O întâmplare adevărată din Mănășturul anilor ’80

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin

„O legendă spune că există femei care, atunci când deschid dulapul, nu știu ce vor îmbrăca”. Nu e o legendă, e total adevărată povestea. Ți-o spun chiar acum.

Mama și fiica lucrau la aceeași fabrică de tricotaje, în două schimburi. În acea zi trecuse foarte repede timpul înainte de masă și una-două a sosit vremea pornirii la servici, fiind săptămâna cu schimbul doi. Pregătiseră totul, rămăsese doar să se îmbrace de drum. Au intrat amândouă în camerele lor. Femeia s-a echipat cât de repede a putut, apoi a ieșit din cameră și a intrat înapoi în bucătărie, ca să pună la loc din vasele puse în uscător și să pregătească farfuria și tacâmurile pentru soțul ei pe când sosește de la servici. Fata încă nu apare din camera ei… Sau o fi la baie? …

Nu se poate, să întârzie, iar pentru asta trebuie să pornească devreme, pentru că din Mănăștur, cartierul muncitoresc, nu se ajungea chiar atât de ușor în oraș, mai ales în orele de vârf. De multe ori se întâmpla să treacă troleele și autobuzele pline-ochi, fără să mai aibă rost să oprească în stație, nu mai era loc…

A ieșit în antreu și a intrat în camera fetii. Stătea în chiloți în fața dulapului cu ușile deschise și se uita când în dreapta, când în stânga, când la hainele de pe umerașe, când la tricourile și maieurile frumos împăturite, încercând să se întindă sau să se aplece după ele, dar neterminând, de fapt, abia schițând mișcările. Femeia și-a dat seama că trebuie să intervină.

– Ce faci? Nu te îmbraci?? Nu vezi, cât de târziu e??!

– Ba da, dar… n-am ce îmbrăca! – a zis, întorcându-și capul spre ea, ridicând în același timp din umeri și întinzându-și ușor mâna dreaptă spre dulap.

Femeia a rămas blocată pentru o secundă, apoi a ridicat din sprâncene:

– N-ai ce îmbrăca??!!

S-a apropiat de dulap, dând-o la o parte pe tânără și a început să dea jos umerașele pline de haine și să le scoată și pe cele de pe rafturi, aruncându-le peste umăr sau direct pe jos, în jurul ei. Când și-a terminat „lucrarea”, s-a întors spre fiica ei, care stătea într-o parte, ușor chircită și cu brațele ridicate pentru a se apăra de ploaia de haine, pe mâna stângă având un tricou oprit din zborul lui spre tavan, și-a pus mâinile în șold, și-a ridicat privirea spre țițilaibărul ce se agățase de lampa ce atârna din tavan, a aruncat o privire împrejur, observând multitudinea de haine de peste tot, apoi a întrebat:

– Acum ai ce îmbrăca???

 

Foto: Szilágyi Attila

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin