Acesta pare a fi deviza unui nou sezon ratat, dar, culmea, şi tema sezonului următor pentru echipa Universităţii Cluj-Napoca în Liga a II-a. O echipă care a rulat mulţi jucători, dar puţini aflându-se în lista scurtă a integraliştilor, astfel încât nu putem spune că avem jucători de bază în această echipă. Cum nu putem spune că am avut o echipă tehnică pe care echipa s-a putut baza, aşa cum nu putem spune că am avut sau avem o echipă managerială de la care să putem avea pretenţii – cam aşa am putea rezuma ultimul episod al podcastului 100%”U”.
Pornind de la aceste premize am discutat cu Vasile Racoviţan despre situaţia sportului ce se bucură de faima unui simbol – „U”.
Vasile Racoviţan, chiar dacă în prezent se află în Germania, a lansat alături de un alt jurnalist clujean, Alin Şutea, podcastul 100% „U”. 11 episoade, similar celor 11 titulari în echipa de fotbal, ne-au permis să-l putem aprecia pozitiv şi benefic pentru noul model de presă sportivă şi, alături de podcastul lui Patrice Podină, să-l urmărim şi să-i aşteptăm săptămânal episoadele ce cuprind atât analize şi ştiri, cât şi discuţii interesante cu responsabili direct implicaţi în viaţa sportivă a Universităţii, indiferent de ramura sportivă, ba mai mult, chiar şi vocea suporterilor a putut fi auzită în aceste dialoguri.
Vasile, spune-mi te rog: ai revenit în lumea sportului, a jurnalismului sportiv?
V.R.: Deși am renunțat la cariera de jurnalist, odată cu decizia de a emigra în Germania, nu cred că am părăsit niciodată această lume. Sunt în continuare un cititor pasionat al presei sportive (chiar dacă mi-e din ce în ce mai greu să găsesc produse calitative), iar cu lumea sportului țin legătura în permanență, ca fan. Dacă vrei să privești decizia de a lansa 100% „U”, singurul podcast dedicat exclusiv Universității, drept o revenire a mea în aceste două lumi, atunci răspunsul e simplu: „da”.
Apariţia podcasturilor sportive reprezintă o reinventare a presei sportive sau o necesitate pentru jurnalişti în relaţia cu suporterii?
V.R.: Cu siguranță, ambele. Presa sportivă este, în opinia mea, într-un declin continuu, de ani de zile. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar ideea mea de presă sportivă nu reprezintă informații despre iubita vreunui sportiv cunoscut sau despre mașina nouă pe care și-a cumpărat-o un tânăr fotbalist cu banii din primul salariu; la fel de puțin înseamnă o înșiruire de declarații ale vreunui patron de club. Sunt, din păcate, din ce în ce mai puțini ziariștii sportivi care își petrec ore întregi pe marginea terenurilor de antrenament, locul de unde vin cele mai prețioase informații, locul unde se construiește cu adevărat relația dintre sportivi, antrenori și ziariști și, implicit, suporteri.
Una dintre principalele idei pe care le-am avut când am lansat podcast-ul 100% „U” a fost aceea de a oferi suporterilor o legătură mai strânsă cu echipa lor favorită, dar și cu noi. Nu ne imaginăm că vom înlocui presa sportivă “clasică“, dar cu siguranță putem veni în completarea ei.
Dar pot fi acestea şi punţi de legătură între partea tehnică a cluburilor şi tribune? Crezi că în echipa managerială a cluburilor sportive jurnalistul mai este tratat ca un reper, sau este doar un element tolerat şi căutat doar la nevoie?
