Apropierea centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie ne oferă posibilitatea unor analize asupra momentului, a oamenilor şi a modului în care s-a ajuns la Marea Adunare de la Alba Iulia. Recuperarea unor nume pe care regimurile comuniste le-au şters din istorie, trecându-le de pe poziţia de eroi transilvăneni pe lista duşmanilor poporului (sovietic) şi oferindu-le din plin suferinţele închisorilor şi stigmatul celor excluşi din societate, este un demers firesc la care contribuie şi scriitorul Ioan Ciorca. Acesta ne propune un recurs la istorie prin lucrarea „IN MEMORIAM. Ion Bozdog – românul din Urca și „Statul polițist”. Despre eroul acestei lucrări i-am solicitat autorului câteva detalii:
Folosiţi momentul viitoarei aniversări a unirii de la 1 Decembrie 1918 pentru a readuce în prim-plan un nume: Ion Bozdog. De ce e important acest nume, de ce e necesară o carte dedicată activităţii acestuia?
Ioan Ciorca: Pentru că Ion Bozdog face parte din generația celor care au făcut Unirea de la 1918.
Pentru că a fost mandatat de locuitorii din Dârja, să participe la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din data de 1 Decembrie 1918.
Pentru că a fost un reprezentant de seamă a luptei de emancipare a românilor transilvăneni, din păcate aproape necunoscut pentru generația de azi.
Pentru că viața lui (1891-1967) s-a întins pe trei etape din istoria României, respectiv a Transilvaniei: s-a născut sub dualismul austro-ungar, și-a desfășurat activitatea în România interbelică și în cea comunistă. A „gustat” din plin „binefacerile” politicii de maghiarizare practicată de către guvernul de la Budapesta față de naționalitățile din Transilvania. S-a bucurat de reîntregirea țării și a neamului la 1 Decembrie 1918. A încercat, în calitate de prefect al al județului Mureș-Turda să aducă lucrurile în matca firescului și a normalității, introducând limba română drept limbă oficială, în administrație.
Pentru că, din cauza crezului său, potrivit căruia putem trăi cu toții pe acest pământ „mergând pe calea păcii și a înțelegerii”, a avut parte de închisorile comuniste în calitate de „dușman al popăorului”.
Și pentru că similitudinile dintre „Statul polițist” – ilustrat de el prin documentele secrete descoperite într-o arhivă ungurească de la Brașov – și „Statul de drept” din România de azi, sunt de-a dreptul izbitoare.
Și motivele pot continua…
Care a fost ecoul dezvăluirilor legate de „Statul poliţist” în articolele publicate de către Ion Bozdog?
Ioan Ciorca: Ecou? Nu cred ca a fost vreun ecou. Pentru ca așa e la noi: un român, pentru a fi „ascultat” la București – în diferite etape istorice –, trebuia să „cânte” mai întâi în străinătate. În actuala etapă scena „cântecului” e la Bruxelles. Cu toate că documentele prezentate de Ion Bozdog urmăresc evenimente începând de la 1895 – cu un an înainte de sărbătoare mileniului stăpânirii maghiare în Transilvania –, și până în 1907, și au fost publicate în „Gazeta Transilvaniei” de la Brașov, între anii 1943-1944, n-au stârnit nici un ecou. Ba dimpotrivă, împreună cu politica sa pro românească în calitate de prefect, i-au atras antipatia nu doar a populației majoritar maghiare din Târgu Mureș, ci și a armatei sovietice de ocupație din 1944, care i-a destituit pe toți prefecți numiți de autoritățile române în Ardealul de Nord readus în trupul țării. Ecou ar trebui să aibă acum, când ne apropiem de centenarul Unirii și când, potrivit lui Octavian Paler, „Trăim cu frenezie o flecăreală continuă, multumiți că avem ce bârfi, fără să ne pese că țara în care locuim ar putea fi părăsită de istorie”.
Suferinţele de care a avut parte în timpul vieţii par a nu se fi terminat nici după moartea sa. Care e povestea bustului său?
Ioan Ciorca: Așa e. Sintagma – lansată în sens peiorativ, pentru a face „haz de necaz”, potrivit căreia „nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită” –, se probează din nou. Cu ocazia comemorării a 50 de ani de la deces, comunitatea din Urca – satul natal al lui Ion Bozdog – a decis să-i realizeze un bust pe care să-l așeze în curtea bisericii ortodoxe din localitate. Inițiativa s-a lovit de reticența preotului bisericii respective și a fost generată de faptul că Ion Bozdog fusese greco-catolic. Cazul a ajuns în atenția Mitropoliei Clujului, dar, prin înțelepciunea IPS Andrei Andreicuț, voința comunității urcărene a fost satisfăcută, bustul – operă a sculptorului clujean Alexandru Păsat –, urmând a fi dezvelit pe la jumătatea lunii septembrie. Cazul este similar cu cel al lui Andrei Mureșianu – greco-catolic și el, mort la Brașov. Înmormântarea sa în cimitirul parohial al Bisericii „Sfânta Treime” de pe Tocile, a generat un protest al enoriașilor care nu puteau accepta înhumarea unui greco-catolic într-un cimitir ortodox. Incidentului i-a pus capăt mitropolitul Andrei Șaguna, care i-a mustrat cu imperativul: „Proștilor, ce mai întrebați, îngropați-l și tacă-vă gura!” …și nu pot să trec mai departe, fără a întreba, retoric: oare nu avea dreptate Iorga atunci când spunea că „istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”?
Această lucrare vă dă ocazia de a face un compendiu de istorie contemporană. Se înscrie acesta în linia lucrărilor dedicate Transilvaniei de către profesorul Ioan Aurel Pop?
Ioan Ciorca: Într-adevăr, am încercat să realizez un succinct compendiu de istorie transilvană, un fel de „bilanț” al celor 100 de ani de la Marea Unire, inserând evenimentele importante care au marcat-o. Nu vreau să cad în capcana „prostituției politice – precum unii din dintre contemporani –, care se feresc de istoria noastră ca „dracul de tămâie”, refuzând a discerne între bine și rău. Așa că am prezentat doar niște momente, însoțite de documente, iar cititorul, retras în propriul spațiu al gândirii reflexive, e liber să discearnă între ceea ce a fost România Mare de la 1918 și ceea ce este astăzi. Am făcut acest lucru, pentru că este momentul ca să ne reevaluăm conștiința de neam, pentru a nu ne pierde identitatea devenind doar o populație în marea familie europeană.
La întrebarea referitoare la „linia” lucrărilor profesorului Ioan Aurel Pop nu pot răspunde, pentru simplul motiv că deși suntem asemănători nu suntem identici.
Aș vrea doar să mai adaug ceva: îmi doresc nespus de mult, ca la sărbătoarea centenarului Unirii să pot face următoarea urare: La mulți ani România Mare, suverană, națională, unitară, independentă și indivizibilă!
