Expoziția ”Tradiție și Modernitate”, o incursiune în istoria USAMV, de la înființarea în 1869 și până în prezent, este organizată în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, în cadrul structurii Tunelul Timpului. Aceasta este amplasată în aer liber, pe zona pietonală a Bulevardului Eroilor din Cluj-Napoca, lângă Monumentul Memorandiștilor, și este disponibilă spre vizionare în intervalul 29 noiembrie 2022 – 10 ianuarie 2023.
Pasionații de istorie academică și, nu numai, vor putea admira documente și fotografii, unele în premieră, despre înființarea și primii ani de existență ai universității clujene, dar mai ales despre personalitatea marcantă a lui Mihai Șerban, director și primul deținător al titulaturii de Rector al USAMV Cluj-Napoca.
”Prin această expoziție unică, ne dorim să subliniem rolul important pe care universitatea noastră l-a avut în comunitatea locală, naţională şi internaţională de-a lungul timpului. Evocăm personalitatea Profesorului Mihai Şerban și contribuţia lui majoră la făurirea Marii Uniri, alături de alte personalităţi ale epocii, apoi pe profesorii noștri, care şi-au adus aportul la pregătirea atâtor generaţii de studenţi, evoluţia în timp și performanţele în cercetare la USAMV Cluj-Napoca sau acțiunile cu impact în comunitate. Universitatea noastră se bucură de o îndelungată tradiţie în aria învăţământului superior agricol, care începe încă din anul 1869. Prin conexiunile create în timp, dar şi graţie realizărilor notabile pe care le-au obţinut cadrele noastre universitare, USAMV Cluj-Napoca poate fi considerată un reper fundamental în lumea academică națională și internațională. Suntem onorați de faptul că această expoziție istorică începe în preajma Zilei Naționale a României, iar evocarea personalității Prof. Mihai Șerban reprezintă o legătură peste timp cu momentul Marii Unirii din 1918”, a precizat Prof. dr. Cornel Cătoi, rector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca.
Expoziția mai reliefează transformările și progresul procesului de educație și cercetare până în zilele noastre, precum și etapele de dezvoltare ale USAMV Cluj-Napoca, universitate care punctează anual în topurile naționale și internaționale, în diverse domenii specifice.