Fotbalul feminin debutează în forţă

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin
Cupa României va aduce, în faza optimilor, față în față pe cele două echipe de fotbal  feminin din municipiul Cluj-Napoca. Astfel, în data de 25 februarie, de la ora 11:00, pe terenul sintetic (Luceafărul) din Parcul Babeș, se vor întâlni echipele Olimpic Star și Olimpia Cluj-Napoca.
În Superiga de fotbal feminin, debutul Olimpiei va avea loc în data de 12 martie, acasă cu Fair Play București, chiar dacă startul acestei competiții este anunțat pentru 5 martie. Etapa pentru Olimpia a fost amânată deoarece în perioada 1-8 martie reprezentativa de senioare a României  va avea un stagiu de pregătire în Turcia, și așa cum ne-am obișnuit, sunt convocate 8 jucătoare din cadrul clubului Olimpia.
Echipa a doua a clubului debutează în data de 12 martie, prima etapă fiind anunțată a se disputa în compania formației Ladies Târgu Mureș.

Marius Suller este noul antrenor principal al Olimpiei Cluj

Staff-urile tehnice pentru toate echipele clubului au fost modificate în acest start de retur, cea mai importantă modificare fiind la nivelul primei echipe. Astfel, din dorința de a aduce un plus de eficiență în coordonarea din punct de vedere tehnic a tuturor echipelor clubului, Mirel Albon a preluat funcția de Director Tehnic, iar în funcția de antrenor principal a fost numit Marius Suller.
„Sunt fericit și onorat de noua mea provocare profesională și doresc să le mulțumesc celor care au avut încredere în mine. Am găsit aici un colectiv extraordinar cu care sunt sigur că vom îndeplini obiectivul pentru care am fost și solicitat: câștigarea grupei de Champions League. E un vis al tuturor celor implicați la Olimpia și sunt sigur că vor urma momente frumoase”, a afirmat antrenorul principal Marius Suller.
Marius Suller, fost jucător emblematic la Universitatea Cluj, s-a remarcat ca un technician extrem de riguros și de responsabil, antrenând în parteneriat cu Adrian Falub echipe de Liga 1 (ASA Târgu Mureș și Concordia Chiajna), dar și în țări mai exotice cum ar fi Emiratele Arabe Unite. Este un clujean care a făcut cinste comunității și care sperăm că va duce Olimpia în fazele superioare din Champions League, obiectiv declarat încă de la startul acestui sezon.
Antrenori secunzi în acest retur au fost desemnați tehnicienii Iulian Szekely și Alina Moraru. Dacă Iulian Szekely este considerat 100% al clubului Olimpia, fiind și unul dintre membrii fondatori, Alina Moraru este și ea o persoană nouă în cadrul clubului deoarece a făcut schimbarea de la FC Hunedoara la Olimpia Cluj începand cu 8 ianuarie 2017.
Un nou contract de sponsorizare aduce un plus prin parteneriatul cu BG SOFT. Acesta ca asigura un buget orientat pentru oferirea celor mai bune condiții de pregătire. Parteneriatul implică și desemnarea lui Bernard Gorzejewski, fondatorul companiei BG Soft, ca Director Executiv în cadrul clubului Olimpia cu oferirea de responsabilități în organizarea primei echipe a clubului.
FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin