În imediata apropiere a Pieţei Unirii, mergând spre vest, pe fosta Uliţă a Mănăşturului, azi strada Memorandumului, la numărul 21, se află Palatul Reduta. El adăposteşte, în prezent, Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
Clădirea Palatului „Reduta” este una dintre cele mai vechi construcții ale Clujului, edificarea ei fiind datată în secolul al XVI-lea. Între anii 1820-1830, construcţia a fost refăcută în stil neo-clasic, iar în secolul al XIX-lea a devenit unul dintre cele mai importante edificii politice, administrative şi culturale ale Transilvaniei, primind numele de „Reduta”.
În perioada cuprinsă între veacurile XVIII-XIX, în acest edificiu a funcţionat cel mai important han al Clujului, cunoscut sub numele de „Calul Bălan”. Clădirile care mărginesc palatul conturează perimetrul unei curţi vaste, alcătuite din două compartimente. Primul, pavat cu piatră cubică, era probabil peronul unde trăgeau trăsurile călătorilor care poposeau la han. În cel de-al doilea compartiment, în ambianţa creată de o vegetaţie abundentă, funcţionează o grădină de vară.
Curtea Palatului
Pe spațiul verde care delimitează perimetrul pavat cu dale al curții, este situat bustul etnografului Romulus Vuia (1887-1960), cel care, în 1923, a întemeiat Muzeul Etnografic al Ardealului, iar apoi, în 1929, a realizat Parcul Etnografic Național din Cluj.
Grădina de vară
Romulus Vuia, în curtea Muzeului Etnografic al Transilvaniei
Dacă etnograful încremenit în bronz privește nepăsător peste timp în lungul gangului de la intrare, orologiul din turn, prin simpla sa prezență, are grijă să le amintească clienților grădinii de vară că, potrivit unei sintagme populare, „Călătorului îi șade bine cu drumul”.
Orologiul din turn
Accesul în clădire este asigurat de un gang boltit, pavat cu dale de beton, ce pornește din strada Memorandumului și se deschide în grădina palatului.
Culoarul de acces în palatul Reduta
Pe partea dreaptă a culoarului, două plăci de marmură albă, încrustate cu litere aurii – vegheate de un felinar de epocă –, amintesc posterității data întemeierii muzeului sub auspiciile Fundației „Principele Carol”, și îi menționează pe principalii donatori – în frunte cu „Majestatea Sa Regele Carol II” –, care au contribuit la constituirea „zestrei” acestuia.
Cele două plăci comemorative
În curgerea vremii, Palatul „Reduta” a fost martorul a numeroase evenimente care au marcat istoria Transilvaniei. În incinta sa, în secolul al XVIII-lea (între anii 1790-1791), s-a întrunit Dieta Transilvaniei, ocazie cu care s-a respins memoriul naţiunii române transilvănene intitulat „Supplex Libellus Valachorumˮ. Și în secolul următor, în perioada 1848-1865, edificiul a adăpostit Dieta, în care populaţia română majoritară nu a avut reprezentanţi. Tot aici, în lipsa reprezentanţilor românilor, cea din urmă Dietă a hotărât unirea Transilvaniei cu Ungaria.
De-a lungul timpului, în sala principală a Palatului „Redutaˮ s-au desfăşurat concerte şi baluri celebre, aici concertând mari muzicieni ca Johannes Brahms, Franz Liszt, Béla Bartók şi George Enescu.
În amintirea concertelor susținute de Franz Liszt în incinta Palatului „Redutaˮ, în anii 1846-1879, pe fațada principală a edificiului a fost fixată, în 2011, o placă comemorativă, menită a marca împlinirea a 200 de ani de la nașterea marelui muzician.
Tot aici, în 1923, s-a organizat Congresul General al Sindicatelor din România.
Placa comemorativă dezvelită la împlinirea a 200 de ani de la nașterea lui Franz Liszt
Procesul memorandiștilor
Clădirea Palatului Reduta a rămas celebră mai ales pentru faptul că aici, la 1894, s-a desfăşurat Procesul Memorandiştilor, unul dintre marile procese politice ale secolului, cu ecouri ample în întreaga presă europeană. În 1892, mai mulţi intelectuali români din Transilvania au elaborat, la Sibiu, „Memorandumul Transilvaniei”, în cadrul Conferinţei Extraordinare a Partidului Naţional Român. Documentul a fost adresat împăratului Austro-Ungariei, Franz Jozsef I, şi cuprindea revendicările românilor din Ardeal, prin care se solicitau drepturi etnice egale cu ale populaţiei maghiare, încetarea persecuţiilor şi a încercărilor de maghiarizare a românilor.