V.R.: Jurnalistul a fost de multe ori văzut ca un “ghimpe în coastă“. Se întâmpla și în perioada în care activam în media locală, sunt convins că se întâmplă și acum, mai ales că majoritatea cluburilor au propriile departamente de comunicare. Și atunci, jurnalistul e văzut de mulți ca nemaifiind necesar pentru a contribui la relația cu publicul; ajunge să fie, cum spui tu, tolerat. Din păcate, mulți acceptă acest rol, renunță să mai “sape“ după informații – altele decât cele “servite“ de club – de unde și declinul despre care vorbeam anterior. Un jurnalist “comod“, care nu face nimic altceva decât să dea “copy-paste“ comunicatelor, va fi întotdeauna preferat de club, dar asta nu înseamnă jurnalism. Cred că odată cu apariția acestor noi formate independente, așa cum e și podcast-ul 100% „U”, cu toții vor avea de câștigat – cei care administrează clubul vor simți că există cineva care îi mai și trage de mânecă atunci când e cazul, suporterii vor avea acces la informații variate, nu doar la cele oficiale. Și, sper eu, cei care activează în presă vor înțelege că publicul are nevoie de un set de informații complet, care să prezinte cât mai multe puncte de vedere.
Vorbind despre echipa de fotbal, tot mai multe voci acuză atitudinea de non-combat atât a echipei din teren, cât şi a „echipei” din birouri. Crezi că se poate discuta de rea-voinţă sau trebuie vorbit de impotenţă? E atât de slab lotul avut la dispoziţie încât să fim nevoiţi să luptăm pentru evitarea retrogradării, sau sunt mai uşor de consumat în Liga a II-a bani buni cu efort puţin?
V.R.: Nu cred că e vorba nici de rea-voință, nici de impotență. Nici la nivelul lotului, nici la nivel administrativ. Cel puțin, nu cu referire la sezonul tocmai încheiat. Echipa a avut momente bune, dar per ansamblu un sezon șters. În birouri a fost la fel – au existat situații fericite, umbrite însă de unele decizii pe care eu nici azi nu le înțeleg – spre exemplu, modificarea structurii de conducere. De la un club “controlat“ de Primărie și Consilul Local, s-a ajuns la un club “controlat“ de UBB. Nici unii, nici ceilalți nu au ce căuta în conducerea unui club profesionist de fotbal. Atât autoritățile locale, cât și universitățile pot să sprijine – chiar e de dorit acest aspect – dar nu e normal să decidă. De mult timp, cu o mică excepție – perioada când clubul a fost condus de Florian Walter – la “U“ a fost mereu la fel: cei care au condus s-au bazat pe resursele financiare ale altora. Iar la final, banii s-au cheltuit, de cele mai multe ori rezultatele au lipsit și astfel de “proiecte“ au fost luate de la zero. Cu alți oameni la conducere, dar cu aceeași lipsă de rezultate, care a fost urmată, după o vreme, și de lipsa banilor.
Și da, în Liga a II-a a e foarte ușor de consumat bani. Mai ales când e vorba de banii altora.
Practic, fără un 11 de bază, fără o continuare a efortului din sezonul trecut în cel abia încheiat, unde crezi că e problema reală la acest club? În teren s-au observat adevărate bisericuţe, grupuri de 3-4 jucători care jucau doar între ei mingea, orice pasă primită din afara grupului era tratată cu lejeritate. Efortul şi dorinţa de a marca părea a fi rezervate tinerilor ce vor să fie remarcaţi pentru un viitor transfer. Ajunge dragostea suporterilor pentru simbol ca Universitatea să existe? Gabriel Tamaş spunea că a venit aici pentru ceea ce înseamnă „U”, dar se pare că era singurul din teren care a crezut asta…
V.R.: Problema cea mai mare a clubului e lipsa unei viziuni, care să fie completată de un plan serios. Sună frumos “vrem să promovăm în Liga I“ – dar pe ce se bazează acest vis? Care este planul pe termen lung? Promovarea e doar un pas al unui proces bine pus la punct. Pe scurt, ar arăta cam așa, în opinia mea: totul începe cu o echipă “sudată“, atât pe teren, cât și în birouri – și aici includ și sponsorii; când există certitudinea că toate există și toți sunt pe aceeași lungime de undă, poate urma promovarea; apoi consolidarea locului în Liga I și pașii următori, spre vârful clasamentului, Cupe Europene etc…
Deocamdată, la “U“ nu există primul pas. Echipa nu e “sudată“ (să nu uităm că doar 6 jucători din actualul lot mai au contract pentru viitorul sezon), banca tehnică e “în aer“ după despărțirea de Costel Enache și staff-ul său, în birouri a venit noua echipă “dirijată“ de UBB – dar nu în formulă completă, după ce Ionuț Badea, care a fost anunțat ca director sportiv, a decis să preia ca antrenor Astra Ploiești – sponsorii cer renegocierea contractelor după 3 ani fără rezultate. Probabil viziunea pe care mi-o doresc eu există “pe hârtie“, dar nu e suficient.
