Mănăştureanul Ioan Ciorca ne surprinde cu o nouă apariţie editorială, de această dată cu o colecţie de 56 de cărticele. Volumele reprezintă tot atâtea adaptări în versuri după „Poveştile şi povestirile” lui Ion Creanga, respectiv „Basmele şi legendele românilor”.
Cărticelele, un cadou perfect pentru cei dragi, pot fi comandate direct de la autor pe pagina acestuia de facebook (click aici).
PRÂSLEA CEL VOINIC ȘI MERELE DE AUR
– fragment –
Adaptare în versuri de Ioan CIORCA, după Petre Ispirescu
Era demult… a fost odată, / Cum nu fusese niciodată.
De mult, în timpu-ndepărtat, / A fost un mare împărat,
Cari o grădină a avut, / De flori, cum nu s-a mai văzut,
Pe care mult le îndrăgea. / Tot în grădină mai avea
Un pom, un măr mare, rotat, / Din aurul cel mai curat.
De mult avea mărul acel, / Dar mere n-a mâncat din el.
Vedea că pomu-nmugureşte, / Vedea apoi cum înfloreşte
Şi cum cad florile de-ndată, / Iar apoi rodul se arată.
Spre seară, fără îndoială, / Roada dădea în pârguială.
Marul acel mereu rodea, / Iar noaptea fructele-şi cocea,
Însă atuncea oarecine, / Tiptil, pe nesimţite, vine
Şi fură roadele lui coapte. / La fel, în fiecare noapte,
Lucrul acest s-a întâmplat, / De a ajuns bietu-mpărat
A fi atât de cătrănit / Că mai că şi-ar fi dăruit
Întreaga lui împărăţie / Celui care are să fie
În stare-o cursă să întindă / Pe hoţ să poată să îl prindă.
Odată, când la pom s-a dus, / Ia merele de unde nu-s!
Atunci, tare s-a supărat / Şi, mânios, porunci a dat
Ca paznici să se rânduiască / Şi oaste, pomul să-l păzească.
Degeaba! Acei paznici, toţi, / Nu l-au putut scăpa de hoţi!
Fiul cel mare a venit / Însă la el şi-a glăsuit:
„Tată, aşa cum e ştiut, / La casa ta eu am crescut
Şi prin grădină m-am plimbat. / De multe ori, m-am tot uitat
La mărul cela înflorit / Însă nicicând n-am izbuit
Să gust din roada-i minunată. / Acum a dat în copt. Deci, tată,
În nopţile care sosesc, / Dă-mi voie ca să îl păzesc,
Căci îl voi prinde pe tâlhar / Şi o să fie vai şi-amar
De pielea lui, îţi promit eu!” / „Te rog, ascultă, fătul meu” –
Zisempăratu-ngândurat – / „Oameni viteji de pază-au stat,
Dar nimeni nu a reuşit, / Pe hoţ, măcar să-l fi zărit.
Totuşi, iată, am să te-ascult, / Pentru că îmi doresc prea mult
Să pot, un măr doar, a avea / Din acel pom, pe masa mea.
Prea bine ştii cât cheltuiesc / Cu el, numai să-l îngrijesc.
