Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prin Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Cluj-Napoca organizează Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, ediția 2023 – industria IT & 4.0 – Cluj – Napoca. Evenimentul va avea loc în perioada 22-24 noiembrie 2023, la Cluj Innovation Park.
Târgul se adresează companiilor mici și mijlocii care activează în sectorul IT și în industriile cumulate revoluției tehnologice 4.0 și are ca obiectiv promovarea spiritului antreprenorial, stimularea dezvoltării afacerilor, facilitarea contactelor dintre potențialii întreprinzători/întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) şi agenții economici/instituţiile publice sau private care oferă servicii pentru sectorul IMM, în scopul creșterii numărului întreprinzătorilor de succes şi îmbunătățirii performanțelor economice şi tehnice ale IMM, stimularea şi susținerea IMM inovative, promovarea produselor şi serviciilor.
Printre avantajele oferite operatorilor economici se numără asigurarea participării gratuite la târg pentru beneficiarii selectaţi în urma înscrierii electronice în cadrul programului și acordarea fiecărui participant a unei sume forfetare, în valoare de 2500 RON/beneficiar. Suma se acordă cu condiția prezenței zilnice la TIMM ediția 2023 – industria IT & 4.0 – Cluj – Napoca pe întreaga perioadă de desfășurare a evenimentului, cu respectarea procedurii de implementare a programului. Criteriile de eligibilitate se găsesc pe site-ul evenimentului, www.timm-cluj.ro.
La eveniment vor participa antreprenori din domeniu care vor susține o dezbatere pe tema industriei IT & 4.0, cu titlul ”Contribuția noilor tehnologii în economia românească”, reprezentanți ai universităților, ai clusterelor IT, ai Autorității pentru Digitalizarea României și nu în ultimul rând, reprezentanți ai Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
Operatorii economici interesați se pot înscrie pe site-ul www.timm-cluj.ro.
Aplicaţia este deschisă începând cu data de 27 octombrie 2023 ora 10,00, până în data de 13 noiembrie ora 20.00, cu posibilitate de prelungire.
Partenerii evenimentului sunt Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai, Clusterul Cluj IT, Clusterul Transilvania IT, Autoritatea pentru Digitalizarea României, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, Cluj Innovation Park și IDENTICOM 4.
Alte informații: direct la sediul AIMM Cluj-Napoca, str. Horea nr.13, Cluj-Napoca, județul Cluj, la numărul de telefon :0771265201, sau prin e-mail – agentia.cluj@imm.gov.ro