Siguranţa în cartier, o problemă ce nu mai poate fi ignorată

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin

În această dimineaţă, mănăşturenii au fost martorii unui incident violent: o confruntare între cunoscuta „trupă de nomazi” ce vandalizează punctele gospodăreşti şi o echipă de muncitori din zona străzii Mehedinţi. Pe drumul lor din pădure spre ghenele de gunoi din cartier, cei dintâi s-au legat de muncitori, reacţia acestora venind imediat. Adulţi şi copii au fost fugăriţi şi „disciplinaţi” până în zona Minerva, sub privirile trecătorilor. S-a recurs la bâte şi alte obiecte contondente, ţipetele şi înjurăturile atrăgând atenţia celor din jur. Cei ce au iniţiat conflictul s-au retras în staţia de la Minerva trăgând după ei bâte şi alte obiecte cu care s-au apărat, reclamând lipsa poliţiei din zonă (?!) şi urcând într-un troleibuz.

Nu e pentru prima oară când aceştia, dar şi alte persoane, agresează locuitorii cartierului cerşind în zona magazinelor, înjurând şi scuipând, atât copii, cât şi oameni în vârstă. Deocamdată, intervenţia poliţiei locale, la solicitarea cetăţenilor, nu aduce decât câteva zile de linişte în zonă.

În acest context, o problemă se ridică şi trebuie discutată cu cea mai mare atenţie: siguranţa în cartier. De vreme ce şcolile din cartier insistă ca elevii din clasele primare să vină şi să plece de la cursuri însoţiţi de un adult, de vreme ce ţara întreagă e îngrozită de răpirile intens mediatizate, iar prezenţa poliţiei locale pe stradă pare a se rezuma la amenzile pentru parcarea autoturismelor, o dezbatere şi un plan general de acţiune este mai mult decât necesar.

De aceea, în cadrul Zilelor Mănăşturului, duminică, 29 septembrie 2019, de la ora 13:00, sunteţi aşteptaţi la o dezbatere pe tema siguranţei în cartier. Organizatorii mizează pe prezenţa reprezentanţilor legii în mijlocul cetăţenilor.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin