Lecţia de sport şi implicare socială, predată de U-Banca Transilvania şi Asociaţia Alfa Grup

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin

O activitate sportivă inedită a avut loc sâmbătă, la Sala Polivalentă, în cadrul unui parteneriat stabilit între Clubul Sportiv U-Banca Transilvania şi Asociaţia Alfa Grup, iniţiatoarea proiectului social “Familii de suflet”.

La competiţia – antrenament, care a durat mai bine de 90 de minute, au luat parte copii din grupele de babybaschet ale clubului și copii din centrele de plasament din Cluj şi din familiile sărace din comuna Dragu, județul Sălaj, aflaţi de câţiva ani sub protecţia asociaţiei.

polivalenta alfa

Cei mai mulţi dintre copiii-oaspeţi erau la prima vizită la Sala Polivalentă, iar bucuria şi uimirea de pe chipurile lor era evidentă, mai ales când au îmbrăcat tricourile clubului,  dăruite de către gazde.

Competiţia a fost una adaptată grupei de vârstă a participanţilor, 7-11 ani, coordonarea fiind asigurată de către antrenorii Mioara Iurian, Andrei Cosma și Agnes Jakab. Profesionalismul şi experienţa în lucrul cu cei mici şi-au spus cuvântul, creând bună dispoziţie şi atitudine pozitivă, atât în rândul copiilor, cât şi în cel al părinţilor şi aparţinătorilor. Jocurile de echipă şi concursurile bine alese au şters orice barieră, copiii instituţionalizaţi simţindu-se ca într-o familie alături de sportivii clubului U-Banca Transilvania.

polivalenta alfa (6)

“Antrenamentul face parte din programul de implicare socială ”Ne Pasă” al clubului nostru, care vizează acțiuni caritabile și comunitare ce au ca principale scopuri popularizarea și educarea prin sport, îndrumarea copiilor și tinerilor spre baschet, precum și acțiuni de responsabilitate socială”,  susţin reprezentanţii clubului U-BT.

polivalenta alfa (5) polivalenta alfa (3)

Acțiunea derulată la Sala Polivalentă se înscrie în seria de activităţi de informare şi conştientizare din cadrul proiectului ”Familii de suflet” al Asociației Alfa Grup, iniţiat în vara anului 2015, al cărui principal obiectiv este găsirea şi formarea de “părinți de suflet” pentru 100 de copii instituționalizați și din familii sărace.

polivalenta alfa (7)

 

Pot deveni o “ familie de suflet” persoanele care doresc să ajute copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani, din centrele de plasament clujene sau pe cei din familiile sărace din comuna Dragu, judeţul Sălaj. Implicarea constă în a petrece timp, periodic, cu unul sau mai mulţi copii, în a-i susţine să-şi dezvolte aptitudinile şcolare, artistice, sportive etc., îi pot însoţi la teatru, film, în parc, le pot sărbători zilele de naştere, îi pot aduce în mijlocul familiei proprii.

“O relaţie cu un copil se dezvoltă în timp. Încurajăm familiile să o ia pas cu pas. Nu încurajăm pe nimeni să ia copilul din prima acasă, ci într-o primă fază să vină să participe la activităţile de grup pe care noi le facem. Avem în jur de 7-8 activităţi săptamânal, derulate cu toate categoriile de copii. O familie interesată să cunoască copiii este încurajată să vină pentru început la activităţi, să-i cunoască pe toţi, să vadă care copil i se lipeşte de suflet. Cei care se înscriu în program urmează un curs de formare, înainte de a lua contact cu micuţii”, spune Alina Goia, reprezentanta Asociaţiei şi “mamă de suflet” pentru mai mulţi copii.

Mai multe informaţii despre program pot fi accesate pe site-ul www.familiidesuflet.ro  sau pe pagina de Facebook  “Familii de suflet”. Înscrierile se pot face la adresa de e-mail alina.goia@alfa-grup.com sau la numărul de telefon 0752934658.

polivalenta alfa (2)

Proiectul este finanţat de Granturile SEE 2009-2014, prin Programul RO10 – CORAI şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Detalii despre granturi se pot obţine la adresele www.eeagrants.org şi www.granturi-corai.ro.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin