La scurt timp după volumul de versuri intitulat „Lumina unei priviri” – în care poezia considerată drept floare a literaturii și picturile florale ale artistei Gutiera Prodan se împletesc completându-se într-o simbioză perfectă –, poetul Sergiu Botezatu aduce în atenția cititorilor o nouă apariție editorială și anume „Lumina Centenarului” Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Abordând un nou gen de lectură – prin alternarea versurilor cu imaginile –, Sergiu Botezatu crează o nouă simbioză, captând atenția prin trăirile unui patriot, exprimate în graiul versului, silit șă-și ducă existența într-un teritoriu smuls cu brutalitate din trupul României Mari și fotografiile de epocă ce marchează evenimentele de la 1918 din Basarabia. De asemenea, printre poeziile sale, Sergiu Botezatu introduce câteva citate celebre, menite a evidenția românitatea basarabenilor, originea și speranțele lor nestrămutate de revenire în sânul patriei mume și imposibilitatea oricărei puteri străine de a le subjuga și distruge identitatea. Elocvente în acest sens sunt următoarele citate:
„Suntem români și punctum!”aparținând lui Mihai Eminescu; „Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți, pământurile sunt fără margini, toate câmpurile sunt comune. Și dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer”, potrivit lui Pitagora, subliniind apoi, spre știința tuturor prin vorbele voievodului Ștefan Cel Mare, că „Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu este a noastră, ci a urmașilor urmașilor noștri, în veacul vecilor!”.
Versurile lui Sergiu Botezatu – încărcate de durere și tristețe, dar și de speranță totodată –, au un plus de valoare, întrucât ele sunt expresie a trăirilor și simțămintelor unui român născut și silit de vitregiile timpurilor să trăiască într-un spațiu care – paradoxal –, deși ține de aceeași identitate românească, în propaganda ultimei jumătăți de veac capătă o identitate inexistentă și anume o identitate moldovenească.
Ciclul de poezii dedicate Centenarului Marii Uniri este deschis de poezia intitulată „Tricolorul”, poezie ce reprezintă nu doar o trecere în revistă a istoriei basarabenilor, ci și speranța într-un viitor care îi va aduce în granițele firești ale României: „Culorile uscate / Pe steagu-nveșnicit / În luptele purtate / Prin timpu-ncărunțit” mobilizează „Din nou, a câta oară, / La un etern război, / Să lupte pentru țară / (…) bravii eroi”, pentru că este imperios necesar că așa „cum am fost odată, / Uniți să fim acum, / Să luptăm pentru vatră” pentru că doar în acesat fel „a țării sacră soartă” poate să „Renască iar din scrum!”.
Aceeași speranță și hotărâre îndârjită pentru a aduce lucrurile în matca firescului și a normalității – adică în granițele României acolo unde este locul Basarabiei –, este exprimată și în poezia „Noi nu plecăm”: „Noi nu plecăm! / Noi vom rămâne-aici, / În vise, în culori, în taine… (…) Noi vom rămâne să visăm! / Noi vom rămâne să luptăm!”. Așadar, Sergiu Botezatu ne asigură, în numele fraților noștri de peste Prut, că „Noi nu plecăm!” , ci „vom rămâne să luptăm!” până la împlinirea acestui sfânt ideal național, prin reântregirea țării în România Mare, în „România dodoloață” născută la Alba Iulia, în data de 1 Decembrie 1918.
Cu toate că prezentul pare sumbru, întrucât în poezia intitulată „În cerul meu” poetul constată că „Norii descătușați pe aripi de vânt / Strâng ghețarii indiferenței / Și scuipă grindină / În pământul noroios de viețiu”, speranța nu este înfrântă, ci potențată, oamenii locului făcând „Baricade din inimi” drept stavilă împotriva vitregiei vremelnice a sorții: „Noi am zidit din inimi baricade, / Noi ne-am aprins luminile în vis / Și am învins, și vom învinge-n toate / Toţi inamicii ce ne-au exilat în noapte / Și au furat al nostru paradis!” Hotărârea basarabenilor de a învinge și a-și împlini idealul este măestrit exprimată în poezia „Fie ce va fi…”: „Fie potop / Fie război / Fie viforniţă / Fie noroi / Fie frânturi / Fie căderi / Înrădăcinări / În ziua de ieri / Fie pustiu / Fie nisip / Fie pedepse pentru nimic / Fie-ntuneric / Ziua-mprejur / Fie căldura / Un rece dur / Fie trădări / Și înșelări / Fie ca mâine / Să fie ieri / Fie Pământu-un mare păcat / Fie pe el mai rău ca-n iad / Fie doar moarte / Fie calvar / Fie potopul cel milenar / Fie tot răul ce poate fi ”, toate aceste daturi pot fi depășite, pentreu că „Totu-i nimica / De vom iubi. / Totul ce-i greu / Vom înfrunta, / Dragostea pură / De vom păstra”.
Pentru Sergiu Botezatu, „numitorul comun”, liantul care îi ține aproape pe românii de pe cele două maluri ale Prutului, este limba română, pe care o vede arzând asemeni unei stele, încât până și „Tăcerea vorbește și ea / Divina Limba mea Romană”.
În încheierea ciclului de poezii dedicate Centenarului Marii Uniri, Sergiu Botezatu condensează esența și speranța românilor basarabeni, scriind că „Inima mea / Traiește să spere / Și pulsează în ea / Al românilor tricolor!”
Cartea poetului Sergiu Botezatu este cu atât mai valoroasă, cu cât ea vine din Basarabia, de acolo de unde în urmă cu un seclol s-a dat „tonul” Marii Uniri, prin hotărârea Sfatului Țării de a pecetlui Unirea cu Regatul României, la 27 martie 1918.
Cred că după lecturarea poeziilor lui Sergiu Botezatu, fiecare dintre noi trebuie să se retragă în propriul spațiu al gandirii reflexive, pentru o atentă meditație asupra evenimentelor care ne-au marcat istoria precum și a celor prezente, pentru că, potrivit lui Octavian Paler, „Trăim cu frenezie o flecăreală continuă, mulţumiţi că avem ce bârfi, fără să ne pese că ţara în care locuim ar putea fi părăsită de istorie”. O astfel de meditație este cu atât mai necesară, cu cât „Istoria își bate joc de cei ce nu o cunosc, repetandu-se”, precum spunea Nicolae Iorga.
Sincere felicitări poetului Sergiu Botezatu pentru acest volum de versuri închinate Centenarului Marii Uniri și lectură plăcută potențialilor cititori!
