„Mănăşturenii îşi iau în posesie cartierul”

Activităţile derulate în ultimii ani în zona „La Terenuri” din Mă­năştur şi activitatea Aso­ciaţiei „Colectiv A” nu au trecut neob­ser­vate. Impactul socio-cultural al acţiunilor în care s-a implicat Lala Panait, reprezentanta asociaţiei şi a „Grupului de Iniţiativă pentru Cinema Dacia şi cartierul Mănăştur”, a atras atenţia sociologilor. Pentru a marca şi evidenţia nevoia de implicare în viaţa comunităţilor, a cartierelor, pro­fe­sorii catedrei de Sociologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” şi-au adus studenţii, în cadrul unui workshop (atelier practic) în Mănăştur, în zona cunoscută sub numele La Terenuri.

Ne-am bucurat de prezenţa acestora şi i-am provocat pe conducătorii gru­pu­lui la un dialog despre cartier şi oa­menii lui. Conf. dr. Marius Lazăr, departamentul de sociologie UBB, ne-a oferit o vi­ziune antropologică:
„Mănășturul e un loc spe­cial, o zonă de gra­niţă socială, care s-a structurat în­tr-un mod foarte interesant, uneori chiar împotriva ora­şu­lui, pentru că blocurile, clă­di­rile sunt cum­va opresive. Iar spaţiul ăsta îi face pe mănăştureni să evadeze spre natură, spre puţină libertate. Car­tierul ca atare a fost tratat cu multă violenţă urbană încă de pe vremea lui Ceauşescu şi, în continuare, lucrurile se petrec aşa. La Terenuri este un loc în care mănăşturenii îşi iau în posesie cartierul şi-şi construiesc propriul habitat de care au nevoie. Fără îndoială, ce face Lala cu echipa ei este un model. Toate oraşele şi cartierele ar trebui să aibă astfel de animatori, care sunt sociali, culturali, comunicatori care să contribuie la con­struirea unui ţesut urban, a unei comu­nităţi. Noi nu trebuie să stăm doar unii alături de ceilalţi în aceleaşi blocuri în care nu ne cunoaştem. Ci, într-un fel, tre­buie să construim o comunitate, să par­ticipăm, să ne ajutăm reciproc, să existe o formă prin care viaţa în mijlocul celorlalţi să fie firească, liberă, protejată şi să fie un adaos la ceea ce trăim. Măcar atâta să facem dacă nu putem dărâma blocurile şi să construim altceva”.

Prin creierul lui Ceauşescu

Urbanizarea forţată care a dat forma cartierului nu a fost orientată spre ele­mentul uman, construcţia blocurilor în care trebuia să ia naştere „omul nou” al societăţii socialiste şi-a lăsat am­­prenta într-un mod negativ asupra spa­­ţiului. „Toate aspectele urbane lega­te de construirea acestor cartiere au fost ignorate. Sociologii care au făcut pri­mele cercetări asupra urbanizării în anii 60 au atras atenţia asupra acestor probleme, asupra unei tendinţe care nu era benefică în construcţia oraşelor, dar autorităţile comuniste au refuzat reali­tatea, au interzis sociologia, au inter­zis altora să mai spună despre ce se întâmplă în jur şi au continuat cu proiectul ăsta urban care a devenit mon­struos. Totdeauna aveam senzaţia că mă plimb prin creierul lui Ceauşescu când treceam prin cartierele astea. Aveam impresia că umblu printr-o gân­dire solidificată, transformată în beton – şi asta era gândirea comunistă a tovarăşului de atunci”. Problema nu e dată doar de moştenirea lăsată de regimul comunist, ci şi de inexistenţa unor acţiu­ni de corectare a problemelor gene­rate. „Din păcate, ce vedem în ulti­mii douăzeci de ani este aceeaşi lipsă de vi­ziune urbanistică, aceeaşi lipsă de voin­ţă de a încerca să armonizezi cum­va lucrurile sau să corectezi această evo­luţie aşa încât s-au mai pierdut încă vreo douăzeci şi cinci, aproape treizeci de ani de bâjbâială, de construcţii ana­poda, de îndesire a cartierelor. Prac­tic, edilii de astăzi pot foarte bine să concureze cu cei de pe vremea lui Ceauşescu, sunt la fel de ignoranţi şi de lipsiţi de viziune, susţine profesorul Marius Lazăr.

„Aici sunt oamenii pentru care ce este în jur are valoa­re şi alţii care doar încearcă să profite de ceea ce fac alţii fără să simtă nevoia unei reciprocităţi. E chestie de câtă valoare umană există în om, de câtă umanitate este capabil un om” – Conf. dr. Marius Lazăr

