Ultima săptămână de reduceri la taxe

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin

Printr-un comunicat, Biroul Mass-media din Primăria Cluj-Napoca ne informează că luni, 2 aprilie, este ultima zi în care clujenii își pot plăti taxele și impozitele către bugetul local cu o reducere de 10%. După această dată, se calculează majorări de întârziere de 1% pentru fiecare lună.  În conformitate cu Legea Codului Fiscal, există obligația, ca până în 2 aprilie, clujenii să-și achite jumătate din impozitul pe anul în curs, iar cealaltă jumătate până la sfârșitul lunii septembrie. Taxele și impozitele locale se pot plăti la sediul din Piața Unirii nr 1 și la toate primăriile de cartier, începând cu ora 8:00 a fiecărei zi lucrătoare. Reamintim că există alternative de plată care se îi scutească pe contribuabili de deplasarea fizică la un ghișeu al instituției. Astfel, taxele și impozitele locale se pot achita:

  • direct la ghișeele instituției numerar sau cu card bancar;
  • online, pe site-ul primariaclujnapoca.ro;
  • online, pe site-ul ghiseul.ro;
  • online, cu ajutorul codului QR de pe înștiințarea de plată a impozitelor (primite, conform legii, în cutiile poștale);
  • virament bancar în conturile instituției deschise la trezorerie.

Până în acest moment peste 9.500 de clujeni și-au achitat impozitele online, cu un procent de 23% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. În total 45% dintre clujeni și-au achitat de la începutul anului și până în prezent impozitul pentru anul în curs.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin