ASC Rugby Cluj Junior, partener în proiectul european „Smart Rugby”

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin

Proiectul „Smart Rugby”, dezvoltat în cadrul programului european Erasmus + Sport și cofinanțat de Comisia Europeană, a ajuns în faza finală. Coordonat de Federația Galiciană de Rugby (A Coruña, Spania), proiectul și-a atins obiectivul odată cu lansarea Ghidului „Smart Rugby”.

Prezentarea proiectului și înmânarea Ghidului către 13 cluburi din Galicia a avut loc recent, la Lugo, cu ocazia celei de-a IX-a ediții a Turneului Școlilor de Rugby din Galicia. La eveniment au participat și Alin Miclăuș și Ioana Miclăuș, reprezentanți ai ASC Rugby Cluj Junior. Clubul clujean este partener în dezvoltarea și implementarea Ghidului „Smart Rugby”.

Proiectul „Smart Rugby”, care se derulează din ianuarie 2021 și se va încheia în luna decembrie a acestui an, s-a axat pe cercetarea și dezvoltarea unui instrument educațional pentru dezvoltarea abilităților personale și sociale ale băieților și fetelor sub 12 ani prin rugby.

„Concret, obiectivul principal al acestui proiect este pregătirea, dezvoltarea și implementarea de instrumente educaționale și de formare prin intermediul rugby-ului ca sport de masă. Această inițiativă sprijină obiectivul Comisiei Europene de a promova sportul și activitatea fizică în Europa, având în vedere nivelul scăzut de participare al copiilor la activitățile fizice.
În ceea ce ne privește vom face în așa fel încât acest Ghid să ajungă la cât mai multe părți interesate, adică în școlile din România și la cluburi, fie private, fie aparținând unor structuri cu tradiție în rugby”, a transmis Alin Miclăuș, președintele clubului Rugby Cluj Junior.

Prezentarea oficială a Ghidului a fost susținută de Manuel Dapena și Rubén López, reprezentanți ai Federației Galice de Rugby, Efrén Castro Caloto, deputat pentru Sport al Consiliului Provincial Lugo, Isabel Móyer, președintele Muralla Rugby Club, Tiago Azevedo, coordonator tehnic al Asociației de Rugby do Norte (Oporto, Portugalia) și Alin și Ioana Miclăuș.

În cadrul evenimentului a fost amenajat un stand unde părinții, profesorii și antrenorii au putut discuta și schimba păreri cu membrii proiectului. De asemenea, pe site-ul web a fost creată o secțiune în care unitățile didactice pot fi descărcate gratuit.

ACS Rugby Cluj Junior (România) a fost gazda celei de a treia întâlniri a proiectului european Smart Rugby, desfăşurată în data de 7 mai 2022, la Iclod Arena (Cluj, România), o întâlnire apreciată în mod deosebit de parteneri din proiect.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin