Petru-Ioan Gârda: – inginer, profesor la Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau”, din 1984. Pasionat de literatură – epigramă, poezie, fabulă, proză scurtă umoristică, haiku. Are trei cărți de autor și a apărut în numeroase culegeri de epigramă, poezie, fabulă, haiku. Secretar literar al Cenaclului Satiricon al Epigramiștilor din Cluj, Membru al Uniunii Epigramiștilor din România, premiat la zeci de concursuri de umor în țară și la Chișinău. Publică în reviste online și tipărite din țară și din lume.
Reporter: Cum aţi ajuns în Mănăștur?
Petru-Ioan Gârda: Prima oară am luat contact cu Mănăşturul cu ocazia unei vizite pe strada Mehedinţi. Era pe la sfârşitul anilor 70. Apoi am venit să lucrez la liceul patronat de întreprinderea I.E.I.A. în care lucram, în ideea de a face mai uşor a doua facultate, la care eram înscris. Nu m-am întors la întreprindere, pentru că a venit Revoluţia şi distinsele personalităţi care au preluat puterea au considerat că industria românească trebuie distrusă.
TREC PODUL ”1 DECEMBRIE”,
SPRE MĂNĂȘTUR,
CU OARECARE EZITARE
de Petru-Ioan Gârda
Mă tem că s-or găsi vreo mie
Să spună celor dimprejur:
”Doar pân-aici democrație,
De-aici încolo, Mănăștur!”
La ce vă așteptați și ce ați găsit, de fapt? Care a fost prima impresie?
Despre Mănăştur circulau deja legende şi bancuri. Ştiam că e un cartier mare şi cam asta am găsit. Prima impresie e legată de întortocheata stradă Mehedinţi, unde pe vremuri era ceva mai greu să te descurci în calitate de vizitator. Între timp au apărut hărţile online, GPS-ul…
Ce schimbări ați sesizat de atunci?
Schimbarea esenţială e că au dispărut „crescătoriile de porci” de pe lângă blocuri şi că au apărut garajele de tablă.
Unde-i Mănășturul din punctul de vedere al unui profesor, dar al unui epigramist?
Mănăşturul e un cartier mare, dar mărginaş. Avantaj: în vremea unei natalităţi crescute era o bună pepinieră din punctul de vedere al şcolilor de cartier, inclusiv al Liceului Industrial Nr. 8. Situaţia s-a schimbat puţin: a scăzut natalitatea, au crescut pretenţiile părinţilor. Elevii cu pretenţii se îndreaptă spre centru. Dar există încă interes şi pentru Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, inclusiv din alte cartiere şi din localităţile învecinate.
Profesorul se adaptează la noile realităţi şi provocări, iar epigramistul observă tarele, moravurile şi le sancţionează în catrene.
„CUMPĂR APARTAMENT…
Cu banii strânși de mine și soție,
Putem să-l cumpărăm, dar n-am decis:
Să fie-n Cluj, pe la periferie,
Sau undeva în centru… la Paris.”
Cea mai bună glumă auzită în cartier?
Cică un miliţian surprinde o pereche făcând dragoste în boscheții de la marginea cartierului. Îi arestează și tinerii ajung la tribunal. Aici fata a fost felicitată pentru patriotism, iar băiatul pentru iniţiativă. Milițianul a fost sancționat pentru întrerupere ilegală de sarcină.
Cine mai citeşte astăzi epigrame? Cine mai face azi epigrame?
Cine aude de epigrame se gândeşte întâi la Păstorel Teodoreanu, care a ridicat-o la rangul de bijuterie a literaturii. Începând cu anii 80, s-au înfiinţat în ţară multe cenacluri de epigramă, patronate de Uniunea Epigramiştilor din România, printre care şi cenaclul Satiricon, din Cluj-Napoca. Aceste cenacluri au început să organizeze concursuri anuale de epigramă, fapt ce a dus la creşterea interesului pentru această specie, gen – nu se ştie precis – a literaturii. În prezent sunt mii de autori care cochetează cu epigrama, dintre care câteva zeci, poate sute, dacă lărgim aria… timpului, scriu bine. Noi, cei de la Satiricon, apărem lunar în Făclia de Cluj cu epigrame, aşa-zisele cioace, şi avem semnale că suntem citiţi şi că unii cumpără ziarul special pentru cioace.
Ce-i lipsește cartierului? Ce are și nu folosește?
În primul rând îi lipsesc drumuri alternative de acces spre şi dinspre centru. De aici, cozile nesfârşite din jurul intersecţiei Câmpului- Frunzişului (Izlazului). Un pod în zona de sud, unde a explodat construcţia de vile şi blocuri, mi se pare imperios necesar Apoi normalizarea intersecţiei Mehedinți – Câmpului, unde ieşirea/intrarea e strangulată dintotdeauna. Nu cred că într-o ţară civilizată nu s-ar fi găsit o cale de înţelegere între proprietar (oare doarme liniştit?) şi autorităţi (cred că dorm liniştite).
Dacă ar fi să fie, de ce aţi locui în Mănăștur?
M-ar atrage, poate, apropierea de pădure, spaţiul verde din jur, cât mai există.
Mai este profesorul util societății din care face parte? Dar epigramistul? Este el parte a comunității?
Profesorul va fi util întotdeauna, ca specialist în domeniul de pregătire şi în educaţie. Sigur că se adaptează vremurilor noi, caută modalităţi noi de a se face înţeles şi util într-o vreme în care interesul pentru învăţământul tradiţional a scăzut dramatic. Cu atât mai util este profesorul responsabil.
Epigramistul este creator de satiră şi de umor. Pe partea satirică încearcă să îndrepte moravuri, pe partea de umor, să destindă. Sigur că satira în epigramă împleteşte ironia cu umorul. Ne manifestăm public la anualul Festival „Eterna Epigramă”, dar şi cu ocazia altor spectacole, în Cluj-Napoca şi în alte localităţi, Turda, în special.
Dacă suntem invitați, ne putem prezenta și în fața unui public dornic de umor de calitate din Mănăștur.
Când aţi citit ultima dată un ziar tipărit? Ce aţi vrea să găsiţi într-un ziar?
Citesc Făclia de Cluj, la care sunt abonat, mai ales în virtutea colaborării cu Satiriconul.
Aştept să găsesc ştiri-informaţii proaspete şi obiective, cultură, umor.
„UNEI FRIZERIȚE
Frizerița, ieri, în zori,
În răstimp de cinci minute,
M-a tăiat de patru ori
Și m-a ras de două sute!”
Vă rog să enumeraţi trei oameni deosebiți care locuiesc / activează în Mănăștur.
Fireşte că multe personalităţi au locuit sau locuiesc în Mănăştur, adevărat oraş, cu peste 100 000 de locuitori.
Eu aş aminti trei personalităţi pe care le cunosc, printre altele fiind şi epigramişti. Gheorghe Funar; Gavril Moisa, scriitor, secretar general al Ligii Scriitorilor din România; Eugen Pop, fost profesor, fost Consilier al Primăriei, fost mare epigramist, mare mănăşturean, plecat, din păcate, dintre noi cu doi ani în urmă.
Trei lucruri care deranjează și pe care nu vă așteptați să le mai întâlniţi, în mod normal, în ritmul cotidian….
Garajele de tablă, maşinile parcate în zone în care nu e voie, gunoaiele de lângă gardurile vii.
„ÎNSINGURARE – AUTOEPITAF
Din mulţimea adunată
Prin morminte sub copaci,
Unul n-a venit vreodată
Să mă-ntrebe: ce mai faci?”
Există viață după serviciu în cartier? Există viață dincolo de facebook?
Există viaţa individuală din faţa televizorului, a laptop-ului a telefonului, a unei cărţi (mai rar). Există viaţa din parcuri şi de pe terenurile de sport. Din păcate, nu prea putem vorbi de o viaţă socială, înafara, probabil, a discotecilor şi cluburilor de noapte, care sunt pentru (unii) tineri.
Facebook? Unii spun că e pierdere de vreme, alţii că e viaţa lor. Evident, adevărul e la mijloc. Este un bun mediu de socializare, dacă ai discernământ, cumpătare, bun simţ.
„UŞURARE de 1 aprilie
Vecinul Radu m-a sunat
Și am venit mâncând asfaltul,
Că soața mi-i cu Gheorghe-n pat!
M-a păcălit, era cu altul…”
Aveţi obiceiul să purtaţi dialoguri poetice pe facebook. Povestea „CELEI PLECATE LA MUNCĂ PESTE HOTARE” a venit cu puţin timp înainte ca fostul ministru al educaţiei să recomande plecarea din ţară a famiilor care au copii mai mici de şase ani. E emigrarea soluţia finală?
Ferească Dumnezeu ca emigrarea să fie soluţia finală! Emigrarea a fost la început o formă de recuperare a timpului în care s-a ieşit mai greu, un mod de a câştiga bani mai mulţi şi chiar o modă. În contextul actual, cred că există o tendinţă de atenuare a fenomenului. Ne vom civiliza încet, încet şi vom trăi în ţara noastră, superioară, altfel, multor ţări, din n puncte de vedere. Personalităţile politice care îndeamnă la emigrare nu sunt responsabile, după părerea mea.
Vă rog să răspundeţi la întrebările pe care nu le-am adresat, dar pe care le așteptaţi.
Întrebare: Veţi mai veni în Mănăştur după pensionare?
Răspuns: Da, în vizită la prieteni sau la cumpărături.
Întrebare: Ne puteți da un exemplu de epigramă din creația dvs.?
Răspuns: Da.
Celei plecate la muncă peste hotare
Petru-Ioan Gârda
Pe-aici a prins a crește iarăși iarba
Și-au înverzit și gardurile vii,
Se-aud, pe-afară, glasuri de copii…
Eu mi-am lăsat, de luni, să-mi crească barba.
Nea Gică de la trei tușește iar
Și baba de sub noi strănută-ntruna,
Azi au lăsat-o-acasă pe nebuna
De la parter. Eu nu știu, n-am habar
De este vindecată sau e criză
Acută iar de paturi în spitale…
La patru, Gelu, cel adus de șale,
Își bagă zilnic flexurile-n priză;
Nea Vele – îl mai știi? – fumează-n draci
Sub geamul cel crăpat de la balcon,
Răducu face găuri în beton,
În rest, așa cum știi…. Tu ce mai faci?
