Construită la jumătatea secolului al XV-lea, clădirea parohiei romano-catolice a îndeplinit de-a lungul vremii diverse roluri. Ea a adăpostit primul colegiu unitarian şi l-a găzduit pe împăratul Iosif al II-lea la trecerea sa prin cetatea Clujului. În perioada comunistă – datorită poziţiei centrale – clădirea parohiei a fost unul dintre sediile Securităţii.
Centrul unui oraş este, pentru fiecare comunitate, centrul vieţii sale sociale. La fel a fost – şi este – şi cazul Clujului.
Decizia de a se construi un centru civic a fost impusă de faptul că cetatea Clujului se afla pe principalul drum comercial al Evului Mediu, care lega Transilvania de Occidentul Europei. Sub egida acestui imperativ, a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost caracterizată de accentuarea preocupărilor urbanistice ale edililor oraşului, preocupări care s-au axat pe sistematizarea Clujului.
Prima iniţiativă s-a materializat în amenajarea pieţei centrale a oraşului. Noile case ridicate sunt urmaşele celor vechi, care au fost proprietate a bisericii catolice sau a unor negustori bogaţi, negustori care erau în mare parte de origine germană. Primele propuneri vizând sistematizarea apar în anul 1862 şi vehiculează ideea potrivit căreia Biserica „Sfântul Mihail” trebuie să constituie centrul oraşului. Ideea a fost unanim împărtăşită şi, astfel, în jurul bisericii, au fost edificate celelalte construcţii.
Pentru a facilita circulaţia pietonilor, casele – care încadrau piaţa centrală – au fost mărginite de trotuare. Din această cauză, ele aveau o lăţime de 5 metri. Fluidizarea traficului atelajelor vremii a fost asigurată prin realizarea unei şosele de centură, lată de 12 metri, în jurul Bisericii „Sfântul Mihailˮ. Una dintre clădirile reprezentative ale noului ansamblu arhitectural este clădirea parohiei romano- catolice. De altfel, ea a şi impus la un moment dat numele străzii aflate în faţa ei. Ani de-a rândul, această stradă a fost cunoscută sub numele de strada Parohiei, fapt foarte firesc, întrucât construcţia primei clădiri, realizate în stil gotic, a început în 1450, la iniţiativa lui Gergely Sleunig, primul paroh al Clujului.
Deasupra porţii clădirii parohiei, se află un blazon pe care sunt încrustate iniţialele S. G., în memoria iniţiatorului construcţiei. În anul 1477, Parohul Gergely Sleunig a extins clădirea iniţială.
După Reformă, când protestanţii au preluat parohia, în imobil a locuit Ferenc Dávid, primul episcop al Bisericii Unitariene. Apoi, în 1693, construcţia a adăpostit primul colegiu unitarian. Ea a fost renovată în anul 1799, când s-a aşezat, pe frontispiciul porţii, un basorelief care îl reprezintă pe Arhanghelul Mihail.
Între 25 şi 27 iunie 1773, Iosif al II-lea, împăratul Austriei şi regele Ungariei, în calitate de oaspete al oraşului, a locuit în această casă, găzduit fiind de parohul de la acea vreme, Mihály Benkö.
O placă comemorativă, aşezată între cadrele a două ferestre situate la etajul clădirii parohiei, aminteşte posterităţii despre acel important eveniment din viaţa cetăţii Clujului.
După 1948, clădirea parohiei romano-catolice a fost naţionalizată în mare parte. Astfel, a devenit unul dintre sediile Securităţii. În proprietatea Bisericii Catolice a rămas doar aripa clădirii în care se aflau locuinţele preoţilor. Potrivit preotului Imre Korom, de la parohia romano-catolică, „La un moment dat, securiştii erau atât de familiarizaţi cu noii lor vecinii, încât îi invitau pe preoţi la câte o cafea”. La insistenţele actualului prelat Msgr. dr. Árpád Cirják, clădirea a reintrat în posesia bisericii. Din 1989 până în prezent, ea a fost renovată de două ori.
„Din câte am auzit eu de la cei care au participat la prima renovare, aici s-au găsit microfoane instalate în toate camerele preoţilor, legate, printr-o vastă reţea de fire, la un centru de ascultare. Erau ascultate şi convorbirile spirituale ale preoţilor cu credincioşii. Există indicii că aici s-ar fi aflat şi un centru de telefonie, în care erau interceptate convorbirile telefonice ale cetăţenilor. Fiind o clădire centrală, securitatea avea posibilitatea să supravegheze nestingherită toate mişcările care se produceau în inima oraşului”, a mai ţinut să precizeze preotul Imre Korom.
