Papa Francisc: ”Tuturor, vreau să cer în numele lui Dumnezeu! Marilor laboratoare, să liberalizeze brevetele de invenție. Să facă un gest de omenie și să permită ca fiecare țară, fiecare popor, fiecare ființă umană să aibă acces la vaccin. Există țări în care doar trei-patru la sută din locuitori a fost vaccinat.
Acesta este unul din mesajele adresat zilele trecute de Sfântul Părinte papa Francisc la cea de a patra întâlnire a Mişcărilor Populare. În această perioadă în care România trece printr-un adevărat război, în forma sa cea mai perversă, când victimele se numără zilnic în sute de morţi şi în adâncirea marei mase a populaţiei în sărăcie, poziţia Vaticanului ar trebui să fie un reper pentru repoziţionarea întregii societăţi româneşti.
Conform Vatican News, papa cere o implicarea mai mare în societate şi un salariu minim universal. „În numele lui Dumnezeu”, Sfântul Părinte a adresat o serie de apeluri care pun în discuţie actualul sistem economic, financiar şi social.
„Vreau să cer, în numele lui Dumnezeu, giganților tehnologiei să înceteze a exploata fragilitatea omului și vulnerabilitatea persoanei pentru a obține câștiguri, neglijând creșterea discursurilor de ură, a așa-numitului grooming, fake news, a teoriilor conspirative și a manipulării politice”.
Nu doar corporaţiile sunt „invitate” să lucreze pentru binele omului, ci mai mult, le cere guvernelor și oamenilor politici să-și reprezinte cu adevărat popoarele și să lucreze pentru binele comun privind în ochii oamenilor.