Jandarmeria nu are vacanţă. Dar zice să ne păzim şi singuri

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin

Pentru zilele libere ce urmează, ce-au sosit deja pentru unii dintre noi, Jandarmeria Cluj ne face câteva recomandări, asigurându-ne că va fi prezentă în zonele aglomerate ale oraşului. Asta însă nu face decât să ne atragă atenţia că e un moment prielnic pentru o activitate intensă din partea infractorilor. Cartierele sunt locurile preferate pentru spargeri şi furturi din case sau apartamente. Nu uitaţi să vă luaţi măsurile de siguranţă în cazul în care veţi petrece departe de casă, rugaţi un vecin să fie puţin atent şi la uşa dumneavoastră, sau urmăriţi pe cât posibil ce se petrece pe casa scărilor. Aşa că: în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea, cetăţenii sunt rugați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112″.

jandarm

„Pentru prevenirea oricăror incidente, jandarmii clujeni vor fi prezenți în stradă şi vor patrula pe traseele de deplasare către zonele unde autorităţile publice locale organizează evenimente, în zonele și arterele intens circulate, precum şi în zonele aglomerate cum sunt: pieţele, gările, autogările, târgurile, sau pe mijloacele de transport în comun care duc către marile centre comerciale.

Pentru evitarea producerii de evenimente nedorite, Jandarmeria clujeană face următoarele recomandări:

– persoanele care participă la evenimente să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor clujeni şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea, cetăţenii sunt rugați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112″;
– în această perioadă, părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a preveni eventualele accidente survenite în urma folosiri obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice;

Cu această ocazie, Jandarmeria Cluj vă urează un An Nou cu realizări importante și un călduros La Mulți Ani!”

 

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinFacebooktwitterredditpinterestlinkedin