CulturăArhiva
Cultură
Credincioșii catolici celebrează Paștele, cu cinci săptămâni mai devreme față de cei ortodocși. După cum ne ajută să aflăm „Radio Vatican”, semnificația patimii, morții și învierii Domnului în Jubileul milostivirii și …
Cultură
Primim la redacţie: Elevi ai şcolilor mănăşturene ”Eugen Pora” şi „Liviu Rebreanu” participă în acest weekend, alături de colegi din alte 29 de instituţii similare din judeţ la Concursul „Urmarea lui …
Cultură
Echipe formate din patru elevi de liceu şi un profesor coordonator sunt aşteptate să-şi înscrie lucrările în concursul naţional de creaţie Locuri ale memoriei în localitatea ta. Premiul concursului constă în participarea …
Cultură
În prezent, luna Februarie are 28 de zile în anii comuni și 29 de zile în anii bisecți. Dar 30 februarie a fost o dată reală de cel puțin două ori în istorie. Suedia …
Cultură
Material prezentat cu ajutorul Radio Vatican România: RV 12 feb 2016. ”Nu suntem concurenți, ci frați”. La încheierea colocviului de peste două ore de la aeroportul internațional din Havana, în Cuba, papa …
Cultură
Pe site-ul Comisiei Europene s-au anunțat miercuri, 3 februarie 2016, numele celor 28 de câștigători ai concursului anual de traducere „Juvenes Translatores”. Spre bucuria noastră, câștigătoarea din România este Roxana Maria Chiorean, elevă în …
Cultură
“Rapoartele poliției și ale Comitetului Regional de Fotbal consemnează manifestări violente la meciurile CFR-ului de la Cluj. În 1922, la derby-ul local Victoria Cluj – CFR Cluj toți cei 22 de …
Cultură
Continuăm incursiunea istorică pe tărâmurile mănășturene avându-l ca ghid pe istoricul Vasile Lechințan, autorul studiului monografic care stă la baza acestui serial. Istoria unei comunităţi “încheiate”, cu un destin …
Cultură
Despre Gelu Radu, despre traseul lui din Mănăştur în Germania şi despre proiectele sale cinematografice s-a scris destul de mult. Plecat de ceva vreme din ţară, urmând „trendul naţional …
Cultură
Oficializăm relaţia dintre cetăţenii cartierului şi presă. „Buletin de Mănăştur” are acum o pagină web dedicată, un ziar online cu acces la public şi un public cu acces la ziar. O …
Cultură
Mihai Prodan, mănăştureanul care în mod curent publică pe site-ul Actual de Cluj, ne plasează în cartea recordurilor naţionale prin câteva elemente demne de reţinut. (Puteţi completa lista printr-un comentariu pe …