât își mai face datoria presa, despre rolul ei în societate, dar problema pleacă de la educație. Iar la noi nu există. Pentru că e important pentru alții, adică fix cei despre care vorbeam mai devreme, să ne aibă proști. Pentru că atunci când nu suntem informați, nu putem avea putere de negociere. Cum pot eu să am un salariu mai mare, dacă nu știu efectiv pe ce lume trăiesc. Nefiind informat, nu sunt la zi nici cu lucruri care se întâmplă în meseria mea. Or, asta ne trage în jos. Știți câți români urmează o formă de învățământ după vârsta de 25 de ani? 1,2 la sută. Și bulgarii au un procent de 2,2. Danemarca, Norvegia? Aproape 30%. Deci, da, pierde presa, care moare, neavând public, sau pică pe mâna unor moguli care o folosesc în interesele lor – sau iată, în mâna unor instituții de forță, care am văzut ce fac – dar cel mai mult pierde cetățeanul care, nefiind informat, e prost. Și când ești prost, nu poți decât să mori de foame.
Aţi participat la întâlniri – ateliere de lucru, organizate de presa locală. Care e „starea” ei?
Dragoş Pătraru: Starea presei e jalnică. În democrațiile solide, presa e sprijinită puternic. Curtea Americană de Justiție nota în 2008 că fără un sistem de presă puternic, o democrație precum cea a Statelor Unite nu poate dăinui. La noi, după 50 de ani de întuneric, de propagandă, de manipulare, presa nu a reușit să se așeze pe niște baze solide. Și după anii 90, în care presa chiar a contat, a urmat o perioadă în care politicul a pus mâna pe presă. Și a siluit-o până când a adus-o în starea în care se află azi. Dar cred că s-a întâmplat doar ce era normal să se întâmple, într-o societate lipsită de orice reflex de autoapărare. Din păcate, criza din 2009 a lovit năprasnic o piață românească de presă care oricum nu se simțea deloc bine. În ciuda acestui tablou sumbru, cred că presa începe să își revină. Și ne aflăm într-o perioadă de oportunități extraordinare. Presa locală trebuie doar să învețe să meargă corect, pe picioarele ei și să funcționeze în interesul publicului. Nu al patronilor sau al unor instituții.
Ne-aţi invitat să ne vedem la Cluj. Cu ce ocazie?
Dragoş Pătraru: E un turneu pe care l-am permanentizat, cumva. Aproape în fiecare weekend, toamna și primăvara, merg prin țară, acolo unde sunt chemat, invitat. Asta e frumusețea acestui demers. Că eu nu organizez nimic. Cine vrea să ne vedem, strânge mai mulți oameni, fani ai emisiunii, mă sună, vorbim, stabilim data. Oamenii închiriază o sală, fac un event pe Facebook, promovează evenimentul și eu vin să mă întâlnesc cu oamenii. Am fost la întâlniri cu 100 de oameni și la întâlniri cu 500. E cel mai bun mod de a ține publicul aproape. Vorbim despre orice propun oamenii din sală, iar pe mine mă ajută foarte mult, pentru că știu exact ce vor oamenii, știu după fiecare întâlnire cum să fac să le reprezint mai bine interesul.
Care e întrebarea pe care o aşteptaţi şi nu vă este adresată niciodată?
Dragoş Pătraru: Nu cred că aștept vreodată o întrebare. De fapt, sunt vreo 30 de întrebări care apar la toate întâlnirile. Sunt bucuros când primesc întrebări pe care nu le‑am mai primit. Dar în general, în viață, mi-am propus să nu am așteptări de genul ăsta, pentru că ele te pot face nefericit. Or, scopul meu este să fiu fericit.