Până pe 21 octombrie la Cluj-Napoca se desfăşoară Festivalul Comedy Cluj ediţia a IX-a. Şi de această dată publicul are posibilitatea să participe la spectacole de teatru, stand-up și impro, la filme de comedie, dar poate întâlni și alte extensii ale acestui gen, toate pentru a privi din perspectiva comediei.
Unul dintre cele mai apreciate spectacole de teatru ale lui Radu Iacoban, Constelații, ajunge pe 20 octombrie de la ora 19:00, la Cinema Dacia, aducând în faţa spectatorilor doi actori reprezentativi: Ana Ularu și Radu Iacoban. Spectacolul Constelații după Nick Payne, aduce în atenția publicului clujean viața unui cuplu în toate variantele lui de eroare.
Ana Ularu este una dintre cele mai apreciate actrițe din România și o prezență din ce în ce mai în frecventă în producții cinematografice internaționale, cel mai recent rol al său fiind alături de actorul american, Keanu Reeves, în filmul „Siberia”. Radu Iacoban s-a făcut remarcat ca actor, regizor și dramaturg.
Spectacolul este o producție a Teatrului ACT ce împlinește 20 de ani de la înființarea sa de către actorul român Marcel Iureș.
Tot în materie de teatru, opțiunile sunt diverse și implică atât spectacole ale unor instituții precum Teatrul Național Cluj cu spectacolul Cutia Pandorei de Katalin Thuróczy, regia Andrei Măjeri, cu Miriam Cuibus și Cătălin Codreanu, Teatrul de Păpuși „Puck” cu spectacolul Punguța cu doi bani regia Decebal Marin, cât și producții independente: spectacolul Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare după Adam Long, Daniel Singer și Jess Winfield, regia Eugen Gyemant, cu Dan Rădulescu, Andrei Seușan, Ionuț Grama.
Eugen Gyemant s-a născut în Cluj-Napoca, a studiat la UNATC București și a regizat multe spectacole extraordinare și premiate printre care Varșovia-ghid turistic (Teatru Evreiesc de Stat) cu Maia Morgenstern, Claudiu Istodor, Rudi Rosenfeld, Natalie Ester și Viorica Bantaș, Omul pernă (Teatru Act) cu Ionuț Grama, Lucian Iftime, Dan Rădulescu, Cătălin Babliuc / Andrei Seușan și Teodora Iancu sau Nunta perfectă (Teatrul Elisabeta) cu Adela Popescu, Laura Cosoi, Alina Chivulescu, Cătălina Grama, Adina Galupa și Dan Rădulescu.
Luminița Bucur este cunoscută mai ales după personajul Nevasta lui Brânzoi din serialul Las Fierbinți (PRO TV) A început să facă parte din acest proiect în 2012, în sezonul 5 și continuă până în prezent. În toată această perioadă a avut diferite colaborări, printre care serialul Clanul sprânceană (2009), emisiunea La mustață de pe TVR2 (2009-2011) și diferite scurt metraje studențești. Luminița joacă în Terapie în trei regia Radu Gabriel, alături de Maria Radu și Oleg Apostol.
Producția companiei independente Create. Act. Enjoy din Cluj-Napoca Eat me dramaturgia Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr, cu Irina-Maria Barbir, Diana Buluga, Emanuel Cifor, Sergiu Diță va putea fi urmărită vineri, 19 octombrie, la Cinema Victoria. Secțiunea dedicată teatrului este completată cu spectacole de improvizație susținute de IMPROVertiții și Just Push Play.
Programul festivalului este disponibil pe www.comedycluj.ro, iar biletele pot fi achiziționate atât online, cât și în locațiile partenere, Iulius Mall și Cinema Florin Piersic.