În copilăria mea de până la vreo 8-9 ani am mai prins acele case în drum spre autogară, care se afla în locul Pieții Mărăști de acum. Troleul, care pornea din Mănăștur, unde ne mutasem în 1973 – noul cartier de blocuri, unde urma să se mute majoritatea oamenilor veniți de la sate, dar și din alte colțuri ale țării, care veneau la Cluj pentru un trai mai ușor, rezultat din munca la vreo fabrică în loc de munca prost plătită de la C.A.P.-uri, „asociațiile” agricole de stat – și mergea până în fața bisericii din imagine, biserica de la Sf.Petru / Sânpetru – denumire datorată unei localități, care a fost „înghițită” de oraș, devenind o parte din cartierul Mărăști de azi, „a szentpéteri templom” în limba maghiară -, era întotdeauna plin de oameni, care mergeau acasă, la țară, ca să lucreze grădinile de pe lângă casa părintească, să culeagă poamele de pe pruni, meri, peri, nuci. Așa mergeam și noi la Lujerdiu – Lujèrdy în pronunția localnicilor -, ca să-i vizităm pe Bunicuțu și Bunicuța, Fălcușan Izidor și Fălcușan (Fărcaș) Nastasia, care ne primeau de parcă am fi fost niște oaspeți de vază. Și chiar eram, deoarece pentru ei nepoții valorau mai mult, decât aurul din Trezorerie, mai mult, decât orice bogăție din lume, mai mult, decât lumina ochilor!
#CuLentilaȘiCuPixu
Sursa foto: Istoria Fotografiei Clujene