Dinamism social sau sacrificiu romantic

Conturarea unor centre de acţiune, a unor grupuri de iniţiativă civică este apreciată şi sprijinită în spaţiul european. Cum stau lucrurile la noi? „Întotdeauna există o şansă pentru viitor. Există exact în aceste nuclee care se nasc în cartiere şi de la oameni ca Lala Panait şi ca cei care o sprijină şi care înţeleg şi sunt conştienţi că, de fapt, trebuie să devină propriii lor actori în modul în care se schimbă lucrurile. Dacă aşteptăm să facă alţii treaba care ne este nouă la îndemână să o facem, atunci n-o să se schimbe nimic. Pentru că vor fi câţiva romantici care o vreme vor fi dispuşi să-şi rupă gâtul, dar dacă ceilalţi nu-i sprijină e păcat, e o risipă, un sacrificiu pe care-l fac. Dar nu cred că vrem noi ca alţii să se sacrifice pentru noi. Vrem ca ei să devină un factor de dinamism social.”
Mihai Andrei Leaha, regizor şi antro­polog vizual, marchează în dialogul nostru unele aspecte pe care în graba noastră cotidiană nu le mai observăm: „Am văzut foarte multă viaţă şi foarte mult bine în cartier. Era o doamnă care vindea la o gheretă, undeva în drum, dar în faţă se îngrijea de nişte floricele. Cred că de aici vine schimbarea, dacă începi să ai grijă de locul în care stai şi încerci să-l faci mai frumos, încerci cumva să-ţi aduci partea ta de bine. E vorba de un sentiment de apartenenţă la spaţiu, de o încercare de umanizare a locului”.
Din păcate, activitatea pe reţele sociale ne răpeşte prea mult timp şi nu oferă o acţiune practică. Pe Facebook se poate genera mobilizare şi fără el probabil că multe lucruri ar fi mai proaste. „Trebuie găsită cumva o modalitate prin care oa­menii care au iniţiative pozitive să fie recompensaţi moral, să fie priviţi cu respect în societate, să devină modele pen­tru ceilalţi, ca lumea să conştientizeze că dacă te porţi într-un anumit fel, obţii o anumită respectabilitate. Nu trebuie făcut un panou de onoare, dar într-un fel aceşti oameni care au iniţiative trebuie să fie cunoscuţi, recompensaţi, apreciaţi pentru ceea ce fac, mai ales că o fac de manieră gratuită, mai ales că nu vor publicitate, o fac pentru că aşa simt ei că îşi pot aduce contribuţia la un bine general”.

În Mănăştur există viaţă dincolo de blocuri

Provocând studenţii la interacţiunea cu rezidenţii cartierului şi confruntându-i cu rezultatele unui model de bune practici în zona La Terenuri, coordonatorii echipei de cercetare le-au dezvăluit o altfel de imagine asupra unui cartier, care se vede doar din auto­buz cu blocurile gri, cu şmecheraşii care stau la colţ de stradă şi alte stereotipuri de acest gen. „Pentru că vii în spatele blocurilor şi vezi că ai viaţă, că ai oameni care se implică în comunitate, care vor să facă spaţiul public un spaţiu pe care să-l folosească toată lumea şi toată lumea să se bucure de el, deja începi să vezi un pic altfel, începe să ţi se pară cartierul Mănăştur destul de mişto şi cool. Există viaţă dincolo de blocuri”, susţine Mihai Leaha.

Concluzia, ce avem de făcut? „E suficient să parcurgi pe rând mai multe cartiere ca să vezi cum modul în care e organizat spaţiul poate să fie mai relaxant sau mai opresiv. Am stat în Mănăştur. La început mi se părea îngrozitor că eşti privit în locuinţa ta de sute de alţi ochi de pe peretele cu case, cu blocuri de vis-à-vis şi că astea sunt atât de apropiate, mi se părea că sunt într-o supraveghere continuă. Dar m-am obişnuit, am internalizat locul. Când m-am mutat în alt cartier, în care totul era mai aerisit, mai mult spaţiu şi mai multă verdeaţă, mi-am dat seama ce mult mi-a lipsit aerul curat şi acea verdeaţă. Nişte dimensiuni normale ale locuirii. Trebuie să existe nişte dimensiuni normale şi la nivelul mărimii apartamentelor, să terminăm cu apartamentele astea cutiuţe cu camera de 4/4m la care îi spunem camera mare. Avem nevoie şi să punem piciorul pe pământ, avem nevoie de aer, de spaţiu, pentru că omul ca fiinţă, biologic, aşa s-a construit. Omul preistoric nu a trăit între blocuri, nu este mediul nostru natural acest spaţiu hiperînghesuit. Şi nu suntem nicio ţară cu populaţia Chinei ca să fim nevoiţi să trăim înghesuiţi. E o problemă de direcţie: trebuie pur şi simplu să-ţi propui să nu mai faci oraşe din astea, pur şi simplu să-ţi impui ca ce se construieşte de acum încolo să fie după alt model de urbanism. Şi atunci, încetul cu încetul, lucrurile se schimbă. Oamenii vor dori să locuiască normal şi genul ăsta de cartiere va reveni la preţurile reale, pentru că apartamentele sunt mult prea scumpe faţă de valoarea lor obiectivă de locuire. Lucrurile se pot regla. Trebuie şi un pic de voinţă politică. Spui „nu mai facem aşa, facem altfel”. Noi suntem România care a trecut de Ceauşescu, a trecut de perioada comunistă, nu suntem un miliard de oameni, să fim nevoiţi să trăim atât de înghesuiţi, hai să propunem model uman. Da. Şi avem nevoie să simţim că vrem să trăim, să respirăm”…