Lectura, un eveniment al cunoaşterii, o opţiune a inimii

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin

Primim la redacţie: Şcoala Gimnazială „Iuliu Haţieganu” continuă seria de manifestări prin care se doreşte extinderea orizontului cultural al elevilor şi întărirea relaţiilor dintre generaţii. Astfel, în data de 25 aprilie 2018, unul din cei mai iubiţi scriitori mănăştureni a fost invitatul celor mai mici cititori.

„Invitatul nostru special, domnul Ioan Vlas, a încântat inimile întregii audienţe (în jur de 250 de elevi din ciclul primar), îmbiind elevii Şcolii Gimnaziale „Iuliu Haţieganu” la lectură.

Domnul Ioan Vlas: «Am fost copleşit de prezenţa numeroasă a copiilor şi mai ales de întrebările adresate, mai mult, am văzut că ei deja citesc. E o şcoală unde se pune un interes deosebit pentru lectură, ceea ce mă bucură foarte mult. Am rămas încremenit de interesul şi căldura cu care am fost primit. Pentru mine, oportunitatea de a vorbi elevilor despre carte, despre lectură este un elixir. Cartea mă menţine tânăr. La vârsta mea, toată lumea mă întreabă: cum mai puteţi la 92 de ani să mai intraţi în rândul copiilor şi să promovaţi cartea?” Şcoala Gimnazială „Iuliu Haţieganu” îmi este o şcoală de suflet şi prin faptul că l-am cunoscut personal pe domnul profesor Iuliu Haţieganu, un cititor de carte extraordinar, un profesor fantastic, dar exigent».

Mesajul activităţii cu care toţi elevii au plecat acasă a fost: «Să nu treacă o zi fără să citiţi ceva!»”

Bianca Albu, profesor Şc. Gim. „Iuliu Haţieganiu”

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin