A treia zi de Crăciun este dedicată unuia dintre cei mai puternici martori ai începutului creștinismului: Sfântul Arhidiacon Ștefan, primul martir al Bisericii și simbol al credinței trăite până la jertfa supremă. Prăznuirea lui imediat după Nașterea Domnului nu este întâmplătoare: Bucuria Crăciunului este completată de asumarea suferinței pentru adevăr.
Sfântul Ștefan apare în Faptele Apostolilor ca unul dintre cei șapte diaconi aleși pentru a sluji comunitatea creștină din Ierusalim. Era „plin de har și de putere”, un om al faptelor și al cuvântului, respectat pentru înțelepciunea sa și pentru minunile care îi însoțeau propovăduirea. Prin el, Biserica primară arăta că slujirea nu înseamnă doar ajutor material, ci și mărturisire publică a credinței.
Predicile lui Ștefan, bazate pe Scriptură, au adus în centrul atenției o idee esențială: Legea Veche își găsește împlinirea în Hristos. Acest mesaj, rostit cu claritate și curaj, a provocat opoziție puternică. Acuzat de hulă și adus în fața sinedriului, Ștefan nu a făcut compromisuri. Discursul său, unul dintre cele mai ample din Noul Testament, este o lecție de teologie, istorie și conștiință morală.
Condamnat la moarte prin lapidare, Ștefan devine primul martir creștin. Însă nu moartea sa impresionează cel mai mult, ci atitudinea din ultimele clipe. Asemenea lui Hristos pe cruce, el se roagă pentru cei care îl ucid:
„Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta.”
Această rugăciune a iertării este considerată de Părinții Bisericii una dintre cele mai înalte expresii ale iubirii creștine. Martiriul lui Ștefan nu a fost un sfârșit, ci un început. Printre martori se afla un tânăr fariseu, Saul, implicat activ în persecuția creștinilor. Moartea lui Ștefan i-a zguduit convingerile, iar întâlnirea ulterioară cu Hristos pe drumul Damascului l-a transformat în Apostolul Pavel, unul dintre cei mai importanți propovăduitori ai credinței creștine.
În tradiția populară românească, Sfântul Ștefan este perceput ca un sfânt al curajului și al dreptății, dar și ca un protector al familiei. Ziua lui este ținută cu respect atât la sat, cât și la oraș, chiar dacă nu este însoțită de obiceiuri spectaculoase. În multe zone, este considerată o zi potrivită pentru împăcare, pentru reluarea legăturilor întrerupte și pentru gânduri curate la început de an.
Numele Ștefan, extrem de răspândit în spațiul românesc, are o semnificație puternică: provine din grecescul stephanos, care înseamnă „coroană” sau „cununa biruinței”. Nu întâmplător, iconografia îl înfățișează adesea pe Sfântul Ștefan cu o cunună sau cu pietrele martiriului, semn al biruinței spirituale asupra violenței.
Prin viața și moartea sa, Sfântul Ștefan rămâne un model de credință fără compromis, de curaj în fața nedreptății și de iertare care transformă istoria. Într-o lume grăbită și adesea divizată, mesajul său rămâne actual: adevărul nu se impune prin forță, ci prin jertfă și iubire.
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Ștefan și Ștefana!