Referiror la jucători, nu știu dacă există “bisericuțe“. Iar cei tineri, e normal să facă un efort suplimentar. Până la urmă – și știu cât de neplăcut sună asta pentru “U“ – scopul jucătorilor e să demonstreze că pot juca la un nivel superior. Niciun fotbalist care se respectă nu poate fi mulțumit cu lupta împotriva retrogradării în Liga a III-a. Probabil asta l-a determinat și pe Gabi Tamaș să plece de la Universitatea. Cât timp a stat aici, impresia mea a fost că a pus suflet. Dar asta nu ajunge. Așa cum nu ajunge nici dragostea suporterilor. Pe lângă ea trebuie să vină priceperea celor care administrează clubul, a celor care conduc activitatea sportivă. Cu dragostea suporterilor pentru simbol, “U“ va continua să existe. Dar ambițiile unui club de talia Universității, în anul 2021, trebuie să fie mult mai sus decât simpla existență.
Tot despre fotbal, dar despre performanţa echipei feminine ”U” Olimpia Cluj şi cel de al X-lea titlu de campioană vreau să povestim puţin. Fetele au dominat în permanenţă competiţia internă, chiar dacă în ultimul sezon am văzut şi rezultate mai strânse, victorii obţinute mai greu, dar cu atât mai valoroase. Putem discuta de o revigorare a fotbalului feminin, de o atenţie mai mare acordată acestei ramuri? Să fie acesta un semn bun şi pentru competiţiile internaţionale?
V.R.: Fotbalul feminin îmi pare în continuare neglijat. Da, se fac eforturi pentru creșterea atenției, dar faptul că o echipă câștigă de zece ori consecutiv titlul nu e un semn bun. Evident, ne bucurăm cu toții că e “U“, dar fără o competiție internă valoroasă, fără adversari puternici, rezultatele pe plan internațional vor fi greu de obținut.
Ce crezi că aduce vara în fotbalul clujean?
V.R.: La fel ca orice fan al Universității, sper că echipa se va organiza, din toate punctele de vedere, pentru a putea porni pe drumul spre Liga I. Dar între ce sper și ceea ce cred că va urma în această vară, e o mare “prăpastie“. Din păcate, cred că timpul până la startul noului sezon se va dovedi mult prea scurt pentru a pune la punct toate aspectele care nu funcționează la “U“, iar asta va pregăti terenul pentru un nou sezon mediocru, care va aduce după sine noi discuții legate de modul în care este administrat clubul. Și până la urmă, cred că acesta va fi singurul aspect pozitiv – existența, sper eu, a unei dezbateri serioase cu privire la modul în care trebuie organizată activitatea la “U“.
Cu “acționari“ care plătesc câteva sute de euro pe an ca să ia decizii, “U“ va rămâne mereu să se lupte cu echipe precum Recea sau Metaloglobus. Cu o deschidere spre ceea ce înseamnă în anul 2021 “administrație profesionistă“ la un club sportiv, șansele ca “U“ să dispute un derby local în prima ligă cresc. Iar cu o implementare serioasă a unui plan pe termen lung, poate Cluj Arena va avea parte, în sfârșit, de meciurile pentru care a fost construită, cu zeci de mii de oameni în tribune, care să împingă “U“ de la spate, așa cum doar suporterii alb-negri știu să o facă. Iar primul pas înspre ceea ce azi pare doar un vis trebuie să vină în această vară.
Podcast-ul 100% „U” poate fi urmărit pe oricare dintre platformele de mai jos:
Soundcloud: https://soundcloud.com/podcast-sutalasutau/final-de-nota-5
Spotify: https://tinyurl.com/t5953dfb
Apple: https://tinyurl.com/vkvpt59v
Google: https://tinyurl.com/ynv94d5m
