Ansamblul vocal, care în luna martie a acestui an a adus clujenilor în premieră est-europeană grandioasa lucrare Stabat Mater a lui Karl Jenkins, oferă acum o nouă experiență muzicală specială pe sâmbătă, 12 octombrie.
Festivalul coral în aer liber Noaptea Corurilor în Cluj (KÉK) va fi transformat într-un eveniment special ce va traversa granițele țărilor și culturilor, cu ajutorul celor nouă coruri participante. Evenimentul va începe pe strada Universității la ora 18:30, iar momentul de încheiere va fi marcat de interpretarea lucrării Silver Moonshine a compozitorului Péter Tóth scrisă pe poezia lui Anna Mechler cu aceeași titlu, lucrare câștigătoare a concursului de compoziție dedicat acestei ocazii. Piesa fiind compusă pe cor și public, care va putea participa activ la interpretare, după un scurt moment de învățare a cântecului.
La festival participă nouă coruri: Corul Csíkszerda (Budapesta, Ungaria), Corul Szalman Lóránt a Facultății de Muzică al Universității de Artă din Târgu Mureș, Corul Adoremus Dominum al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Corul de Cameră Guttman Mihály al Pedagogilor Maghiari din Cluj, Corul Unisono al Parohiei Unitariene Centrale din Cluj-Napoca, Corul Napoca Viva din Cluj-Napoca, Corul mixt „Guttman Mihály” al Liceului de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca, Corul Sfânta Cecilia al Bisericii Sfântul Mihail din Cluj-Napoca, și gazdele, Corul Visszhang din Cluj-Napoca.
Cei interesați pot găsi programul detaliat și prezentările corurilor participante pe pagina de Facebook a evenimentului: https://fb.me/e/5nYf70eXL, precum și pe pagina web a Corului Visszhang: www.visszhangkorus.ro/
Sunt așteptați cu drag toți iubitorii de muzică!