Eveniment sportiv la Școala Gimnazială ”Iuliu Hațieganu”

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin

Școala Gimnazială ”Iuliu Hațieganu” organizează, în cadrul proiectului ”Performanță și integrare școlară prin sport”, în parteneriat cu Academia de Baschet ”Gheparzii”, o acțiune menită să aducă bucurie în rândul elevilor care fac sport, prin implicarea părinților și a profesorilor în joc!

Marți, 4 octombrie, trei echipe de elevi ai școlii noastre, practicanți ai baschetului, handbalului și badmintonului, vor efectua antrenamente demonstrative coordonați de prof. Elisabeta Dragoș (baschet), prof. Simina Neag și Mircea Pîrvu (handbal) și prof. Nicolae Joldeș (badminton), după care își vor provoca părinții la un meci amical cu cadrele didactice din cadrul Școlii Gimnaziale ”Iuliu Hațieganu”!

Prezența inspectorului școlar general adjunct, prof. Cristian Potoră, onorează evenimentul și subliniază sprijinul autorităților înspre starea de bine și sănatate a copiilor.

Directorul școlii, prof. Carmen Stănescu, explică importanța acțiunilor de acest fel pentru comunitatea din jurul instituției: ”Ca și școală, devenim vizibili nu numai prin rezultatele de la clasă, ci și prin implicarea în organizarea timpului liber al copiilor noștri alături de părinții acestora. Ne dorim să inițiem activități în curte sau pe terenurile de sport, unde cei implicați să învețe ce înseamnă cooperarea în favoarea reușitei. Astfel, parteneriatul școală-familie devine unul real și funcțional prin puntea creată de jocul sportiv.”

Totodată, fondatorul proiectului Gheparzii, fosta glorie a baschetului românesc, Marcel Țenter, evidențiază rolul sportului în educația copiilor: ”Încă de la începutul proiectului «Gheparzii» am subliniat importanța componentei educative în procesul de instruire a copiilor care intră în programul nostru. Ne bucurăm că am găsit în Școala Gimnazială «Iuliu Hațieganu» un partener stabil și consecvent, care ne sprijină și care promovează aceleași valori. Le mulțumim pentru încredere, dovedind astfel că, prin sport, putem ajuta copiii să se dezvolte armonios, atât în plan fizic, cât și mental”.

La rândul ei, psihologul școlar Simona Moldovan precizează că fiecare elev care practică un sport poate să-și transorme abilitățile dezvoltate prin antrenamente în competențe necesare în sala de clasă, acesta fiind și scopul proiectului inițiat acum trei ani.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin