Pe strada Matei Corvin, la numărul 6, se află casa în care s-a născut cel care avea să devină regele Matia Corvinul. La jumătatea distanţei dintre Piaţa Unirii şi Piaţa Muzeului, la intersecţia străzilor Virgil Fulicea cu Vasile Goldiş, se înalță o casă albă, sobră, cu un aer puritan. Aceasta priveşte tăcută, în lungul străzii Matei Corvin, la forfota pieţei centrale. Casa este singura clădire civilă a perioadei gotice care se mai păstrează în oraş şi reprezintă unul dintre simbolurile Clujului. Se presupune că respectiva construcție a luat naştere prin unificarea a trei clădiri distincte, de unde ideea că proprietarii acesteia trebuie să fi fost oameni înstăriţi.
La această idee trimit aşezarea şi ancadramentul ferestrelor, podeaua etc. Cea mai veche parte a clădirii, partea gotică, din timpul lui Matei, este cea corespunzătoare porţii cu ogivă şi a ferestrei poziţionate faţă de aceasta spre apus. După unele presupuneri, chiar în camera din spatele acestei ferestre s-a născut viitorul rege. Se pare că aici, mai spre vest, urma o altă casă îngustă, după cum apare din ruptura faţadei şi colţul clădirii.
Crâmpeie de istorie în imagini
Ancadramentul de piatră al ferestrelor a fost modificat la începutul anilor 1940, cu prilejul renovării imobilului. Doar ferestrele de la etajul corpului situat la est de poartă, cu elemente renascentiste, sunt realizate după modelul original. Cele de la parter au fost făcute cu prilejul renovărilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Această parte este cu cel puţin 100-150 de ani mai târzie decât partea gotică. Ridicată în jurul anilor 1440, casa este una dintre cele mai vechi construcţii cu etaj ale Clujului. Aici, la 27 martie 1443, s-a născut fiul românului Iancu de Hunedoara şi al nobilei maghiare Erzsébet Szilágyi.
Numit de către contemporani „Matei cel Drept” sau „Justiţiarul”, el avea să devină unul dintre cei mai importanţi regi ai Ungariei şi va pune bazele unei armate de profesionişti, cunoscută sub numele de „Armata neagră”. Matei Corvin a rămas în conştiinţa oamenilor simpli ai epocii datorită spiritul său justiţiar.
Casa este amplasată la capătul străduţei care poartă numele Matia Corvinul, într-o mică piaţetă triunghiulară. Două plăci comemorative sunt aşezate pe faţada clădirii. Prima placă, situată la nivelul porţii, este scrisă în limba maghiară, zugrăvindu-l pe regele Matia drept „depozitar al celor mai înalte calităţi ale poporului maghiar”. Cu toate că mesajul inscripţiei are o pronunţată tentă ofensatoare pentru români, ea a nu a fost înlăturată, rămânând la locul ei până în prezent.
Primele date istorice referitoare la ea datează din secolul al XV-lea. Potrivit izvoarelor, guvernatorul Iancu de Hunedoara poposea deseori în acest imobil. În perioada naşterii regelui Matia, casa era în proprietatea viticultorului Iacob Méhfi. Apoi, clădirea a trecut în proprietatea lui Ştefan Kolb, pe care regele l-a scutit de plata tuturor impozitelor, la data de 28 septembrie 1467.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, imobilul a intrat în proprietatea municipalităţii, iar începând cu secolul al XIX-lea a primit o nouă destinaţie, aceea de spital. În deceniul al treilea al aceluiaşi secol, a devenit un fel de casă de tranzit, adăpostind deţinuţi politici şi militari aflaţi în drum spre diferite penitenciare. Începând din anul 1849, clădirea a găzduit spitalul militar, în timp ce condamnaţii erau închişi în subsol.
Prima mare renovare a clădirii a fost comemorată prin placheta proiectată de către arhitectul principal al oraşului, Ludovic Pákei, realizată de György Zala, cel mai renumit sculptor al epocii. Cu ocazia dezvelirii statuii regelui Matia din piaţa centrală a Clujului, în anul 1902, a fost refăcută faţada casei. Faţada a căpătat aspectul actual abia după patruzeci de ani.
Din anul 1902, timp de trei decenii, clădirea a adăpostit Asociaţia Carpatină din Ardeal, precum şi Muzeul Etnografic al acesteia. În 1925, în clădire a funcţionat Muzeul de Relicve ale Revoluţiei de la 1848. Mai târziu, casa a fost folosită de către Oficiul Veterinar, iar la sfârşitul anilor 1940 era reşedinţa Colegiului „Móricz Zsigmond”. După naţionalizare, imobilul a fost închiriat de Universitatea „Bolyai”, apoi a fost destinată Institutului de Artă.
În ordinea importanţei, Matei Corvin a fost, după Sfântul Ştefan, al doilea rege al Ungariei creştine. El era un mare om de stat, om de cultură şi, în acelaşi timp, un mare conducător de oşti.
Tatăl său, Iancu de Hunedoara, era fiul unui cneaz din Muntenia. Părăsind Biserica Orientală, cneazul a îmbrăţişat religia catolică şi l-a trimis pe fiul său la curtea regelui Ungariei, unde acesta a devenit aprod. Acolo, Iancu de Hunedoara şi-a însuşit cul-tura epocii respective şi a învăţat arta mânuirii armelor. Om de o deosebită valoare, având o vastă cultură şi fiind un bun strateg militar, românul Iancu de Hunedoara s-a înscris în rândul celor mai mari oameni de stat, ajungând în final Guvernator al Ungariei. „Acestui om Europa creştină îi datorează multe, printre care şi tradiţia tragerii clopotelor în biserici, în fiecare zi la ora 12.00. Voievodul Iancu de Hunedoara a stat la originea datinii, după ce i-a învins pe otomani în 1456 la Belgrad, salvând astfel Europa Occidentală. Pe durata bătăliei şi a întregului asediu la care a fost supusă de către turci cetatea Belgradului, Papa Calixt al III-lea a dat ordin să se tragă clopotele de amiază, pentru a chema credincioşii să se roage pentru apărătorii creştinătăţii. Aşadar clopotele de amiază sună şi în ziua de astăzi, din Transilvania în toată lumea catolică, în memoria victoriei din 1456 a lui Iancu de Hunedoara.” În trecere prin Cluj, Erzsébet Szilágyi, soţia sa a poposit la casa negustorului Jakab Méhfi, unde au apucat-o durerile facerii, aducându-l pe lume pe Matei, viitorul rege. Copilul a moştenit curajul şi hotărârea tatălui său, precum şi spiritul de dreptate al mamei sale. Matei Corvin a fost botezat în Biserica „Sfântul Mihail”, unde există şi azi capela şi vasul în care a fost botezat.
Om de o cultură deosebită, Matei Corvin a avut, la acea vreme, două biblioteci. Una la Vişegrad, iar alta la Buda, ultima purtând numele de „Biblioteca Corvineum”. În condiţiile în care o mănăstire avea doar 2 cărţi, iar un judeţ sau un comitat dispunea doar de 4-5, bibliotecile lui Matei Corvin însumau peste 100.000 de volume, cuprinzând manuscrise vechi, foarte rare – printre care se aflau numeroase codexuri –, ele făcând concurenţă chiar bibliotecii papale de la Vatican.
Bun conducător de oşti, Matei Corvin a înţeles repede cât de importantă este o armată de profesionişti – loială, bine instruită şi bine plătită –, cu care să poată acţiona rapid acolo unde imperativele vremii o cer. Urmare a acestui fapt, el a înfiinţat primul detaşament de „intervenţie rapidă”, cunoscut sub numele de „Armata neagră”. Aceasta era alcătuită din mercenari nobili, bine plătiţi şi bine instruiţi. „Armata neagră”, organizată pe principiul armatei romane, a cucerit – la un moment dat – oraşul Viena, incluzându-l în statul maghiar. Ea l-a însoţit pe Matei Corvin în peregrinările sale prin ţară în calitate de justiţiar. După moartea lui, „Armata neagră” s-a destrămat.
