Cu tristețe am citit astăzi pe site-urile de știri locale, că domnul Vasile Lechințan ne-a părăsit. Ciudată e viața… furat de ritmul ei alert, îți amintești de cineva doar atunci când trebuie să rezolvi ceva sau când primești o veste asemeni celei de azi, prin care ești informat că persoana respectivă nu mai există.
Dispariția lui m-a făcut să răscolesc prin amintiri, în căutarea unor fotografii relativ recente, martore ale momentelor în care drumurile noastre s-au intersectat.
Astfel, am găsit două fotografii. Prima e realizată în Cimitirul Central al Clujului, cu ocazia documentării pe care am realizat-o împreună cu celebrul istoric, pentru lucrarea intitulată „Personalități ale Centenarului Marii Uniri din 1918, în cimitirele clujene”.
Acum, când Vasile Lechințan a părăsit materialitatea lumii, mi-am amintit de o scurtă discuție pe care am purtat-o în timpul cercetării efectuate în Hajongard. Eram la mormântul fratelui meu, iar în apropiere, câteva gropi „proaspete”, își așteptau „locatarii”.
„Vai! Ce imagine cutremurătoare!” a zis „dom’ Vasile”, la un moment dat. După ce m-am dumirit la ce anume făcuse referință, i-am răspuns:
„Mare lucru… acesta e finalul și, de altfel, e singura certitudine într-o lume relativă”. Am zâmbit, însă am surprins în privirea lui o teamă nedisimulată, fapt care m-a făcut să adaug pe un ton glumeț:
„Nu vă faceți problem, în orice situație – oricât de gravă ar fi ea –, mai mult decât să perim, nu avem ce păți!”
„Da… adevărat…” a răspuns el dus pe gânduri și, încercând parcă să se „scuture” de gândurile care îl bântuiseră în acel moment, a continuat pe un ton ce se voia glumeț, privind la movila de pământ și la crucea de fier ce marcau locul de veci al fratelui meu:
„Ar trebui să faci măcar un brâu de piatră în jurul mormântului… ca să aibă unde te comemora … la bicentenar.”
Astăzi când Vasile Lechințan a plecat din mijlocul nostru, mi-a revenit brusc în memorie acel dialog, purtat cu trei ani în urmă. Spaima de atunci, pe care i-am citit-o în priviri, să fi fost o premoniție refertoare la faptul că parcursul său în materialitate se apropia de final?
Probabil… pentru că am mai surprins această reacție a sa, față de mormintele proaspăt săpate, și în celelalte cimitire pe care le-am cercetat.
Cea de a doua fotografie datează din anul 2019 și este realizată în Cimitirul Bellu-catolic din București.
Închei aici… brusc… așa cum a dispărut dintre noi acest mare Român, istoricul Vasile Lechințan…
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!
Ioan CIORCA
