Actorii Teatrul Național din Cluj-Napoca continuă acțiunile de voluntariat, asumându-și roluri care de mare mai interesante. Ultima ispravă, pentru care merită toate laudele, e legată de participarea la proiectul social ”O masă caldă”, locul unde voluntarii pregătesc mâncare pentru copiii de la centrele de zi din Cluj-Napoca și pentru oamenii nevoiași.
Astfel, Dan Chiorean, Diana Buluga și Andreea Iacob au pregătit 250 de porții de paste bolognese! E de admirat ușurința cu care aceștia reușeșc să dea tot ce-i mai bun din ei, indiferent dacă se contopesc în rolul lui Richard al III-lea sau pe cel al omului bun.
”Aplauze pentru Andreea, Diana, Irina și Dan, care au pregătit astăzi 250 de paste bolognese. Și aplauze furtunoase pentru Dan, care a continuat să spele vaselele după lăsarea cortinei!”
Înființată în urmă cu cinci ani și finanțat din donații și sponsorizări, asociația reușește să ofere în Cluj-Napoca peste 250 de porții de mâncare persoanelor nevoiașe, de luni până vineri.
”Bucătăria Comunitară O Masă Caldă” este un proiect al Asociație „O masă caldă”, condusă de Raimonda Boian, George Jiglău și Cosmina Pauli. La Cluj, cu sprijinul voluntarilor, pregătesc circa 70 de mese calde pentru copiii înscriși în centrele de zi EveryChild, Familia Regăsită și Acoperământul Maicii Domnului, 100-110 mese calde pentru rezidenții centrului pentru adulți Social de Urgență și cel de Găzduire Temporară, plus 60-80 de mese calde pentru persoanele fără adăpost care vin în Piața Muzeului, Parcul Caragiale la ora 15.00.