Istoricul Vladimir Bogosavlievici a lansat un nou ghid istorico-cultural-turistic prin care ne invită să redescoperim Clujul!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin

Cu sprijinul Asociației Vechiul Cluj, istoricul clujean Vladimir Bogosavlievici a lansat cel de-al doilea ghid turistic din seria „Re-descoperim Clujul” – „Istorie, istorii, istorisiri”. La fel ca primul ghid, și acest volum a apărut (sub egida editurii Școala Ardeleană) în format bilingv, traducerea în limba engleză aparținându-i Laurei Zmicală.

Cartea reprezintă o nouă piatră la temelia laboriosului demers al profesorului Bogosavlievici de a iniția în istoria și în cultura orașului, un oraș pe care nu îl putem aprecia la adevărata sa valoare fără să îl cunoaștem:

„Ideea în sine, să redescoperim Clujul, a constat în 12 tururi care s-au realizat în doi ani. Primul volum al «Re-descoperim Clujul» acoperă aproximativ cele 45 de hectare ale Clujului din timpul lui Sigismund de Luxemburg. Volumul de acum merge pe zonele neexplorate, ca Piața Mihai Viteazul, strada Horea, strada David Prodan, Crișan, Piața Gării, strada Gării, strada Emil Racoviță, Calea Moților, Calea Mănăștur, Piața Lucian Blaga, strada Clinicilor, strada Victor Babeș, Pasteur, strada Republicii, Parcul Etnografic «Romulus Vuia», Parcul Simion Bărnuțiu, zona sportivă a Clujului – Parcul Iuliu Hațieganu, Parcul Rozelor. Volumul II este o continuare a primei părți, cu explicații ale străzilor, cartierelor și locurilor de cultură, agrement și sport.

Ideea de bază este crearea unui spirit civic de patriotism local, de cunoaștere a locurilor în care trăim și muncim și, bineînțeles, ca și primul volum, și acesta e adresat întregului public, într-un limbaj accesibil.

Semantica cuvintelor din titlu arată conținutul volumului: sunt și istorii, istorisiri, povești ale poveștilor și istorie. Este un ghid istorico-cultural-turistic pentru că depășește valoarea unui ghid turistic, având și elemente de cultură și de istorie.

Cartea poate fi achiziționată de la Librăria Universității, de unde se putea procura și volumul I, pe care îl completează”, a explicat, pentru Buletin de Mănăștur, Vladimir Bogosavlievici.

Profesorul clujean este cunoscut prin demersurile sale de scoatere la suprafață a valorilor istorice, umane și arhitecturale ale orașului, concretizate prin tururi ghidate realizate alături de elevii săi, dar și de publicul interesat, și prin mai multe volume prin care istoricul ne familiarizează cu trecutul orașului pentru ca, prin cunoaștere, să ne putem înțelege și iubi prezentul.

Foto: Facebook Vechiul Cluj

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinFacebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin