Primăria Cluj-Napoca va redeschide sâmbătă, 27 iunie 2020, piața volantă de pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, un spațiu de vânzare dedicat în exclusivitate producătorilor de fructe și legume.
Accesul în piața volantă va fi posibil între orele 7:00 şi 15:00 numai cu purtarea măștii de protecție.
Primăria anunță că, pe durata funcționării, în piața volantă se va ține cont de:
- limitarea accesului clienților la un număr de 60 de persoane în incintă;
- prezența unui număr maxim de 50 de producători;
- delimitarea spațiului în care va fi organizată piața volantă, cu separarea și semnalizarea circuitelor (intrare, ieșire, acces spre și dinspre grupurile sanitare);
- amplasarea a patru puncte cu dispensere cu dezinfectant;
- purtarea obligatorie a echipamentelor de protecție (măști, mănuși) de către producători;
- amplasarea standurilor cu marfă la o distanță de 3 metri;
- dezinfecția suprafețelor de expunere a produselor;
- dezinfecția grupurilor sanitare care deservesc piața volantă la fiecare patru ore sau ori de câte ori este nevoie.
Clienții vor avea acces în piața volantă doar cu respectarea a următoarelor reguli:
- purtarea obligatorie a măștii de protecție;
- respectarea circuitelor de intrare/ieșire;
- respectarea marcajelor privind distanțarea socială;
- dezinfectarea mâinilor la intrarea în piață;
- respectarea unei distanțe de 50 cm față de standul de vânzare;
- se interzice atingerea mărfii, aceasta fiind servită de către producător.