Vechiul sat Mănăștur de lângă orașul Cluj este considerat a fi una dintre cele mai vechi localități din regiune, care apare undeva în jurul secolului al IX-lea. Așezarea mai este cunoscută și sub numele de Cluj-Mănăștur. Aceasta s-a format în apropierea ridicăturii de pământ, unde în secolul al XI-lea s-a ridicat abația benedictină, în timpul domniei regelui Ladislau I al Ungariei, astăzi fiind cunoscută și sub numele de biserica Calvaria.
Mănășturul a fost atestat documentar încă din anul 1063. În maghiară i se mai spune Kolozsmonostor, adică “mănăstirea de la Cluj”, iar în dialectul săsesc, Appesdorf sau în germană Abtsdorf, în traducere însemnând “Satul Abatelui”. Din perioada colonizării germane a Clujului, secolul XIII, în regiune se așează țărani liberi (din rândul acelor hospites germanicum) care ajung să deservească abația benedictină. Pe lângă aceștia vin și păstorii români, care cu timpul se stabilesc aici.
Istoria ulterioară spune că la Cluj-Mănăștur a existat o mănăstire de rit grecesc (bizantin), zidită de „quondam Paulus a Macedonia”, un negustor în Cluj, împreună cu ginerele său, „Georgius Literátus Christophor”. Acestora, episcopul Teofil Seremi, primul episcop român care a semnat Unirea cu Biserica Romei a valahilor ardeleni, le-a dat din soborul ținut în Alba Iulia la 17 iunie 1696, lor și urmașilor lor, dreptul de patronat asupra respectivei mănăstiri (astăzi dispărută). Românii din sat, din această perioadă, devin, din punct de vedere confesional, “uniți cu Roma” (adică, cu rit ortodox-bizantin, dar sub conducerea canonică a Bisericii Catolice). Noul lor statut va fi întărit de preotul locului și de mirenii delegați la marele sinod din 1701, convocat de următorul mitropolit de la Alba-Iulia (Bălgrad), Athanasiu Anghel, cel care a definitivat unirea religioasă a românilor ardeleni cu Biserica romană. Satul locuit în marea lui majoritate de români devine astfel, confesional, greco-catolic. Cert este că în șemtismele Bisericii Române Unite (greco-catolică), din secolele ce au urmat, satul ajunge să fie sediul arhidiconatului (protopopiat) din regiune, parohul Mănășturului fiind astfel și protopop peste satele din jurul Clujului. Actuala biserică din vechiul cimitir mănășturean a fost o lungă perioadă sediul protopopial, cu casă parohială și lăcaș de cult construite din piatră (biserică de zid). Pe o veche cruce de mormânt din jurul bisericii este pomenit numele Anetei Bodea, fiica preotului din 1721, unul dintre primii preoți ai mănășturenilor greco-catolici. În 1723 este menţionat ca protopop de Mănăştur, Părintele Toma (Szvidovias?), care apare în documente în calitate de martor al donaţiei unei cărți de cult, și-anume al unui Minei. În 1733, în urma conscripţiei confesionale făcute din dispoziţia episcopului de la Blaj Inochentie Micu Klein, Mănăşturul apărea ca sediul protopopesc, cu biserică şi casă parohială. Biserica era deservită de doi clerici, protopopul Vasile şi preotul Precup. În anul 1756 îl găsim protopop al Mănăşturului pe Teodor Meheşi. În anul 1848, în casa parohului greco-catolic de aici s-a ținut o inâlnire a fruntaşilor români revoluționari, condusă de Florian Micaş şi Iosif Hodoş. Între anii 1813-1845 sunt consemnaţi aici ca preoți Grigore Lobonţ, căruia i-a urmat Nicolae Pop (1845-1893), iar între anii 1893-1948, Valeriu Pop şi Clemente Pandrea, înmormântați în vecinătatea bisericii.
Mănăstirea iezuiților de pe Calea Mănăștur, azi capela greco-catolică „Buna Vestire”
În perioda interbelică, odată cu refuzul călugărilor franciscani din Transilvania de a prelua biserica Calvaria, rămasă fără enoriași, lăcașul de cult este preluat de Biserica greco-catolică, printr-un contract de închiriere pe 99 de ani, încheiat de către episcopul unit de atunci, dr. Iuliu Hossu, cu ierarhia romano-ctolică de la Alba Iulia. Astfel, pe lângă vechea biserică protopopială de pe dealul cimitirului (biserică cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”), Mănășturul mai avea un lăcaș de cult greco-catolic pe care călugării bazilieni greco-catolici aveau să-l întrețină până în 1948, când statul comunist a scos Biserica Română Unită în afara legii, iar patrimoniul acesteia fiind dat Bisericii Ortodoxe Române. Astăzi, după aproape o jumătate de secol de „catacombe”, Biserica Greco-Catolică are două parohii în acest cartier clujean.
Biserica nouă greco-catolică din Mănăștur, parohia I Vest
Una dintre ele, parohia I vest, are o biserică nou constrită cu hramul “Coborârea Spiritului Sfânt” (sărbătoarea de Rusalii). Celalaltă parohie își are sediul în vechea mănăstire a iezuiților de pe Calea Mănăștur, capela cu hramul “Buna Vestire” fiind locul unde se adună comunitatea unită pentru celebrarea sfintelor slujbe. Biserica Calvaria, după 1990, a fost cerută înapoi de către Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla, conform contractului de închiriere pe care îl avea cu Episcopia romano-catolică de la Alba-Iulia, pentru reluarea activității religioase după perioada de interdicție, Biserica ortodoxă, care oficia de ani de zile serviciile religioase aici, a refuzat orice demers în acest sens. Astfel, Biserica romano-catolică, impunându-și dreptul de proprietate asupra lăcașului de cult, a câștigat în instanță vechea mănăstire benedictină, obținînd astfel evacuarea parohiei ortodoxe de aici.
Pe de altă parte, vechea biserică protopopială unită din cimitir, care a suferit o serie de modificări arhitecturale după 1948, a rămas în continuare, și după 1990, ortodoxă, în ciuda eforturilor legale ale Bisericii greco-catolice, de altfel îndreptățite, de a-și recupera vechiul lăcaș de cult și de a continua viața religioasă aici așa cum a fost până în 1948. De remarcat este faptul că iconostastul din biserică a fost adus de la sediul Episcopiei unite de Cluj-Gherla, aflat pe Calea Moților nr. 26.
