Invitat în emisiunea „Fără prejudecăți” de la TVR Cluj, managerul general al Asociației Alfa Grup, Lucian Volosen, a discutat despre activitățile și impactul pe care asociația îl are în mediul rural din Sălacea.
Asociatia Alfa Grup este implicată activ în proiectul „Servicii integrate și șanse egale pentru o comunitate puternică în Sălacea” județul Bihor, unde se dedică sprijinirii a aproximativ 200 de copii, tineri și adulți din această localitate în eforturile lor pentru un viitor mai bun. ”Prin acest proiect, oferim acces la o educație de calitate, cursuri de formare și perspective în antreprenoriat. Dorim ca fiecare persoană să aibă oportunitatea de a se dezvolta și de a-și atinge potențialul maxim. Ne preocupăm și de nevoile materiale ale comunității, mai ales în perioada iernii. Vrem să ne asigurăm că toți locuitorii au resursele necesare pentru a se simți protejați și sprijiniți”, susțin reprezentanții asociației.
”Una din problemele acestei comunități este dată de lipsa locurilor de muncă, populația activă fiind nevoită să desfășoare activități în orașele aflate chiar și la 80 de kilometri, de multe ori mamele fiind cele ce își găsesc de lucru, fapt ce duce la o creștere a abandonului școlar. Ca să rezolvăm acest aspect am organizat sesiuni de informare și educare în cadrul cărora am adus față în față profesorii și părinții, am adus potențiali investitori în zonă, dar și experți care să îndrume doritorii să-și deschidă mici afaceri locale. Aceste acțiuni de mentorat cu persoanele ce-și doresc să lucreze aproape de familie au ca impact direct responsabilizarea cetățenilor și o orientare spre dezvoltarea resurselor și susținerea copiilor în urmarea școlii”, a sintetizat Lucian Voloșen în cadrul emisiunii, mulțumind celor care susțin prin donațiile și eforturilor lor asociația, făcând în același timp un apel la cei cu posibilități să se implice și să susțină fără prejudecăți eforturile creatoare.
Proiectul este derulat de Asociatia Alfa Grup, în calitate de Promotor și Primăria Comunei Sălacea, în calitate de Partener, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.