Un palat demn de guvernatorul Transilvaniei

La numărul 30 al Pieţei Unirii se află un impunător edificiu. Este vorba despre palatul Bánffy. Construit în piaţa centrală a Clujului, Palatul Bánffy a reprezentat un etalon al clasei aristocrate. El a fost ridicat la cererea contelui György Bánffy, drept o reşedinţă pe măsura averii şi rangului său.

Pe timpul construcţiei, palatul s-a dovedit a fi un factor de stabilizare a forţei de muncă. Palatul Bánffy este cea mai frumoasă construcţie în stil baroc din Transilvania. Construit în secolul al XVIII-lea, la comanda faimoasei şi bogatei familii aristocrate Bánffy – reprezentată prin contele György Bánffy –, palatul are şi câteva elemente aparţinând unei orientări mai flexibile a barocului, şi anume rococoul. După ce şi-a terminat studiile la Viena, contele Bánffy s-a întors la Cluj şi a cumpărat, în centrul cetăţii, trei case, situate una lângă alta, aparţinând familiilor Rázmány, Linczeg şi Eperjessy. În 1774, i-a cerut arhitectului german Johann Eberhard Blaumann – unul dintre cei mai importanţi arhitecţi ai Transilvaniei acelor vremuri – să-i construiască un palat, pe locul celor trei case cumpărate, demn de averea pe care o stăpânea şi de demnitatea pe care o avea, adică aceea de guvernator al Transilvaniei. Palatul Bánffy a fost ultima lucrare a arhitectului Johann Eberhard Blaumann, el murind în anul 1786, la scurt timp după terminarea construcţiei.

Construirea palatului s-a întins pe mai bine de un deceniu, adică între anii 1774-1786, asigurând o stabilitate a forţei de muncă. Ea a fost benefică pentru pălmaşii şi zilierii Clujului acelor vremuri, întrucât lucrările le-au asigurat o sursă constantă de venituri, pe o perioadă de peste 10 ani. Palatul are forma unui patrulater – cu lungimea de 67 metri şi lăţimea de 48 de metri – închizând în interiorul său o curte aproape pătrată, cu o suprafaţă de peste 700 de metri pătraţi.

Pe frontispiciul clădirii, pe stâlpii de susţinere, la marginea balustradei crenelate ce încorsetează baza acoperişului, au fost amplasate câteva zeităţi, închipuindu-i pe: Marte, Minerva, Apollo, Diana, Hercule şi Perseu. Încadrat de acestea, central, se afla blazonul familiei Bánffy.

Palatul Bánffy este o clădire reprezentativă, fiind un punct de referinţă pentru celelalte clădiri din centrul Clujului. Arhitecţii care au ridicat construcţiile ulterioare au căutat mereu să fie în armonie cu Palatul Bánffy, acesta fiind un etalon, un standard al bogăţiei şi al titlurilor de nobleţe spre care tindea oricare familie aristocrată. După moartea contelui Bánffy, clădirea a devenit, la 1840, reşedinţa noului guvernator al Transilvaniei, József Teleki.

Palatul a găzduit numeroase personalităţi de seamă ale vremii, aflate în trecere prin Cluj. Printre oaspeţii săi s-au aflat împăratul Francisc I al Austriei şi rege al Ungariei, precum şi penultimul împărat al Imperiului Austro-Ungar, Franz Josef, împreună cu împărăteasa Sisi. De asemenea, compozitorul Franz Liszt a susţinut o serie de concerte în sălile palatului. În treacăt fie spus, o ciudăţenie a lui Franz Liszt era faptul că se considera maghiar, cu toate că era de cultură germană şi nu cunoştea deloc limba maghiară.

În anul 1956, în Palatul Bánffy s-a stabilit Muzeul de Artă, înfiinţat în 1951. Apoi, între anii 1960-1974, palatul a intrat într-un amplu proces de restaurare. În 1962, Muzeul de Artă s-a mutat în palatul parţial restaurat, iar în 1965, şi-a deschis porţile pentru public.

Acum, Palatul Bánffy se află în proprietatea publică a judeţului Cluj, administrat fiind de Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. Ce se va întâmpla de acum înainte, pe mâna cărui stăpân va ajunge, ce interese îi vor pecetlui destinul… rămâne de văzut.