„Craii de Curtea-Veche”, o piesă bine îmbrăcată, cu actori dezbrăcați

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin

„Craii de Curtea-Veche” e un spectacol nerecomandat minorilor și majorilor pudibonzi, e o piesă de teatru care folosește excesiv sexualitatea și consumul de alcool și țigări pentru a desena o frescă a societății, a unei societăți mereu actuale, cu toată contemporaneitatea vetustă din care autorul s-a inspirat.

Ultima premieră a Teatrului Național Cluj, în regia lui Răzvan Mureșan, e o montare reușită, care izbutește ca, prin atmosfera și prin sublimul jocului să îți inducă pe alocuri o stare de catharsis, cu condiția unei minți deschise la valențele artistice și erotice care sunt puse în scenă într-un mod frust, ca din topor, fără niciun fel de pudoare.

Reprezentația durează puțin peste două ore și jumătate și are marea calitate de a nu plictisi. Cu toate că primele zece minute anunță o ratare magistrală și cu toate că, pentru cei care nu cunosc textul, acesta rămâne necunoscut până la final, atmosfera este cea care prinde, care te desprinde din cotidian ilustrându-ți o imagine concentrată a vremurilor dintotdeauna, a caracterului venal și profund corupt al unei societăți bolnave cronic – vremuri pe care le trăim și pe care le suferea și Mateiu Caragiale, fiul celebrului dramaturg.

Spectatorul simplu nu rămâne cu nimic din acest spectacol la nivel ideatic și pentru că replicile (gâlceavă scenică) sunt dificil de auzit – de pe scena mare a Teatrului Național vocile actorilor se aud slab în sală. Instalarea unor microfoane ar putea însă salva acest inconvenient în cadrul viitoarelor reprezentații.

„Craii de Curtea-Veche” reprezintă un efort regizoral și actoricesc remarcabil, cei 24 de actori performând ca un tot unitar fără disonanțe, spectatorul fiind nevoit să își întoarcă privirea simultan spre multiplele puncte de interes scenic, spre acțiunile principale și secundare care captează atenția, în același timp, în egală măsură. Erotismul, mai ales, de o vulgaritate sublimată estetic, deosebit de senzuală, fură privirile, întreaga gamă de porniri sexuale făcând apanajul acestei reprezentații, de la sărutări lascive la sex oral, „manual” sau la partide înfocate în cucul sau în sânii goi.

Scenografia oglindește la propriu și la figurat spectacolul crailor de Curtea-Veche și nouă, pereții-oglinzi ai salonului fiind cadrul perfect de desfășurare a lumii care se prăbușește spectaculos sub propria greutate a lipsei de substanță și de caracter. Toată paranghelia este asezonată auditiv cu romanțe și cu acorduri numai bune la un pahar și la un sex de ocazie!

„Craii de Curtea-Veche” reprezintă o radiografie perfectă a viciului, ilustrat în tușe groase, dar bine dozate, e un dezmăț farmaceutic orchestrat, curajos și frapant. Pentru o înțelegere mai bună a întregii desfășurări scenice, nu ar strica o prealabilă documentare a spectatorului asupra subiectului, acesta fiind singurul punct slab al piesei: lipsa de claritate a relațiilor dintre personaje și a vârtejului în care și spre care se îndreaptă ele.

Per ansamblu, însă, ultima premieră a Teatrului Național Cluj e una urmăribilă cu plăcere, fiind un „altceva” necesar într-un peisaj teatral altfel cuminte și decent îmbrăcat. „Craii de Curtea-Veche” e o piesă bine îmbrăcată, cu actori la fel de bine dezbrăcați, care nu se dezbracă gratuit și degeaba, ci cu rost și cu sens.

Foto: Nicu Cherciu, Teatrul Național Cluj

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin