Copiii au nevoie de pace, copiii au nevoie de iubire

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin

UNICEF România ne amintește și în acest an, printr-un mesaj special de sărbători, că, alături de ambasadorii UNICEF, putem dărui mai mult celor mici și împreună putem face lumea un loc mai bun pentru fiecare copil din țara noastră.

”Am învățat, în acest an, că iubirea nu are granițe. Copiii sunt copii și au nevoie de iubire și de protecție ca să crească sănătoși și fericiți. Cu ajutorul tău și al tuturor Prietenilor UNICEF, ne străduim să facem ca România să fie acasă pentru fiecare copil, indiferent de unde vine”, se mai arată în mesajul UNICEF.

 

 

În același context trebuie remarcate și acțivitățile derulate de Fundația Părinți din România dedicate atât integrării copiilor alungați de război din țara lor, cât mai ales părinților indiferent de locul în care se află. Astfel, conform datelor furnizate de coordonatorul serviciului PEDITEL – sfat medical pediatric prin telefon, non stop – 021 9010, peste 600.000 de copii din România și diaspora au fost ajutați gratuit de medicii PEDITEL.

Cu toate acestea, Cristina Grigore, coordonatorul PEDITEL, face un apel la susținere și implicare:

”Zilnic peste 2.000 de părinți ne cer ajutorul, dar nu îi putem ajuta pe toți. Din lipsă de resurse. Ajută-ne și tu. Fii MOȘ CRĂCIUN timp de 12 luni pentru 12 copii. Donează 2 euro lunar. Trimite SMS la 8845 cu textul DOCTOR, sau orice sumă cu cardul pe www.peditel.ro/doneaza sau prin BT Pay la 0769007700.”

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin