Erasmus+, programul prin care studenţii se pot pregăti pentru provocările secolului XXI

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin

În timp ce la noi în ţară finanţarea învăţământului nu se apropie de minimul necesar, în Parlamentul European, comisia pentru cultură şi educaţie a votat pentru triplarea fondurilor alocate învăţământului transfrontalier prin programul Uniunii pentru educație, formare, tineret și sport Erasmus+ între anii 2021-2027. Programul acoperă în prezent 33 de ţări, 28 membre ale UE, plus Turcia, Macedonia de Nord, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. De asemenea, comisia a votat pentru continuarea schemei actuale de mobilitate dintre Marea Britanie şi UE şi în cazul în care brexit-ul se va produce fără adoptarea unui acord între cele două părţi.

„Peste nouă milioane de persoane au luat parte la programu Erasmus+ în ultimii 30 de  ani. Parlamentul European propune o triplare a finanţării acestui program în bugetul post 2020. Se doreşte obţinerea mai multor oportunităţi de mobilitate prin această creştere de fonduri atât pentru elevi cât şi pentru studenţii adulţi. De asemenea se încearcă ca acest program să fie mai accesibil persoanelor cu handicap sau provenite din medii defavorizate.

From Erasmus to Erasmus+ – A story of 30 years / © European Union 2017 – Source EP

„Ne-am concentrat pe creşterea gradului de incluziune pentru cetăţenii UE, indiferent de mediul socio-economic din care provin. Am alocat mai multe fonduri pentru creşterea mobilităţii studenţilor”, a declarat raportorul european Milan ZVER (EPP, SI).

Erasmus+ pune accent pe învăţarea pe tot parcursul vieţii, fie că este vorba despre învăţarea de noi limbi străine, de dezvoltarea abilităţilor digitale sau de practicarea sportului. Programul va introduce Centre de excelenţă profesională, platforme transnaţionale care oferă formare profesională de calitate, astfel încât oamenii să poată dezvolta abilităţi utile în anumite sectoare.

„Sperăm că aceste centre de excelenţă profesională vor avea un efect pozitiv asupra dezvoltării învăţământului vocaţional în Uniunea Europeană, motiv pentru care aceste iniţiative sunt foarte importante” susţine raportorul european Milan ZVER (EPP, SI), membru în comisia pentru cultură şi educaţie a Parlamentului European.

Cu ajutorul acestei finanţări, participanţii la programul Erasmus+ vor putea dobândi competenţe care să-i pregătească pentru provocările secolului XXI în sectoare precum digitalizarea şi clima”, se arată în prezentarea măsurilor adoptate de comisia pentru cultură şi educaţie.

În cadrul programului Erasmus+ există diferite oportunități atât pentru organizații, cât și pentru persoane fizice. În funcție de partea programului la care doriți să aplicaţi, procedura de pregătire și de aplicare ar putea să difere. Un ghid este disponibil aici.

Studenţii clujeni pot apela la serviciul oferit de facultăţile în care studiază. Spre exemplu Facultatea de Agricultură USAMV Cluj-Napoca a anunţat că: „În perioada 25 februarie – 10 martie 2019, Biroul Erasmus+ organizează sesiunea de aplicaţii Erasmus+ pentru anul universitar 2019-2020. Vă aşteptăm pe toţi cei care doriţi să aplicaţi pentru o mobilitate de studiu sau practică în ţări EU sau non-EU (Thailanda, Serbia, Albania, Armenia, Georgia, Ucraina). Lista universităţilor partenere EU (pe domenii)

 

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin