Cultură
„Concursul ” Primăvara talentelor”, aflat la prima sa ediţie, este o activitate prin care Şcoala Gimnazială „Iuliu Haţieganu” a dorit să celebreze multiplele talentele ale elevilor săi. Confruntarea a avut …
Cultură
Serviciul Public pentru Administrarea obiectivelor culturale anunţă participarea la seria de evenimente „Noaptea Europeană a Muzeelor”, în 20 mai 2017, cu trei din locaţiile pe care le administrează. Astfel, în acest an …
Sport
În faţa a peste o mie de spectatori, fetele de la Olimpia Cluj au câştigat, fără drept de apel, finala Cupei României la fotbal feminin, ediția 2016-2017. În meciul …
INFO
Instituirea unor restricţii de circulaţie pentru zilele de 13 și 14 mai 2017 este anunţată de Primăria municipiului Cluj-Napoca. Acestea sunt impuse de desfășurare unor evenimente culturale și sportive. Parada …
Social
Conceput ca un festival al darurilor de cartier, iniţiat în 2016 în Parcul Armătura, Festivalul „eCo tradiţii” debutează în Mănăştur, în spaţiul La Terenuri în weekendul 13-14 Mai. „Construim împreună …
Social
În urma contractului de delegare a gestiunii serviciului de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie, societatea CORAL IMPEX efectuează în această lună o acţiune de combatere a ţânţarilor, atât a celor …
INFO
În perioada 24-28 aprilie 2017, am avut 2 invitaţi străini în zona „La Terenuri”: Manfred Eccli şi Pedro Cavaco Leitão, într-un cuvânt: Moradavaga. I-am cunoscut mai bine pe aceşti …
Social
Deși se declară un învingător al sistemului la vremea când deținea poziția de ministru al Învățământului, Daniel Funeriu face o declarație care stârnește rumoare: „Multă lume mă întreabă dacă …
INFO
Este un subiect atât de dezbătut încât ne-am plicitisit de el. Fenomenul în schimb nu s-a plictisit de români. Și vom vedea că nici de unguri, de exemplu. Eradicarea, …
INFO
Noi locuri de muncă sunt disponibile în administrație, la nivelul judeţului Cluj, conform portalului posturi.gov.ro. Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată …
INFO
„Maybe we will lose the finals, maybe we will win, that’s God will and in our hands too, but this atmosphere here in Romania never ever nobody will have …
INFO
După o evoluţie meritorie, România a ocupat locul III în clasamentul general pe naţiuni europene la Campionatul European de Taekwon-do 2017 (8 medalii de aur, 6 de argint şi 11 …
INFO
Cei care își doresc o carieră în Poliţia Română se pot înscrie în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne. Anul acesta, persoanele interesate de cariera de polițist se pot …
Cultură
DE ZIUA PĂMÂNTULUI Petru Ioan Gârda Nu vreau cadouri mari de ziua mea, Felicitări sau rugăciuni sau torturi, În schimb, vă spun cinstit că mi-ar plăcea Să vă întoarceți …
INFO
Prima medalie pentru clujenii ce reprezintă România la Campionatul European de Taekwon-do 2017, Sofia, Bulgaria, a fost câştigată de Chisalita Diana, componentă a Clubului Sportiv Delta Cluj-Napoca. Aceasta a obţinut locul …