Memorandiştii: sus, de la stânga la dreapta: Dionisie Roman, Patriciu Barbu, dr. D. O. Barcianu, Gherasim Domide, Dr. Teodor Mihali, Dr. Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patiţa; jos, de la stânga la dreapta: Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, Gheorghe Pop de Băseşti, dr. Ioan Raţiu, dr. Vasile Lucaciu, Dimitrie Comşa, Septimiu Albini
Împăratul a trimis documentul la Budapesta, iar autorii acestuia, printre care Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti şi Vasile Lucaciu, au fost consideraţi trădători.
Are loc celebrul Proces al Memorandiştilor, în urma căruia semnatarii documentului au fost condamnaţi la anii grei de temniţă. O placă comemorativă, așezată pe zidul din stânga gangului de acces – cuprinzând și celebrul citat din Ioan Rațiu, potrivit căruia „Existența unui popor nu se discută, se afirmă” – atestă evenimen-tul petrecut în clădire. Sub ea, o altă inscripție informează publicul că edificiul este „monument istoric”.
Placa comemorativă a memorandiștilor; Muzeul Etnografic, 1959
O placă asemănătoare este așezată și la etajul întâi al clădirii, în sala „Reduta”, unde a avut loc procesul memorandiștilor. Ea informează vizitatorii că în locul respectiv „au fost judecați și în 25 maiu 1894, osândiți pentru iubire de neam, dreptate și adevăr” memorandiștii. La final, sub înșiruirea numelor acestora, placa reiterează cuvintele rostite de fruntașul memorandist Ioan Rațiu, care afirmase plin de curaj în fața judecătorilor săi, că „Existența unui popor nu se discută, se afirmă!”.
Placa comemorativă din incinta sălii „Reduta”
Sala „Reduta”: directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, istoricul Tudor Sălăgean, susținând o alocuțiune cu ocazia unui eveniment cultural desfășurat la muzeu
Profesorul Vladimir-Alexandru Bogosavlievici: lecție de istorie, în fața plăcii comemorative din sala „Reduta”
CRÂMPEIE DE ISTORIE ÎN IMAGINI
Piața Unirii, deschiderea spre ulița Mănășturului, la 1900
Trafic, pe ulița Mănășturului, actuala Memorandumului, la început de secol XX
Palatul „Redutaˮ, la mijlocul secolului al XIX-lea
Palatul „Reduta”, la 1907
Tramvai cu aburi, în faţa Palatului „Reduta”, gravură de la 1900
Strada Memorandumului: ceasul din turn, înainte de a fi reparat
Vremea a trecut, iar odată cu sfârşitul secolului al XIX-lea, în oraş s-au construit noi edificii culturale şi administrative, fapt care a diminuat importanţa Palatului „Redutaˮ.
Strada Memorandumului cu ceasul din turnul muzeului în stare de funcționare
Pentru o perioadă, aici a funcţionat Muzeul de Artă, iar apoi – cu începere din anul 1959 – palatul a găzduit Muzeul Etnografic al Transilvaniei, aşa cum o atestă şi inscripţia săpată în piatra de pe frontispiciul cadrului porţii.
Orologiul din turn
Un turn dreptunghiular marchează extremitatea vestică a edificiului. Acesta a fost construit pentru a adăposti vechiul orologiu din secolul al XVIII-lea, care fusese amplasat în turnul Bisericii „Sfântul Mihail”. Cutremurul din anul 1763 a pricinuit grave stricăciuni, fapt ce a impus demolarea vechiului turn.
Orologiul său a fost recuperat şi zidit apoi în turnul porţii de vest a cetăţii, aflat pe strada Mănăşturului. Ceasul a stat în noul amplasament până în prima decadă a secolului al XIX-lea, adică până la demolarea fortificaţiei. Astfel, în 1834, bătrânul orologiu a fost mutat din nou, de data aceasta în turnul Palatului „Redutaˮ, unde a funcţionat până spre finele primei decade a secolului al XX-lea. … Apoi a tăcut… Tic-tacul său a amuţit vreme de 75 de ani.
Oamenii care îl ştiau l-au uitat…. Mulţi din noile generaţii nici măcar nu i-au sesizat prezenţa, până când, într-o zi, s-a trezit la viaţă. Minunea se datorează meșterului ceasornicar Alexandru Jakabházi, care l-a reparat dându-i din nou glas.
